"CUVÂNTUL MAMĂ (în memoria Mamei mele)" – 20178 rezultate
0.05 secundeMeilisearchEmil Isac
Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un poet român. Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) și al soției sale, profesoara de desen, Eliza născută Roșescu (1854–1922). A studiat la Liceul Piariștilor din Cluj și Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viața sa, în orașul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viața nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viața românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaștri și Pe lângă apa care trece. Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Științe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoștință cu ideile progresiste și umanitariste și s-a atașat cauzei clasei muncitoare. După moartea sa, în 1954 a fost construit un...
13 poezii, 0 proze
Petru Anghel
Întors de ani buni în locurile pe care, de drept, de suflet și de dor nu le-a părăsit niciodată, poetul Petru Anghel, născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, județul Alba, se află într-o postură ușor inedită, în fața unui bilanț de moment, dictat mai mult de cifra rotundă a anilor împliniți, decât de elanul creator, nestins încă, neostenit în cuvântul scris, cu aceeași sfială în glas și în mers pe care i-am admirat-o întotdeauna. „Sunt poetul neștiut al unui sat,/sunt chiar satul neștiutului poet/unu-n celălalt adânc, îngemănat/cum de sunet clopotul, încet, încet,/se topește într-un imn nemaiîncîntat.” Poezia alunecă în timp înapoi, la chipul neșters al părinților, creionați cu nostalgie și naturalețe în curgerea timpului, simplu și duios, ca într-o icoană de suflet la care te închini cu drag: „Acasă, cu muma și tata, mereu să mă nasc în April,/ când cerul grădinii e gata/ de păsări cu limpede tril.” Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, urmat între anii 1942-1950, a...
1 poezii, 0 proze
Iluta Elena
Data in care mama a dat dovada de mare inconstienta: 2 august 1989. Data in care mai mult ca sigur soarta va neutraliza fapta inconstienta a mamei: nu se stie. Mai mult de atat nu va pot amagi decat cu ceea ce urmeaza. "Invat" intr-un liceu bunicel din Bucuresti. Am pus in ghilimele "invat" deoarece sunt de parere ca ar trebui sa sa gaseasca un alt cuvant pentru a descrie activitatea desfasurata in licee. Prima poezie de pe aceasta pagina coincide cu prima poezie scrisa. A fost ca un experiment...n-am luat nimic foarte in serios, dar acum incepe sa-mi placa.
18 poezii, 0 proze
pacurarmiklós
Dualitatea este cel mai potrivit cuvant pentru a ma descrie:m-am nascut in Brasov,Romania si traiesc in Koszeg,Ungaria;tatal roman si mama unguroaica;anii de studii i-am petrecut la Colegiul National Economic "ANDREI BARSEANU" din Brasov iar anii de munca i-am indurat in Ungaria,Austria si Danemarca.Anii de Viata sunt cam peticiti ca ai oricaror romani din Diaspora,caci in strainatate viata nu e mai usoara ca in Tara, e la fel(!),doar ca noi,cei din strainatate,(constient sau inconstient) suntem adevaratii diplomati ai poporului roman.Tot ceea ce gandim spunem si facem este judecat,din pacate,in ceea mai mare parte prin prisma nationalitatii.Diaspora trebuie sa promoveze virtutiile si frumusetile pe care ni le-a daruit acea bucatica de natura pe care noi o numim Romania.Romania nu este teritoriul si locuitorii,ci ansamblul legaturilor (de orice natura!) pe care le detine,iar bunastarea Romaniei este in directa legatura cu bunastarea locuitorilor ei si depinde exclusiv de longevitatea...
