"Cerșetor de miracole" – 3132 rezultate
0.03 secundeMeilisearchPop Ionel
nascut 1972 februarie 12 facultatea de matematica promotia '97 cluj cersetor de profesie
2 poezii, 0 proze
Alexandru Protopopescu
Și ca poet, și ca eseist, Alexandru Protopescu își derutează cititorii, fiind, câteodată în cuprinsul aceleiași fraze, popular și academic, frust și sofisticat, grav și ironic. Îi place să spună lucrurilor pe nume, într-un stil pitoresc, de Păcală, dar și să facă demonstrații savante într-un limbaj sofisticat. Este un timid care bravează, un prinț în haine de cerșetor, iar uneori un prinț în haine de prinț. Dacă nu și-ar fi cheltuit viața cu atâta nerăbdare, așa cum își cheltuiește un copil banii într-un parc de distracții, ar fi putut ajunge un mare scriitor. S-a născut la 30 august 1942 la Fălticeni, ca fiu al unui bărbat în vârstă. La optsprezece ani a debutat cu versuri în Iașul literar. Între 1960-1965 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași. După terminarea facultății, a fost preparator la Institutul Pedagogic din Constanța (1965- 1967), redactor la revista Tomis (1967-1974), bibliotecar la Biblioteca Județeană Constanța (1974-1976),...
2 poezii, 0 proze
DORIN STANCIU
ABSOLVENT SCOALA DE ARTA SECTIA ACTORIE ANUL 2000 ABSOLVENT UNIV.DE ARTA SI DESIGN SECTIA PEDAGOGIA ARTEI ACTUALMENTE STUDENT ANUL III SECTIA PICTURA AM JUCAT SI IN PIESE DE TEATRU 16 LA NUMAR AM AVUT EXPOZITII DE ARTA, STUDIEZ POEZIA STUDIEZ UN PERSONAJ CARE L-AM CREAT SE NUMESTE TOBOSARUL CETATII CARE ARE 3 ANI VECHIME IN CAMPUL MUNCI ESTE PLATIT DE PRIMARIA ORASULUI SIGHISOARA SI PROMOVEAZA TURISMUL CULTURAL................................................. NU MAI SUNT SINGUR AM CREAT UN STRAJER AL CETATII ESTE UNIC IN LUME LA ORA ASTA,SI DOMNITELE CETATII CARE SE PERINDAU PRIN CETATEA MEDIEVALA A SIGHISOAREI IN SECOLELE TRECUTE. SALUTAM IN 56 LIMBI TURISTI CARE VIZITEAZA CETATEA MEDIEVALA,VEGHEM ASUPRA CETATII,DESCURAJAM CERSETORII PRIN: "LUME,LUME SE ADUCE LA CUNOSTINTA PUBLICA SA NU INCURAJATI CERSETORI CARE INCALCA LEGEA LOCULUI MULTUMIM DIN PARTEA CALFELOR SI A MESTESUGARILOR............................... FACEM SA FIE BINE,VORBELE BUNE NU STRICA DINTII,AM ZIS-ADJUDECAT
1 poezii, 0 proze
Bălășanu Constantin
Sunt absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Iași, am lucrat mulți ani în domeniul cercetării-proiectării, domeniu înrudit (cred) cu poezia. Mi-a plăcut să citesc și am început să o fac înainte de a merge la școală. Citeam tot ce îmi cădea în mână, și, slavă Domnului, a avut cine să-mi ofere cărți din toate domeniile. Dragostea pentru poezie o nutream demult, dar, abia în anii din urmă am început să compun și apoi să public pe internet. Sunt adeptul poeziei cu rimă, poeziei care transmite ceva oamenilor: dragostea de țară, frica de Dumnezeu (începutul înțelepciunii), comportament civilizat, descrețirea frunților. Îmi displac gunoaiele (inclusiv umane), lipsa de sinceritate și cerșetoria de orice fel. Stiu că "opera" îmi cam șchioapătă și de aceea le amintesc tuturor (în glumă) asemănarea dintre câine și inginer: ambii au privirea inteligentă dar nu pot să se exprime.
102 poezii, 0 proze
John Saul
John Saul s-a nascut pe data de 25 februarie 1942 in Pasadena, California si a crescut in Whittier. A absolvit in 1959 Whittier High School. A inceput mai multe facultati (Antioch, in Ohio, Cerritor, in Norwalk, California, Montana State University si San Francisco State College) fiind atras mai mult de antropologie, teatru si arta, dar nereusind niciodata sa obtina vreo diploma. Dupa ce a plecat de la colegiu, a decis ca cea mai buna modalitate de a absolvi un colegiu ar fi prin publicarea unui roman, fapt care l-a determinat ca urmatorii 15 ani sa lucreze in diverse domenii, in paralel scriind mai multe manuscrise ce spera ca vor fi publicate. Indiferent daca ar fi fost vorba despre probeme industriale sau eforturile unei dactilografe, John este in masura sa redacteze un material captivant si interesant. Anii acestia au generat o colectie interesanta de manuscrise nepublicate, si in mod firesc fara realizari materiale. La un moment dat a gasit un agent in New York, caruia ia trimis...
