"Ce se cuvine" – 21329 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
mircea trifu
A fi poet nu e dacit întâmplare . Trebuie să știi însă, Prețioaso , că numele acesta de poet , foarte puțini îl merită , așa că eu unul nu-s dacit un iubitor al poeziei , iar pentru ceea ce-mi face trebuință , nu mă duc nici să cer , nici să caut versuri străine : cele pe care le am , sunt ale mele, dar asta nu înseamnă că sunt poet. Poezia trebuie folosită ca un giuvaier foarte prețios, pe care stăpânul lui nu-l poartă in fiece zi și nu-l arată oricui , nici la orice pas , ci numai când se cuvine si are temeri să-l arate. Poezia e o prea frumoasă domnița , neprihănită , cinstită , cuminte , iscusită , sfioasă si retrasă între hotarele înțelepciunii cele mai înalte. E prietena singurătății , îi țin de urât izvoarele, o mângâie pajiștea , îi descrețesc fruntea copacii , o învelesc florile , și-n cele din urma, ea însăși îi desfată și-i instruiește pe toți cei ce se împărtășesc dintr-însa. MIGUEL DE CERVANTES SAAVEDRA NUVELE EXEMPLARE "TIGANCUSA".. Publicat doua volume de...
812 poezii, 0 proze
Ștefania David
membră Zona Nouă membră The Chocolate House "dacă universul viselor, pe care îl numim lume, este aidoma unei case pe a cărei poartă pătrundem stăpâniți de deruta lunaticului, literaturile, la rândul lor, se aseamănă cu ceasurile de perete atârnate în odăile acestei case, ale cărei rosturi dorim să le deprindem. Acum: 1. Este absurd să afirmi că unul sau altul dintre ceasurile cu tic-tac aflate în odăile acestei case a viselor arată sau nu ora care se cuvine. 2. La fel de absurd este să afirmi că vreunul dintre ceasurile din odăile cu pricina se află cu cinci ore înaintea altuia, pentru că, potrivit aceleiași logici, se poate, totodată, deduce că același ceas este cu șapte ore în urmă. 3. Este la fel de absurd să chibzuiești că cel de-al doilea ceas îl imită pe primul, pornind de la faptul că, la un timp oarecare după ce unul dintre ceasuri indică ora nouă și treizeci și cinci de minute, alt ceas din casă indică tot ora nouă și treizeci și cinci de minute." Orhan Pamuk - Cartea neagră
1 poezii, 0 proze
ivan ion ovidiu
Mă simt ca un uliu însetat de mine. Mă mușc, îmi curge sângele, degeaba. Durerea e prea mică Mă mușc încontinuare, îmi rumeg pripria-mi carne, Sângele îmi alunecă pe haine, nu mai contează, Încerc să aflu ce e durerea. Nimic nu ajunge să mă facă să uit, totul mă doare, Sufletul îmi e rănit, e zgârâiat acolo unde nimeni nu poate ajunge. Corpul nu mai înseamnă nimic, e doar un morman de carne și oase. Ce gust bun are sângele! Sufletul meu e doar un coș de gunoi plin de sentimente, Greutatea iubirii mă copleșește, nu mai fac față plăcerii de a ma scrijeli. Vreau gheare de uliu să pot ucide viața din mine, Vreau cioc de vultur să-mi pot smulge urechile și ochii, Să nu mai aud, să nu mai pot vedea ploaia de ură și de ignoranță ce mă udă. Cuvintele nu mai au viață, viața nu mai are cuvine. Totul e doar imaginația mea, viața nu exista, nimic nu e real, Doar durerea face totul vizibil. Ura îmi înțeapa neființa, infinitul devine vizibil. Ura se masoară în momente de singuratate, Viața se...
2 poezii, 0 proze
Dan Metes
Intr-o lume pustie si o viata ce se desfasoara anevoios de sec, poezia, este pentru mine o oaza de speranta. Sper insa ca, calea pe care am ales-o nu va insemna divortul meu de cuvinte si ca versul imi va fi mereu alaturi spre a-mi colora existenta.
6 poezii, 0 proze
chirescu manuela catalina
Nu stiu exact ce as putea scrie aici... din compozitiile proprii am avut publicate doar in revista liceului Spiru Haret din Targoviste unde am invatat, in revista UNDE din constanta. in revista ROMAN IN LUME din madrid ,si in volumul de poezii¨Roman in lume...¨ volum publicat in spania in urma cu ceva timp .Sper ca pe viitor sa pot spune mai multe despre mine. Cu mult respect, Catalina STAREA DE POEZIE Obiectul poeziei il constituie starile sufletesti nelamurite,confuze,care neputand fi formulate clar, nu vor putea fi transmise decat pe calea sugestiei.Poezia ofera cititorului o placere deosebita.Placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul,ceea ce se ascunde in spatele fiecarui vers.Aceasta placere este data si de muzicalitatea exterioara obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte,ci prin repetitia obsedanta a unor cuvinte sau a unor anumite vocale. Poezia, scria Victor Hugo ,"este ceea ce este mai intim in toate". Poezia este inclinatia spre meditatia...
90 poezii, 0 proze
Jaufré Rudel
Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...