2 poezii, 0 proze
Ciprian Simut
-nascut in 1983 pe 5 mai, in Oradeea -clasele 1-4, terminate la Scoala Generala nr 16, -clasele 5-8 la Liceul Aurel Lazar, -clasele 9-12 la Liceul Teologic Baptist Emanuel, toate in Oradea... M-am nascut intr-o familie de oameni simpli, dar cu o baza etica, spirituala si morala atat de solide incat nu puteam sa trec prin cei cativa ani de viata fara sa fiu si eu zidit pe aceasta stanca! Mama, tata, fratele meu imi sunt forta, ghid, suflet, incurajare, dragoste, lacrima, indurare, zambet, eliberare...imi sunt familie! De curand viata a primit o noua infatisare cand fratele meu s-a casatorit si acum am si un nepotel! Cei care sunt in situtia mea ma inteleg! Hobby-ul meu este cautarea, iar dupa ce caut imi gasesc implinire in cuvant, desen, gand, imaginatzie, prietenie, durere, bucurie, in adiere, in suspin, in incercari, in lacrimi, in privire...iar acum caut DRAGOSTEA! ...si iata: viata continua sa suspine, continua sa cante, continua sa... traiasca...
6 poezii, 0 proze
Silva Kaputikian
Silva Kaputikian( Sylva Gaboudikian), s-a născut în Yerevan. Kaputikian a fost crescută de mama și bunica ei, tatăl pierzâdu-se cu patru luni înainte de a se naște. Ea a crescut în secolului războaielor violente și a revoluției. La treisprezece ani scrie prima poezie ce apare în revista pentru copii Pioner Kanch, în timp ce studia la școala Krupskaya din Yerevan. Își urmeză studiile absolvind Yerevan State University\'s Humanities în 1941 și apoi studiază la Gorky Institute de Literature din Moscova(între anii 1949-50). Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1941 și un membru de partid din 1945. Ea a fost un purtător de cuvânt neobosit pentru Nagorno Karabakh și un avocat pătimaș pentru cetățenii oprimați din patria ei. Kaputikian simbolizează lupta poporului Armean pentru supraviețuire. Astãzi, Silva Kaputikian, este membru onorific al Yerevan National Academy de Sciences, și se foloseste eficace de prestigiul ei pentru a obține rezultate în ceea ce privește conservarea...
2 poezii, 0 proze
Elisabeta Gîlcescu
Originie sănătoasă : tata prin mină, mama pe-acasă, cu frați mulți, unii chiar desculți, cu înalte frunți, cu multe punți, copii deștepți, descurcăreți, petrecăreți și iubăreți… Eram cea mai mică, din ultima sămânță, rămasă uitată, necenzurată, nechiuretată, nealterată, transformată în fată. Și fiecare cuvânt al meu să fie asemeni gingașului puf al păpădiei, purtat pe aripi de vânt spre inimi sincere și deschise, ușor și dulce, să nu rănească pe nimeni. În colecția Elisabeta Gîlcescu: IERI ȘI AZI - Editura Măiastra, 2009 LA CUMPÃNA DINTRE ANI - Editura Măiastra, 2010 FLORI DE CÂMP - Editura Măiastra, 2010 În curând Cărările vieții
94 poezii, 0 proze
Melania V. Ducar
"Piatra" "Piatra este un om in care alt om si-a bagat mana ca intr-o manusa si la intors pe dos ca pe o manusa!" "Daca pleci la drum lung" "Daca pleci la drum lung nu-ti lua mainile cu tine, lasa-ti cerul la ma-ta ascunde cosciugele la tine acasa sa nu le vada viitorii morti cu ochii lor Daca pleci la drum lung nu smulge copacul din radacina si nu gasi adevarului vina si mortii, mormant Daca pleci la drum lung desbraca-ti timpul ca o rufa desbraca-te de pasarea ce zboara fa ca piatra sa fie o tufa fa ora ta sa fi fost odinioara Daca pleci la drum lung fa-te cuvant, si numai cuvant si numai cuvant daca pleci la drum lung" Nichita Stanescu
21 poezii, 0 proze
Vlad Aurelian
Născut în anul 1985, București. Am terminat "Liceul Teoretic C.A. Rosetti", promoția 2004. Am absolvit Fac. de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, din cadrul "Univ. Româno-Americane", promoția 2008, cu nota (scris + oral) 9,50. Am început să scriu de 8 ani, dar în niciun caz astfel de texte literare. Pentru mine proza și poezia nu reprezintă decât un test, un test de auto-depășire, de confirmare a faptului că pot mai mult. Așa cum îi spuneam unui prieten, scriu și aici: când pun mâna pe creion sau tastatură, nu există nicio limită la ceea ce aș putea să creez. Îmi place să cred că poeziile mele fac parte din curentul psiho-romantism, de fiecare dată încercând să duc sentimentele (dragostea, în special) la extrem, astfel încât să existe un înțeles ascuns în versuri. Nu am niciun poet favorit, dar am o oglindă. Din literatură am doar un singur scriitor preferat, Jules Verne, și o mare alergie la citit... altceva. Nu am publicat vreun material, dar ideea...