4 poezii, 0 proze
Liliana Mușuc
Sunt zbor dacă-mi țeși aripi/Sunt dor dacă-mi făurești colivie/Sunt înger când ochii tăi se roagă/Și demon când ei acuză/Sunt prinț când am vise-n buzunar/Și cerșetor când le pierd.
20 poezii, 0 proze
Rus Grigoriu Ovidiu
22 poezii, 0 proze
Cerșetor de miracole
de Evelyn Grecu
Mereu aș vrea să se îmtâmple ceva, Aș vrea mereu să fie altceva. Aș vrea ca universul, din coapsa lui de centaur Să rupe din ea și pentru mine Acel dram de miracol. Aș vrea ca și viața mea să aibă...
între vizionarism și intuiție.
de FLOARE PETROV
Privind istoria Daciei pina in zilele noastre este o succesiune de sacrificii si sacrificati, martiri, eroi, iobagi, sclavi, sarmani, infometati. uriasa punte a suferintelor oglindeste istoria...
Aritmetica muzicii
de Remus Cretan
Odată, eram și eu un băiețel pierdut în ecuații algebrice cu \"x\" ca necunoscută. În acea existență conjuncturală, stăteam în apă puțin adâncă, lăsând valurile să îmi spele urechile. Parcă primeam...
Manifestul Infrarealist
de George Asztalos
1. Pragul lumea e necesitate sau întîmplare, e spirit sau materie în esență, atîta cît gîlceava filosofilor o vrea pură și definitiv distilată în concept. buba e aia că toată cunoașterea nu e pînă la...
bujori
de Andrei Forte
eu însumi sunt tot ce urăsc la tine mă dădeam vedetă pe insta însǎ ca un cerșetor de suflete m-am legat la o mânǎ cu elasticul tǎu de pǎr şi-am zis cǎ-i mai brățară de aur decât sǎ muncesc la noi...
Penelopatetica
de Adela Setti
când ai plecat mi-am deschis coastele așa cum rupi zăbrelele din ușă așteptând zi de zi să te găsesc în prag cerșetor cu ochii de miracolul ce umplea înlăuntrul ți-am pregătit o poveste de miere...
am crezut...
de Dumitru Sava
aveam totul inclusiv un nemăsurat orgoliu asta mă făcea să mă consider un soi de supraom ca ăla al lui nietzsche gata să mă iau de piept și cu zeul eram dăruit cu de toate un răsfățat al norocului ce...
dicționar - credință
de Girigan Oana Gabriela
dicționar - credință adevăr relativă cunoaștere și unică alternativă. privit din mai multe unghiuri se transformă în minciună. binecuvântare ușa sufletului are clanța pe dinauntru. noi decidem când...
lettre a un ami d’autre temps ajungerea la impalpabilul dialog al sinelui cu sinele
de Cătălin Al DOAMNEI
vremea miracolelor se sfârșise și eu te conduceam pe ultimul drum al ființei exact așa cum parmenide a definit ființa mi-a fost greu să nu plâng atunci știind că nu te voi mai revedea decât printre...
Sînt om
de Valentin Eni
Mă chinuie ades un gînd - Întreb de mine: "cine sînt?" Și parcă-aș fi găsit răspuns: "Sînt om!". Mai e ceva de spus? Dar ce e omul, vreau să știu, Pînă a zace în sicriu Și de cînd făt e-n burta...
slujba de Sf.Andrei
de Mihaela Rascu
A trecut noaptea în care strigoii și-au făcut de cap după spusele moșilor și, în dimineața zilei de Sântandrei, mi-am luat una dintre odrasle să mă însoțească la Mănăstirea Cașva, în plânsetele...
Who the fuck am I?
de corui mihai george
Azi vorbim despre ego... probabil ai tot auzit de cuvântul acesta, ai rumegat sau nu prea asupra a ceea ce semnifică el. EGO-ul e o identitate. E acea impresie despre căcum - căce - căcine ai fii tu,...
Gânduri de sinucigașă
de Raluca Oana Helgiu
Sunt sigură că iubirea înseamnă cerșetorie. Dar, să merite cel pentru care dragostea ta e mai presus de orice. Nu știu dacă merită să trăiești pentru un vis care: ,,E posibil”. E totul degeaba, dacă...