2 poezii, 0 proze
Atodiresei Alice
Atodiresei Alice Cristina nascuta la 12.02.1988 in judetul Botosani, locuind actualmente in orasul mentionat. Momentan studenta la facultatea de Drept si Management in orasul natal.Singurul copil in familie,urmeaza gimnaziul la Scoala Nr.13 Botosani, apoi pasii preuniversitari la Gr. Sc. Dimitrie Negreanu. Pe parcursul liceului descopera neintentionat talentul ce devine pe parcursul timpului un crez.Tot in decursul acestui timp castiga numeroase premii ce confirma existenta unei taine ascunse,chiar si relatii in afara tarii. Prin modul de a scrie, gaseste in cuvinte un refugiu al lumii exterioare ce lovesc si convertesc neincetat sufletul. Sursele de inspiratie sunt insasi actiunile si gesturile lumii exterioare pe care constiinta le analizeaza la nivelul individului si transformarile ce se petrec cu acestea. Adesea, dincolo de cuvinte, se observa trairile personalizate dar cu sens moralizator, in speranta regasirii valorilor spirituale. -"Crinii sufletului tau sa nu se usuce...
4 poezii, 0 proze
Anolia Lorei
Adevărata mea cunoaștere e SUFLETUL și nu grămada encefalică compusă din spuse de alții sau lucruri citite, învățate pederost! ...am obosit să-mi hrănesc creierul,scurgîndu-mi sufletul,dar sper că pînă la urmă cel dintîi nu-l va lăsa pe celălalt să moară și va avea grijă de mîntuirea lui. Născută în Republica Moldova, anul 1989,ziua-13 iunie. Am început să scriu pentru a-mi elibera trupul de focul gîndurilor, ce se zbat în mine și-și cer eliberarea--ca niște roiuri de "păsări negre". Nu am o pregătire "profesională".Scriu așa cum simt și ce simt. Incepind cu sf. anului 2009, poeziile mele mai sunt publicate si-n revista "Roua stelară", multumesc realizatorilor ei, căci e o punte necesară tineretului de aici,peste hazardul societații de azi. (Nu fac artă din cuvinte... transmit mesaje... recepționate din aburii naturii, încălziți de ani... veacuri.)
48 poezii, 0 proze
Efrim Alexandra
eu' imaginea unui suflet singuratic ce nu se poate regăsi printre ' piese teatrale prea înghesuite și mult prea departe ' ''Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele și le-nec în mare. Șuier luna și o răsar și o prefac într-o dragoste mare.'' N.Stanescu
3 poezii, 0 proze
rusoiu raluca
Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...
60 poezii, 0 proze
Ce se cuvine
de Florin DeRoxas
banuiam tot ce se va-ntampla, asa cum si George banuia, dar credeam ca va mai dura ceva pana sa simt in mine carnea ta. am avut premonitii inca dinainte, te vedeam goala pe plaja vietii mele, dar nu...
Prețios text care se cuvine între om și meritul său
de Marius Marian Șolea
Prețios text care se cuvine între om și meritul său Te-au învățat bătrânii țării și cineva de prin familie să trăiești viața cu impertinență. fiecare, din considerente diferite. e și un aport...
se cer înlănțuirile strigate
de Nache Mamier Angela
ce freamăt fumegos păstrează gândul privirea crește-nțepător cum arzi de dragoste robită și cum pieptul respiră taina norocosul pas când din văzduh pricepi azima ierbii incendiul senzual atâtea veri...
ce-ar face Dumnezeu dacă ar mai avea o singură zi de trăit?
de emilian valeriu pal
ai încercat vreodată să-ți prinzi respirația după ce iese din piept ca pe-o minuniță căzută din cuib? ai locuit vreodată în podul palmei fără chirie? aici stăm pe chesoanele din Scheveningen și...
SA STI CE-I DREPT PE LUME
de Frentiu Toma Adrian
‘”Virtutea inseamna sa sti ce este drept, folositor,cinstit si ce este nedrept, nefolositor, necinstit,inseamna sa pretuiesti bogatia atit cit se cuvine si sa cinstesti cea ce intradevar merita...
Azi-noapte, în timp ce așteptam la semafor
de remus eduard stefan
Emilia începu să așeze masa. Fereastra se deschise brusc și mama ei gemu de trei ori, după care dispăru în spatele perdelei de frunze care îi acoperea ochii. La semafor, un șir nesfârșit de copii...
De ce și cum unele verbe activ-tranzitive devin reflexive? Cu privire la reflexivizarea verbelor psihologice de mirare
de Daniela Luminita Teleoaca
1. Precizări preliminare Într-o contribuție recentă (v. Teleoacă 2015), atenția noastră era reținută de prezentarea similitudinilor vs. diferențelor de actualizare a configurației actanțiale...
Povestea târfelor mele triste (integral)
de Gabriel García Márquez
„Nu se cuvine să faceți nimic de prost gust, l a prevenit pe bătrânul Eguchi femeia de la han. Nu se cuvine să i vârâți degetul în gură fetei adormite și nici să încercați orice altceva de felul...
Pornim pe Noul Drum?
de Miclăuș Silvestru
De ce se supără Doamne lumea pe mine? Doar vreau ca toți să-ți dea ce Þie se cuvine: Cinste, laudă și sinceră-nchinare Cum ai cerut pe-a Muntelui Înfățișare. Învățătorii tăi din Legi ne dau povață...