1 poezii, 0 proze
Giurescu Felicia Patricia
De la varsta de 4 ani incepeam sa povestesc poeziile familiei mele.Nu stiam sa scriu sau sa citesc,dar eu dictam si mama/bunica...scriau.La 5 ani le scriam singura de tipar cu cuvintele nedespartite care arata ca un cuvant lung.La 6 ani deja le scriam corect fara greseli.Acum am 11 ani.Am citit mai multe poezii si cred ca sunt cel mai tanar utilizator,dar pana acum poeziile mele au bucurat multe persoane adulte.
1 poezii, 0 proze
CUVÂNTUL MAMĂ (în memoria Mamei mele)
de George Budoi
CUVÂNTUL MAMĂ (în memoria Mamei mele) E-un univers, de bună seamă, În mult iubit cuvântul Mamă; E cel dintâi ce îl rostim Când noi începem să vorbim. De toţi iubit, cuvântul Mamă E un cuvânt de pus...
Intoarcerea acasă
de Emma Greceanu
Toamna și-a urmat traseul iremediabil în jocul ei cu nuanțe de roșu, galben, mai apoi cenușiu, distrugând treptat dar din ce în ce mai vizibil, vegetația. Lumea mea se transformase într-un imens...
bananele nu erau pentru Oscar
de enea gela
acesta este frigiderul/ azi mănânci singură nu știu când voi ajunge acasă la cuvântul acasă privirea i s-a prăfuit pentru ea aici nu însemna acasă tabieturile mele se dovedeau incompatibile cu...
grăiescu-mă
de Dumitru Sava
adevăr rostit-a fiul vă risipiţi în cercetări sterile fiecare vă sunteţi judecata adio legi cu magistraţi şi tribunale justiţie şi drept e adevărul purtaţi în voi puterea asta sacră de o treziţi pe...
Nea Fane de la Rockschool
de Ioan-Mircea Popovici
“În 2017 pe 8 mai/ la Club A să vii să ai/ underground de colț cu rai/ cum pe lume rar vedeai/. Mare bal se va făcea, Nea Fane carte lansa/ ce mai jos tu vei vedea/ măre cum se nume ea. Tu...
IOAN NISTOR - \"Poezia este fructul iubirii dintre ideal și realitate..
de Aurel Pop
AUREL POP: Prietene Ioan Nistor, ce înseamnă pentru tine recenta apariție editorială, volumul Metamorfoze, al șaselea din seria cărților de poezie? IOAN NISTOR: Volumul Metamorfoze, apărut la Editura...
Mama (in memoria Mariei)
de Ionel Ciobanu
Doua mâini albe așezate sfios, Cuprind nesfârșitul. Eu... Știu ca e mama. Două clipe contopite duc spre plus infinit, O lacrimă caldă scaldă un chip. Așez mâinile mele sfioase Pe genunchii ei...
Literatura viitorului
de Goea Maria Daniela
Suntem în anul de grație 2050 şi urmărim cu interes ce se întâmplă pe o platformă virtuală de promovare a literaturii contemporane. Moderatorul se adresează membrilor on-line: - La rubrica "Mailul...
hard & soft
de Constantin Enianu
Este un semn pilduitor versul lui Horațiu: „Am ridicat mai tare ca bronzul monument !” Bronzul din care e alcătuită statuia lui Roman I Mușat din municipiul Roman, acțiune „hard” la care a contribuit...
2 octombrie 2007
de Maria Tirenescu
2 octombrie 2007 ECOUL ÎNFUNDAT DIN… RÃDÃCINI! (de răstălmăcit) mă-ntreb cât mai suntem în noi daci spiritul pământului acesta ține în miezul lui mister – azi mai mult vedeți paradoxuri, firi...
