Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cerșetor la marginea străzii "3134 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
37 rezultate
Alexandru ProtopopescuAP

Alexandru Protopopescu

AutorClasic

Și ca poet, și ca eseist, Alexandru Protopescu își derutează cititorii, fiind, câteodată în cuprinsul aceleiași fraze, popular și academic, frust și sofisticat, grav și ironic. Îi place să spună lucrurilor pe nume, într-un stil pitoresc, de Păcală, dar și să facă demonstrații savante într-un limbaj sofisticat. Este un timid care bravează, un prinț în haine de cerșetor, iar uneori un prinț în haine de prinț. Dacă nu și-ar fi cheltuit viața cu atâta nerăbdare, așa cum își cheltuiește un copil banii într-un parc de distracții, ar fi putut ajunge un mare scriitor. S-a născut la 30 august 1942 la Fălticeni, ca fiu al unui bărbat în vârstă. La optsprezece ani a debutat cu versuri în Iașul literar. Între 1960-1965 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași. După terminarea facultății, a fost preparator la Institutul Pedagogic din Constanța (1965- 1967), redactor la revista Tomis (1967-1974), bibliotecar la Biblioteca Județeană Constanța (1974-1976),...

2 poezii, 0 proze

DS

DORIN STANCIU

AutorAtelier

ABSOLVENT SCOALA DE ARTA SECTIA ACTORIE ANUL 2000 ABSOLVENT UNIV.DE ARTA SI DESIGN SECTIA PEDAGOGIA ARTEI ACTUALMENTE STUDENT ANUL III SECTIA PICTURA AM JUCAT SI IN PIESE DE TEATRU 16 LA NUMAR AM AVUT EXPOZITII DE ARTA, STUDIEZ POEZIA STUDIEZ UN PERSONAJ CARE L-AM CREAT SE NUMESTE TOBOSARUL CETATII CARE ARE 3 ANI VECHIME IN CAMPUL MUNCI ESTE PLATIT DE PRIMARIA ORASULUI SIGHISOARA SI PROMOVEAZA TURISMUL CULTURAL................................................. NU MAI SUNT SINGUR AM CREAT UN STRAJER AL CETATII ESTE UNIC IN LUME LA ORA ASTA,SI DOMNITELE CETATII CARE SE PERINDAU PRIN CETATEA MEDIEVALA A SIGHISOAREI IN SECOLELE TRECUTE. SALUTAM IN 56 LIMBI TURISTI CARE VIZITEAZA CETATEA MEDIEVALA,VEGHEM ASUPRA CETATII,DESCURAJAM CERSETORII PRIN: "LUME,LUME SE ADUCE LA CUNOSTINTA PUBLICA SA NU INCURAJATI CERSETORI CARE INCALCA LEGEA LOCULUI MULTUMIM DIN PARTEA CALFELOR SI A MESTESUGARILOR............................... FACEM SA FIE BINE,VORBELE BUNE NU STRICA DINTII,AM ZIS-ADJUDECAT

1 poezii, 0 proze

Bălășanu ConstantinBC

Bălășanu Constantin

AutorAtelier

Sunt absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iași, am lucrat mulți ani în domeniul cercetării-proiectării, domeniu înrudit (cred) cu poezia. Mi-a plăcut să citesc și am început să o fac înainte de a merge la școală. Citeam tot ce îmi cădea în mână, și, slavă Domnului, a avut cine să-mi ofere cărți din toate domeniile. Dragostea pentru poezie o nutream demult, dar, abia în anii din urmă am început să compun și apoi să public pe internet. Sunt adeptul poeziei cu rimă, poeziei care transmite ceva oamenilor: dragostea de țară, frica de Dumnezeu (începutul înțelepciunii), comportament civilizat, descrețirea frunților. Îmi displac gunoaiele (inclusiv umane), lipsa de sinceritate și cerșetoria de orice fel. Stiu că "opera" îmi cam șchioapătă și de aceea le amintesc tuturor (în glumă) asemănarea dintre câine și inginer: ambii au privirea inteligentă dar nu pot să se exprime.

102 poezii, 0 proze

John SaulJS

John Saul

AutorClasic

John Saul s-a nascut pe data de 25 februarie 1942 in Pasadena, California si a crescut in Whittier. A absolvit in 1959 Whittier High School. A inceput mai multe facultati (Antioch, in Ohio, Cerritor, in Norwalk, California, Montana State University si San Francisco State College) fiind atras mai mult de antropologie, teatru si arta, dar nereusind niciodata sa obtina vreo diploma. Dupa ce a plecat de la colegiu, a decis ca cea mai buna modalitate de a absolvi un colegiu ar fi prin publicarea unui roman, fapt care l-a determinat ca urmatorii 15 ani sa lucreze in diverse domenii, in paralel scriind mai multe manuscrise ce spera ca vor fi publicate. Indiferent daca ar fi fost vorba despre probeme industriale sau eforturile unei dactilografe, John este in masura sa redacteze un material captivant si interesant. Anii acestia au generat o colectie interesanta de manuscrise nepublicate, si in mod firesc fara realizari materiale. La un moment dat a gasit un agent in New York, caruia ia trimis...

