"Cartea Mării" – 20386 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
dex
Cartea Cărților
Alexandru Misiuga
Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...
5 poezii, 0 proze
Petru Cretia
Petru Cretia (21 ianuarie 1927 Cluj–14 aprilie 1997 Bucuresti). Studii universitare la Bucuresti, Facultatea de Limbi clasice. Din 1952 pana in 1971, cariera universitara: asistent, apoi lector la Sectia de limbi clasice a Facultatii de Litere din Bucuresti. Cercetator la Institutul de Filozofie intre 1971 si 1975. Din 1975 editeaza, alaturi de Dimitrie Vatamaniuc si un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Romane, sub egida Academiei Romane, editia nationala a operei lui Mihai Eminescu. Din 1971 coordoneaza impreuna cu Constantin Noica editia Platon la Editura Stiintifica. Dupa 1989 conduce revista de istorie literara Manuscriptum. Scrieri originale: Norii (Cartea Romaneasca, 1979) Epos si logos (Univers, 1981) Poezia (1983) Pasarea Phoenix (1986) Oglinzile, (Humanitas, 1993) Luminile si umbrele sufletului (1995) Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997) In adancile fantini ale marii (1997)
12 poezii, 0 proze
Șerban Gheorghiu
Nume Prenume: GHEORGHIU, Șerban Profesie: ofițer Domeniu de afirmare: literatură, publicistică Data naștere: 18 mai 1922 Loc naștere: Galați Data deces: 2000 Naționalitate: română Cetățenie: română Studii: Liceul "Mircea cel Bătrân" din Constanța Afiliere: membru al Ligii Navale Române Afiliere: membru al US, fililala "Dobrogea" Colaborări: redactor la publicația "Marea Noastră", după 1990 Colaborări: "Tomis", "Steaua", "Convorbiri literare", "Magazin istoric", "Lumea", "Litoral" Debut: ziarul "Dobrogea nouă", 1950 Opere * Călător pe patru continente: Europa, America de Sud, Africa și Asia, Colecția Mapamond, Editura Sport-Turism, București, 1978 (prezentarea grafică a colecției: János Bencsik) * Orizont mediteranean, Editura Albatros, București, 1982 * Argonauții și lâna de aur, Cartea Românească, București, 1983 * Steaua mării, Editura Eminescu, București, 1986 * Pe marea lui Atlas. Jurnal de bord, Europolis, Constanța, 1993 (redactare și tehnoredactare: Eugen Vasiliu; coperta de...
1 poezii, 0 proze
mihailescuionovidiupaul
Am scos doua volume de poezie: "Aici sunt anii Dumneavoastra" Nemira 2004 "Cartea celor 7 mari" Adonis 2008
2 poezii, 0 proze
Mariana Marin
1981 - Un război de o sută de ani, Albatros 1982 - Cinci (volum colectiv), Litera 1986 - Aripa secretă, Cartea Românească 1991 - Atelierele (1980-1984), Cartea Românească 1999 - Mutilarea artistului la tinerețe, Muzeul Literaturii Române 2002 - Zestrea de aur, Muzeul Literaturii Române
10 poezii, 0 proze
Rainer Maria Rilke
- s-a nascut la 4 Decembrie 1875, la Praga, ca fiu al lui Iosif si Sophia - 1886 – bursier de stat la Scoala Militara Reala Inferioara din St Polten. Divortul parintilor - 1890 – Scoala Militara Reala Superioara Mahrisch-Weisskirchen - 1891 – termina Scoala Militara, frecventeaza Academia Comerciala din Linz - 1892- pregateste bacalaureatul in particular, la Praga - 1894 – Apare Leben und Lieder (Viata si cantece) - 1895 – Bacalaureat. Studiaza la Praga Istoria Artei, Filozofie si Literatura. Apare Larenopfer (Ofranda Larilor) - Studii la Unversitatea din Munchen - 1896 – Advent, Am leben bin (De-a lungul vietii), Weg-Warten (Cicori de vara) - 1900 – vizita la Tolstoi, la Jasnaia Poliana. Ii apare “Povestiri despre bunul Dumnezeu” - 1902 – apare “Cartea imaginilor” – poezie din 1898-1901 - 1905 – apare “Ceaslovul” - 1906 – apare “Povestea de dragoste si de moarte a stegarului Cristoph Rilke” “Requiem. “Poezii din tinerete” - 1910 – apare “Insemnarile lui Malte Laurids Brigge” - 1914 –...
303 poezii, 0 proze
Maria Jorj
"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009
2 poezii, 0 proze
Galoiu Marian
Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....
