Poezie
hai odată, ce mai aștepți?!
file de jurnal afectiv
1 min lectură·
Mediu
dacă tot vrei să mă ucizi cu adevărat
atunci
împușcă-mă-n ziua de ieri
scutură-mă de trecut cum cârpa de praf
crapă-mi sternul și pune acolo gloria clipei
fă-mi nunta aceea violet
cu domnișoare bătrâne și pitici urduroși pe jumătate beți
în loc de biserici
închiriază descoperăminte
primul night-club
mai apoi
conștiincioși
să ne așezăm
să ne bem cafeaua nocturnă spânzurați
în prezentul balansoarului cu fericirea aia tâmpă pe buze uscate
ne vom pune-n aplicare golul inimilor amnezice
vom accepta colecționari de tot soiul
din când în când
vom aștepta pe cineva viu
să ne rotească șuruburile
și asta
până când?!
001.148
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 100
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “hai odată, ce mai aștepți?!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14096924/hai-odata-ce-mai-asteptiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