4 poezii, 0 proze

PI

Pop Ionel

AutorAtelier

nascut 1972 februarie 12 facultatea de matematica promotia '97 cluj cersetor de profesie

2 poezii, 0 proze

Liliana MușucLM

Liliana Mușuc

AutorAtelier

Sunt zbor dacă-mi țeși aripi/Sunt dor dacă-mi făurești colivie/Sunt înger când ochii tăi se roagă/Și demon când ei acuză/Sunt prinț când am vise-n buzunar/Și cerșetor când le pierd.

20 poezii, 0 proze

RO

Rus Grigoriu Ovidiu

AutorAtelier

22 poezii, 0 proze

Cerșetor la marginea străzii

de Florina Daniela Florea

Aș vrea să fug. Împleticesc pasul tulburat al celui care încearcă să uite. Glasurile cele vechi se sting. În pragul umbrit al zilei a rămas doar o parte din mine, cerșetorul neputincios să umble....

Atelier

Alte încăperi, alte tristeți

de Marian Pavelescu

Un tren cu diverse vagoane; când am urcat, purtam încai o valiză mare… nici o problemă – spații largi, fotolii generos capitonate, comodități. Nu era trecere între vagoane; dacă încetinea, câte un...

ProzăAtelier

păianjenul care tușește

de petre bucinschi

Sorbeam încet o cafea și îmi roteam ochii în jurul camerei, vrând să fixez cu privirea ceva. Nu știam ce. Deodată privirea mea s-a blocat localizând pe suprafața peretelui un păianjen care explora un...

PoezieAtelier

Martie

de Țepeliniu Pișta

Soarele mă trezi cu lumina lui filtrată de praful de pe geamul dinspre răsărit, lumină ce-mi spulberă brusc si fără mila visul a carui desfăsurare se afla intr-un moment critic. Intr-un sfarsit m-am...

ProzăAtelier

compulsive obsesive disorder

de Luna Tudor

nu știu când și cum s-a lăsat ceața, zâmbetul meu a ajuns urma țigării pierdute în ea sub un cer aplecat peste noi (bătrân?), se mai vedeau câteva lumini, poate o lampă stradală însingurată, farurile...

PoezieAtelier

Caiete de vacantă - Londra 2008 (6)

de Helia Rimoga

Miscelanea * Gunoaiele se strâng în Londra la marginea trotuarului, în saci de plastic. Pe străzile principale, vin mașinile și le încarcă. Pe străzile secundare înguste, cum era strada noastră,...

ProzăAtelier

Bucarest entre les cuisses

de Doru Mihail

Nicuşor merge, târșâindu-și pașii, cu umerii căzuți ca și cum orașul i-ar atârna de gât. Aerul e greu, plin de miros de asfalt încins, de fum de eșapament, de benzină stătută și canalizări care...

ProzăAtelier

Acuarelă

de Mihaela Roxana Boboc

În orașul în care se ascund emoțiile în trotuare obosite în orașul în care ploile se întind frenetic peste timp în cercuri de melancolie în orașul iubirilor terne ori eterne unde chipuri se șterg...

PoezieAtelier

Omul din umbre

de Cezar C. Viziniuck

Omul nu avea un nume sau îl uitase cu timpul. Mergea pe străzile înguste ale unui oraș care îi era străin, deși trăise acolo dintotdeauna. La trecerea lui, zidurile păreau să se strângă, iar...

ProzăAtelier

Cărți tuberculoase

de Nicolae Diaconescu

Cărți tuberculoase Nici nu vă închipuiți cât de interesantă este lumea văzută la pas, nu în fuga mașinii, a tramvaiului, a metroului. Bunăoară în dimineața asta, într-o stație la Big Berceni, un...

ProzăAtelier

Bobiță nehalitu\'

de Adina Ungur

Cea mai caldă zi a anului. Meteorologii anunțaseră cea mai călduroasă zi a anului 2004, undeva pe la capatul lunii cireșar și chiar o decretaseră înainte cu câteva zile de a veni peste noi. Se puteau...

ArticolAtelier

Drumuri

de August Iulian

Ciudata este viata!Acum esti fericit, acum te cuprind toate nefericirile pamantului ce nu credeai a se alatura de zidurile sufletului tau si sa constati ca sunt asa de insitente si de perseverente...

Atelier

Sihastru în urbe

de sebastian a. corn

Sihastru în urbe o să mă fotografiez. mă machiez cu lumini pe obraji pielea mi-o dau la schimb pe haine de abur îmi pun cravata de fier încins dezlănțui o haită de câini ce-mi curge lacrimi din ochi...

PoezieAtelier