Cărți tuberculoase

Cărți tuberculoase Nici nu vă închipuiți cât de interesantă este lumea văzută la pas, nu în fuga mașinii, a tramvaiului, a metroului. Bunăoară în dimineața asta, într-o stație la Big Berceni, un bărbat c-o barbă de mitropolit, c-o îmbrăcăminte incertă, nu de cerșetor, cânta într-un mod dubios; sta pe loc și întindea amândouă mâinile cu degetele rășchirate, ... Iaca zic, încă unul care cântă și lumea îl privește chiorâș. Se oprește uneori și-atunci, cu ochii de sub glugă, fotografiază tot. Ehe, în astfel de timpuri, știi ce poa’ să apară, de nici nu știi când și mai ales de unde? Ãsta e doar începutul, așteptați să vedeți mai târziu monitorizare! Chiar aseară, deși ploua cu găleata și tuna, cântam de răsunau betoanele din blocuri în timp ce mergeam spre casă! Aveam câte o sacoșă din plastic în fiecare mână, canadiana descheiată la toți nasturii și nu-mi păsa! Parcă eram la douăzeci de ani, când mă întorceam noaptea de la bal, la mine în sat. De ce cântam mergând prin ploaie?! Nu încercam să-mi explic. Dorința venea din mine, creștea și lua forma unei melodii pe care vroiam s-o exprim, așa cum făceam demult când dealurile răsunau de bucuria mea și pădurea îmi trimitea ecouri ca și când n-aș fi fost singur! Nici atunci nu mă cenzuram, doar că acum ocoleam băltoacele, feream trecătorii să nu-i lovesc cu sacoșele, iar mintea îmi hălăduia prin Dacia Felix, când lucrurile aveau o noimă, viața aparent patriarhală avea dinamica ei și mai ales reguli morale foarte stricte. Mă gândeam la promotorii dacismului, Boliac, Hașdeu, Densușianu, Eminescu ... și mă opream la mine apreciind că sunt nouăzeci la sută dac și restul de zece la sută roman, slav, tătar,un pic ungur(maica mare venise de peste munți) și ce s-o mai fi perindat prin părțile astea!. Un pasionat al mersului pe jos ca și mine, m-a felicitat pentru veselia mea și m-a întrebat cui datorez acest lucru. I-am răspuns că bucuria provine de la faptul că am conștientizat că aparțin celui mai vechi, drept și viteaz popor din Europa, poporul dac, adică pelasgo-traco-daco-român. Și asta ține de foame?! s-a arătat omul sceptic... Avem nevoie și de o astfel de hrană... i-am răspuns. Uite, vezi dumneata, am două sacoșe, într-una am luat mere, țelină, morcovi și prune uscate. În cealaltă am cărți ... le-am cumpărat de la o tarabă, cinci mii fiecare, indiferent de autor, număr de pagini, valoare ... o carte mai ieftină decât un bilet la tramvai... De când le caut! Îți vine să crezi? Daa... le-aduc bătrâneii ... continuă omul care mergea alături de mine, nu mai au ce să mănânce și le dau pe nimica toată. Să știi, bagi microbii în casă ... Cred că dumneata duci în sacoșă cărți tuberculoase! Starea mea de bucurie s-a curmat brusc. Acum nu mai vedeam sfaturi de bătrâni înțelepți, cumpătați, care hotărau soarta obștei, împărțeau alimentele sfinte, ci niște bolnavi chinuiți, prin apartamente fără apă și căldură ... tușind până la sufocare și scuipând în cârpă sau pe unde pot. Mai ales asupra unuia mi-a rămas mintea. Obosit de viață, stă pe marginea unui pat scofâlcit și privește roată prin casă întrebându-se ce mai poate vinde... Îi rămăseseră doar câteva cărți, pe raftul din colț, pe care reușise să le păstreze. Le privea cu tristețe gândindu-se cât de scurtă e viața. Îl durea sufletul când își amintea câte eforturi depusese pentru ele și-acum trebuia să le părăsească... Iar cel ce le va lua, poate, le va da o altă destinație. Niciodată până atunci, bătrânul nu își închipuise că o astfel de hotărâre îi va produce atâta neliniște. În cele din urmă le luase și coborâse anevoie pe scările blocului. Un om ca o umbră, încovoiat de numărul anilor, de deziluzii și apăsat de indiferența și murdăria morală și spirituală a semenilor, se strecura pe străzile aglomerate până la tarabele cu cărți, vizazi de liceul”Gheorghe Șincai”. A fost mulțumit pentru cît a primit. Încă o zi avea ce să mănânce ... Iar eu mă bucurasem că am găsit acele cârți și-mi umplusem o sacoșă cu ele‚ sacoșă din acelea care rezistă la cinsprezece kilograme! ... Și bucuria mea o slobozisem, o înălțasem la cer, în timp ce bătrânelul urca cu mersul rășchirat, poate pentru ultima oară, în camera lui de bloc, unde nu-l mai aștepta nimic... Daa ... sunt cărți tuberculoase datorită bolii și suferinței acelui bătrân, iar altele, mai scumpe și frumos colorate, sunt tot tuberculoase pentru ceea ce promovează. Iată o altă temă de reflecție, îmi spuneam. Mergeam tot ca înainte, cu sacoșele bălăngănind, fără a mai ocoli băltoacele... Mă întrebam, care sunt mai periculoase, cărțile căptușite cu microbi,sau cărțile ce promovează revoluții, contrarevoluții, crima, pornografia? Sau poate acelea care nici nu se pot citi de plicticoase ce sunt, fie ele în proză, în știință, în muzică sau mai știu eu în ce domeniu. În schimb, autorii lor, doar pentru că au un număr de cărți,devin profesori, academicieni, ba uneori iau și premii pentru astfel de volume. Iată adevărata cucerire a democrației mi-am zis, înainte aveam profesori și academicieni fără operă, iar acum există profesori și academicieni cu o vastă operă, de o valoare îndoielnică... În fapt este vorba de aceiași pătură ..... Brusc am avut o revelație! Cărțile acestora sunt mai nocive chiar și decât tuberculoza! Nicolae Aurelian Diaconescu