"Cinica fecundare nocturnă..." – 2045 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAlina Grozea
Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...
14 poezii, 0 proze
Mitran Leonard
3 poezii, 0 proze
Maria Nicolescu (Balan)
Medic specialist hematolog in Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgenta Timisoara. Absolventa a Facultatii de Medicina "Victor Papilian" Sibiu
23 poezii, 0 proze
Ghio
Ce vreti sa stiti?Nici macar eu nu ma cunosc!Sunt un cinic,asa ca........:)
17 poezii, 0 proze
Ana Blandiana
Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...
281 poezii, 0 proze
IOAN BOZAC
-absolvent al Facultății de Medicină-I.M.F. Cluj (1985) -medic de circumscripție rurală și urbană (1988-1990) -în prezent: medic primar anestezist-Clinica Oftalmologică Cluj -o carte în curs de apariție la "Criterion Publishing" -eseuri publicate în revista „Origini“, a românilor din S.U.A. -membru in organizația culturală LiterArt XXI
7 poezii, 0 proze
Jora Carton
Născut în 1986 în Surgut Russia,locatar în Chișinău din 1993,deținut al școlii medii de cultură generală nr.29(cine a auzit de dînsa știe despre ce vorbesc)după un pizdon luat de la poliție mi sa dus căpățîna,de atunci port război cu toate instituțiile oficiale,stau pe tot ce rupe(excepție sintetică)la moment stau izolat în pshiatria clinică nr. 1 Costiujeni.
1 poezii, 0 proze
bogdan o. popescu
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în București. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) și a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Cărți publicate: „La revedere, prințesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț și Dan Pleșa), editura Salut, 1996 „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999 „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coșovei), editura Crater, 2001 „Leul de după extravaganțe”, editura Cartea Românească, 2002 „Mașinăria de uitare”, editura Național, 2004 „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007 "Aerobiciclete", editura...
18 poezii, 0 proze
Ana Blandiana - Otilia Valeria Coman
Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...
0 poezii, 0 proze
Friedrich Nietzsche
FRIEDRICH NIETZSCHE 15 Octombrie 1844 – se naste la Rocken, Friedrich Wilhelm Nietzsche, din parinti care proveneau din familii preotesti protestante 1854 – elev in clasa a cincea a gimnaziului confesional, are primele incercari muzicale si poetice 1860 – intemeiaza asociatia literara Germania in cadrul careia prezinta studiile Fatalitate si vointa si Libertatea vointei si fatalitatea, studii care anunta tendinta antimetafizica a gandirii sale de mai tarziu. 1864 – se inscrie la Universitatea din Bonn, pentru a studia teologia si filologia clasica 1866 – devine membru fondator al Uniunii Filologice 1889 – are accese de nebunie si este internat in clinica de boli nervoase din Basel 25 August 1900 – moare, la Weimar Publicatii: 1871 – Socrate si tragedia greaca 1872 – Nasterea tragediei din spiritul muzicii 1878-1880 – Omenesc, prea omenesc 1883-1885 – Asa grait-a Zarathustra 1886 - Dincolo de bine si rau. Preludiul unei filozofii a viitorului 1887 - Despre genealogia moralei. O scriere...
194 poezii, 0 proze
Cinica fecundare nocturnă...
de Gelu Bogdan Marin
cîte puțin azi cîte puțin mîine riști să te uit îți împachetez umbra și cu ea sub braț mă duc spre casă o voi întinde lîngă pat ca să am în fiecare noapte motiv de hîrjoană...
Ceaușescu My Love
de Stefan Caraman
Ceaușescu My Love Am intrat în clasa a I-a cu emoții mama mă ține de o mînă tata mă ține de cealaltă mînă sunt încă mic dar reușesc să mă întreb de ce anume m-ar ține bunicu’ dacă n-ar fi mort și...
Zavera secuiască
de nicu brezoianu
Conflict diplomatic între România și Ungaria. Președintele Solyom a dorit să vină cu un avion militar până la Târgu Mureș pentru a participa la Ziua maghiarimii în ținutul autonom al secuilor, după...
Posibil anotimp...
de Catharsis Thor
Imagini în oglindă-ceață, Doar descărnate cadavre, Ruine umane-umbre ambulante, Stări de fapt,al noilor constelații, Bastarzii sărbătoresc conservarea ideii... Lumi paralele ai unor cinici Ajung la...
Ion Proca - un basarabean la coarnele peniței
de Mihai Cucereavii
Telegramă Stimate coleg Ion Proca, Vă felicităm cu ocazia împlinirii vârstei de 60 ani - vârsta deplinei maturități creatoare. Poezia pe care ați adunat-o în câteva cărți, alternată cu o publicistică...
Interviu
de razvan cirezaru
Am urmărit “Interview” pe IMDB, odată pentru ca era filmul lui Steve Buscemi și pe urmă pentru că în dreptul lui scria “limited”. De aceea am fost oarecum mirat să-l văd la cinema. Cât despre...
Jurnal de 10 ani
de Viorel Gaita
Pe mine mă cheamă Andrei și am zece ani. Mama mi-a dat un caiet și a zis să scriu în el lucrurile mai importante pe urmă a plecat în Italia să îngrijească un bătrân bogat și s-a căsătorit cu el. Azi...
Cinică
de Gabriela Marieta Secu
Artistică ocupatie dau autografe pe chitanțe bancare... Arta nu tine de foame, domnule amiral, si totusi, promit să-mi fac o fereastră in timp să vă aduc poeziile acelea despre mare... marea langă...
cinica
de andrada vissarion
Cinica (Isabelle) tu esti o doamnă,ce durerea mea... oricând oricum oriunde cu oricine mai puțin cu tine... miroși a ratare de la 10 metri împarti rânjete și clipiri de gene încărcate de rimel. ce să...
Filosofie cinică
de bodea emil felician
Neavând nici o iubită, Numai târnăcop și sapă, Un gropar pică-n ispită Văzând aurul... din groapă!
