"Carpa de praf" – 8692 rezultate
0.02 secundeMeilisearchPica Valentin
Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiată de cârpă si mi-ar oferi o alta bucată de viată, fără îndoială că n-as spune tot ceea ce gândesc, dar m-as gândi la tot ceea ce spun.
1 poezii, 0 proze
Maria Constantin
M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...
9 poezii, 0 proze
Dimache Constantin
Salut numele meu este Dimache Constantin sunt nascut in anul "sperantei" "89 si dupa cum veti vedea in poeziile mele sunt cel mai trist "copil cu barba" pe care il veti cunoaste vreodata. M-am nascut la sat in filipestii de targ sunt mandru ca sunt tzaran(nu sunt tzaranul de care voi credeti ...acei tzarani ii poti gasi si la oras). Am o viata nu tocmai perfecta,am trecut si prin rele si prin bucuri,dar mai mult prin rele,am iubit chiar daca au ramas amintiri si lacrimi ,am fost iubit de anumite fete ce nu le mai poti numi fete(chiar daca substantivul "carpa" este la feminin),am vazut moartea in fatza ochiilor,am vazut si speranta intr-o lume a morti ,am vazut pana si miracole in aceeasi lume. Sunt un tip care ma indragostesc repede,dar imi trece la fel de repede,sunt un baiat care isi cauta iubirea intr-o lume in care aceasta este doar un mit(ceea ce vezi doar in basme si in filme de dragoste)
4 poezii, 0 proze
Carla Biro
"Ea e femeia care porneste in campul de lupta cu o floare in mana." a spus poetul contemporan si optzecist, I. M., referindu-se la mine.
5 poezii, 0 proze
Ioana Carp
Sunt studenta in ultimul an la ASE, Bucuresti, m-am nascut in Roman, Neamt, imi plac limbile straine, literatura, internetul si nu in ultimul rand poezia, mai mult sa o scriu decat sa o citesc. Am castigat un premiu pentru poezie mistica la concursul Altfel Eminescu organizat de ASE.In rest, incerc sa fiu fericita!
5 poezii, 0 proze
Elio Pagliarani
S-a născut la Viserba (Rimini) la 25 mai 1927. A urmat facultatea de științe politice la Padova, a lucrat ca funcționar într-o firmă de import-export din Milano, apoi în învățământul mediu, a fost redactor la cotidianul „Avanti”, iar în prezent trăiește la Roma, fiind consultant editorial. A colaborat la diverse reviste, a făcut cronică teatrală la ziarul „Paese sera”. A fost directorul revistei „Periodo ipotetico”. Este component important al mișcării poetice inaugurate de Giuliani cu I Novissimi și a făcut parte din „gruppo 63”. Prima sa plachetă de versuri este Cronache e altre poesie (Schwarz, Milano, 1954) apoi vor urma: Inventario privato (1959); La ragazza Carla (Einaudi, 1960); La ragazza Carla e altre poesie (1962); Lezione di fisica (Scheiwiller, 1964); Lezione di fisica e Fecaloro (Feltrinelli, 1968); Rosso corpo lingua oro pope-papa scienza. Doppio trittico di Nandi (Cooperativa Scrittori, Roma, 1977). În 1966 a publicat antologia Manuale di poesia sperimentale împreună cu...
0 poezii, 0 proze
Adria Martin
Raspuns la intrebari Nu, n-am incetat sa scriu. N-am lipsit niciodata De la orele de visare. Doar ca acum scriu Pe peretii labirintului Cu o iesire spre soare. Nu, n-am incetat sa scriu, Doar ca acum scriu si citesc Ceva ce-ar trebui sa stiu Si sa-mplinesc. Nu, n-am incetat sa scriu, Nici sa iubesc, Nici sa traiesc, Doar ca acum Ma scurg in cealalta jumatate A clepsidrei Asteptand ceasul Cand mana destinului O va intoarce. Nu, n-am incetat sa scriu Voi fi din nou la tarmuri, Doar ca mai tarziu. Toronto Martie 26, 2007 www.adriamartin.com Prietene! Nu uita ca traiesti si mori in fiecare zi.... "Carpe diem quam minimum credula postero" - Horatiu (65 - 8 BC) ---------------------------***-------------------------
500 poezii, 0 proze
Thomas Mann
1875 - 6 iunie, la Lubeck, se naște Thomas Johann Heinrich Mann. Tatăl, Thomas Heinrich Mann, aparținea unei vechi familii de patricieni hanseatici. Mare negustor de grâne era totodată senator. Mama, Julia Mann, născută da Silva Bruhns, provenea din căsătoria unui german cu o braziliană de origine portughezo-creolă. La 27 martie 1871 se născuse fratele mai mare, Luiz Heinrich Mann, viitorul scriitor. După Thomas, aveau să urmeze: în 1877, Julia, în 1881, Carla, iar ultimul, Viktor. 1892 - Senatorul Thomas Heinrich Mann se stinge din viață la Lubeck. 1893 - Thomas Mann, încheindu-și studiile în orașul natal, se stabileșete la Munchen, unde mai întâi intră la o societate de asigurări. 1894 - Colaborator la periodicul satiric Simplicissimus. Timp de câteva luni audiază diferite cursuri universitare (literatură, istorie, economie, politică). 1895-1897 - Împreună cu fratele său Heinrich călătorește în Italia. Se oprește mai multă vreme la Roma, unde începe să scrie Buddenbroocks. Recrut...