25 poezii, 0 proze
Marian Pavelescu
(Marian-Stefan Pavelescu), (06. 08. 1943, Cernăuți, Regatul României) – prozator. Studii secundare la Timișoara; licențiat al Facultății de Mecanică din Timișoara, secția Mașini hidraulice. Inginer mecanic în Timișoara și Pitești, cercetător științific la Institutul Politehnic “Traian Vuia” Timișoara, profesor de specialitate la Grupul Școlar Industrial de Transporturi Auto Timișoara. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Debut publicistic: povestirea “ Întâlnirea”, “Orizont” (Timișoara), nr.6, 1966. Debut editorial: “Omul dublu”, povestiri, Cartea Românească, București, 1980. Autor sau coautor a 41 de lucrări științifice de specialitate. Colaborări la: “Acolada” (Satu Mare), „Actualitatea literară” (Lugoj), “Agero“ (Stuttgart, Deutschland), “Anotimpuri literare” (Timișoara), „Arca” (Arad), Ardealul literar și artistic” (Deva), „Arcadia” (Anina), „Asymetria” (http://www.asymetria.org/), Banat (Lugoj), “Bucovina literară” (Suceava), “Conexiuni” (New York, U.S.A.), „Constelații...
51 poezii, 0 proze
Sunei Ella Maria
Am obținut în anul 2003 locul II pe țară la concursul “Mihai Eminescu” și locul I la concursul de creație de pe capitală “Copii României creează”. În anul 2005 am obținut mețiune pe țară la concursul “Mihai Eminescu” și locul I pe capitala la concursul de creație. În anul 2005 mi s-a publicat în revista “Limba și Literatura Română” editată de SSF, seria pentru elevi, poezia “Mâncătorul de timp” si eseul “O poveste despre povești”. Detin o rubrica permanenta in “Cronica Fundațiilor” și scriu diverse articole in fiecare numar al “Super Școala”, reviste ale Fundației Internaționale “Mihai Eminescu”. Am realizat o lucrare numită “Edietik” publicată sub egida Fundației Internaționale “Mihai Eminescu”. Anul acesta, am obtinut in cadrul concursului international "Iulia Hasdeu", organizat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, locul 2 pentru eseu, si locul 3 pentru proza. Am in proiect o lucrare numita "Izul desertaciunii" Fac parte din cenaclul Uniunii Scriitorilor, si cartea mea,...
5 poezii, 0 proze
Cartea Mării
de Floarea Cărbune
Răsfoim cartea mării, Încercând să-i descifrăm hieroglifa, Tu răsfoiești paginile fluxului, Eu încerc să decriptez Urmele refluxului. Noi citim Cartea Mării Și- atunci când e răscolită De furtuni......
Argumente
de Andrei Novac
În 1952 a debutat cu versuri în revista Scrisul Bănățean din Timișoara, în anul 1957 este publicat în mai multe reviste dintre care:Gazeta literară, Luceafărul, Tribuna, Familia.În anul 1959 revista...
cartea fără început și fără sfârșit
de angela furtuna
\"cartea fără început și fără sfârșit a celui ce există fără să fie.\" mă gândesc la chestia asta pentru că niciodată nu aflu autorul pericopelor pe care le învață fiica mea aceleași cu cele învățate...
lothar sau cartea ambientului
de cristian catalinoiu
epistolele ce ți le-am scris erau uzate deja stăteam absent pe stâncile răsădite cândva la marginea de acum a mării și edulcoram oarecum peisajul numai depărtări valuri și miresme de alge niciun om...
Spiritul mării
de Bogdan Ghiorghiu
Plecasem să mă plimb pe lângă mare, Picioarele-mi desculțe pe nisip, Invitat parcă de vechiul soare Ce apunea solemn ca-n orice altă zi. Și mă plimbam ca să-mi alerge gândul Departe de-o mâhnire...
Cartea
de Liviu-Ioan Muresan
Mă gîndeam la un subiect fierbinte, la ceva inedit, șocant, chiar fabulos, doream ca romanul acela să reprezinte ultima și singura posibilitate de exprimare plenară a sentimentelor și să cuprindă în...
Cartea de poeme ”Dor de țară”, a unui reputat expert în aviație din Canada, Prof. dr. Ion Paraschivoiu, o frumoasă surpriză
de Cristian Petru Balan
Nu prea mulți cercetători, politicieni sau oameni de știință s-au afirmat și în alte domenii în afara specialității lor, spre a ne dovedi că mai au chemări ori impresionante preocupări și de altă...
Cartea iubirii
de Ana Urma
după ce am clădit o casa să fie umbrită ne-am zis și-am plantat pomi de jurîmpreur cum ploaia venea când și când am săpat o fântână și curtea s-a umplut de iarbă, copacii de roade urma pașilor...
Cartea pe care n-am vrut s-o cadonez
de Valerian Ciobanu
Cine are cartea ”Chisinăul meu” îl rog să știe: cartea dată este o insultă adusă tuturor românilor și chișinăuenilor de origine română. Din aceste considerente eu am refuzat să i-o cadonez unui bun...