4 poezii, 0 proze
Elena Schipor
Lumea-i doar o piatra in care eu am reusit sa prind radacini. "..Singuratatea era cenusie si apasatoare.Sufletul tremura, o falfaire de eter in nemarginire. Timpul alerga alaturi, apa tulbure in care se ineaca toate schimbarile..."("Adam si Eva", Liviu Rebreanu) "Cand dreptatea e indoielnica, eu plec cumpana de partea milei"("Don Quijote", Cervantes) "...Suflete inflorite ieri si vestejite astazi, asemeni florilor cazute in strada, pe care la manjesc toate noroaiele, asteptand sa le zdrobeasca o roata."("Mizerabilii", Victor Hugo) "Acta non verba", "Ad augusta per angusta", "A l'oeuvre on connait l'artisan"(La Fontaine), "Dubito ergo cogito.Cogito ergo sum"(Rene Descartes), "Carpe diem"(Horatiu), "A qui bon tant d'amis? Un seul suffit quand il nous aime."(Florian), "Amicus Plato sed magis amica veritas"(Ammonius Saccas). "Vointa n-a fost de ajutor niciodata si nimanui: din tot ce facem, cel mai discutabil e lucrul la care am tinut mai mult, cel pentru care ne-am impus cele mai multe...
50 poezii, 0 proze
Manuel Orestes Nieto
Es Panameño, Licenciado en Filosofía y Letras. Ha sido autor de doce poemarios, comenzó a publicar en 1970. Ha recibido en cuatro ocasiones el Premio Nacional "Ricardo Miró" de su país (1972, 1983, 1996 y 2002), con los libros: Reconstrucción de los Hechos, Panamá en la Memoria de los Mares, y El Mar de los Sargazos y Nadie llegará mañana. Ganó el Premio Casa de las Américas en 1975 con su poemario Dar la Cara. Ostenta la Medalla Gabriela Mistral otorgada por el gobierno de Chile con motivo del 50 Aniversario del otorgamiento del Premio Nobel a la escritora chilena. Recibió el Premio Nacional de Literatura Pedro Correa en septiembre del 2000, por la excelencia literaria del conjunto de su obra poética. Fue Subdirector General del Instituto Nacional de Cultura de su país. Director de la Biblioteca Nacional de Panamá y diplomático. Actualmente es Embajador de Panamá en Argentina. Fue Miembro del Consejo Editorial del semanario literario y cultural Tragaluz del diario El Universal. Es...
1 poezii, 0 proze
Carpa de praf
de Octavian G. Mustafa
Cârpa de praf cârpa – ca o broască întinsă pe spate printre șiruri de cărți zidul neterminat al bibliotecii ea, retrasă – un mic animal care moare în dosul câtorva litere ce caută acolo? diversă...
Rugăciunea de dimineață
de Marta Petreu
Eu am mizat pe poeme. Am mizat pe cărți savante deștepte am mizat pe zeci de alte prostii din hârtie. Zadarnic. Eu am vrut să am un copil. Și nici un bărbat nu și-a lăsat vie sămânța rod să crească...
rupt și de la capăt
de Daniel Bratu
degeaba mă rup în două colivia mea e un sac de carne sânge fierbinte și oase care se înfășoară ca un abur pe aerul rece din câmp unde zăpezile nu-s unde florile mele-s frumoase și veștejite la tâmp-...
La 40 de grade...
de Raluca Oana Helgiu
E atât de cald, încât simt că mă sufoc. Nici nu mai pot să gândesc. Nicăieri în casă nu îmi găsesc locul unde aș putea să stau fără să aud tot felul de bormașini, țipetele și certurile vecinilor mei...
eu ce sa mai zic?
de Alexandru Corneliu ENEA
O cârpă de praf se plângea că nu a ajuns să fie măcar un guler la bluza unei tinere prințese. Din coșul de gunoi ofta un șervețel că nu a ajuns să fie o pagină cu un poem celebru. Un țânțar, când...
poemul lui ștefan
de ștefan ciobanu
ștefan a luat cârpa de praf a stors-o până au ieșit raze de soare și-a deschis inima la primul nasture a așezat-o lângă el pe bancă în parc să nu îi mai joace darabana în piept s-a pus pe așteptat de...
hai odată, ce mai aștepți?!
de Daniela Luminita Teleoaca
dacă tot vrei să mă ucizi cu adevărat atunci împușcă-mă-n ziua de ieri scutură-mă de trecut cum cârpa de praf crapă-mi sternul și pune acolo gloria clipei fă-mi nunta aceea violet cu domnișoare...
păpușa fără un ochi
de angela furtuna
chestia era așa căluțul de lemn rodea marginea umbrelor din cameră umbrele rodeau căluțul de lemn cu dinții lor ascuțiți urmele mamei pe care o auzeam noaptea scrâșnind fluturi de pânză dar puteau fi...
PROFETIE TARZIE
de FLOARE PETROV
PROFEÞIE TÂRZIE - cu sabia de lumină deasupra unor biruri vechi- Ei porunca vehementă, noi acținea diurnă Cu noaptea pe creștet visăm cum putem de profund Busuiocul sub pernă ori poate o pușcă...
Ordine
de Vlad Solomon
Am vrut sa-mi pun sentimentele in ordine, In vechea biblioteca prafuita. Am luat o carpa de praf Si mi-am scuturat mila… Ura mi-era complet desfacuta, Iar copertile ii alunecau. Am lipit-o fara...
