"Când după viața noastră plânge lemnul" – 20733 rezultate
0.12 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Zaharia Stancu
Zaharia Stancu s-a născut în 1902 în localitatea Salcia-Teleorman. După ce a abandonat scoala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până-n 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. După absolvire a devenit jurnalist. În 1926 publică sonetul Viața, în revista Țara noastră, condusă de Octavian Goga, pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români. Adevăratul debut este în 1927 cu volumul Poeme simple, premiat, și acesta, de Societatea Scriitorilor Români. În 1931 îsi încheie studiile liceale și se înscrie la Facultatea de Litere din București, pe care o termină cu examenul de licență(după unele surse, Zaharia Stancu nu și-ar fi încheiat studiile). În 1932, la începutul anului, apare revista Azi, avându-l ca director pe Zaharia Stancu, la care au colaborat scriitori străluciți interbelici și postbelici: Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Vladimir Streinu, Ion Pillat, Ion Vinea, Gib Mihăescu, Alexandru Sahia, Geo Bogza....
62 poezii, 0 proze
Octav Chivulescu
Cine sunt eu, dincolo de omul care îsi trăieste portia de viată alături de toti ceilalti asemenea mie, care împreună formăm câteva generatii contemporane le omenirii? M-am născut (18 Noiembrie 1963) în această dimensiune a realitătii sub forma unei mici vietăti goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de experiente personale. Astăzi, patruzeci si ceva de ani mai târziu, sunt, ca si voi toți de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât actiunile trupului meu efemer cât si suma informatiilor adunate de-a lungul vietii si memorate mai mult sau mai putin în format de experientă. Sunt o constiintă de sine. Singura noastra sansă de a accede nu la nemurire - caci ar trebui sa ne mutam in Urb Binaria - ci la o existență ceva mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii gândurilor izvorâte din mintile noastre în mintile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a întretine continuitatea...
19 poezii, 0 proze
Gustav Meyrink
Gustav Meyrink (19 ianuarie 1868, Viena, Austria – 4 decembrie 1932, Starnberg, Bavaria) este un clasic al literaturii austriece și universale, intens preocupat de științele oculte și de parapsihologie. Este fiul nelegitim al unui baron și al unei actrițe de la curtea Bavariei. Până la vârsta de treisprezece ani a trăit la Munchen, unde a urmat școala primară, apoi la Hamburg o scurtă perioadă de timp și douăzeci de ani la Praga, unde a ajuns împreună cu mama sa în 1883 și unde, nouă ani mai târziu, a trăit un eveniment cu rol providențial în viața lui: la douăzeci și patru de ani, când se pregătea să-și pună capăt zilelor, a auzit pe cineva strecurându-i pe sub ușă o broșură cu titlul "Viața după moarte". Șocat de această coincidență dramatică, a început să fie interesat de literatura ocultă și să studieze teosofia, cabala, sofiologia creștină și misticismul oriental. Rezultatele acestor studii apar în toate operele sale. A fost de asemenea membru al Hermetic Order of the Golden Dawn...
2 poezii, 0 proze
Matei Mircioane
M-am născut la Jamu Mare, în județul Timiș. Acolo am iubit, am aflat câte ceva despre capătul străzii, m-am plictisit, am fost înfricoșat-fascinat de tren, am căutat capătul lumii dincolo de izlazul comunal. Într-o după amiază de vară mi s-a părut că timpul stă pe loc. A fost cea mai lungă după amiază din viața mea. Aveam 4 ani când m-am mutat la Reșița. Am fost în Parcul Zoologic, pe Valea Țerovei, am fost sus pe Furnal, m-am căsătorit. Am doi copii. Pictez, scriu, observ că universul e negru și rece, cu puncte strălucitoare, fierbinți. Sunt membru al Cenaclului "Semenicul" din Reșița. Am publicat un roman în două volume: "Epopeea lui Ghimeș". Primul volum, cu titlul "Reșița", a apărut în anul 2000, la Editura "Menghina", Reșița, iar volumul II, cu titlul "Revoluția", a apărut în anul 2014, la Editura "Marineasa", Timișoara.
11 poezii, 0 proze
florin bratu
florinbratu@go.ro moxzal@yahoo.com când eram copil visam să mă fiu dumnezeu, despre care știam că-i tare frumos și bun. mai după vreme am descoperit că mi-o luase altcineva înainte, așa-i viața, tare complexă. așa că nu mi-a mai rămas decât fumatul și deci, implicit, poezia. și așteptarea, adevărată fiară din cutia pandorei, pe care unii o mai cred încă speranță ...
100 poezii, 0 proze
Radu Stanciulescu
După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...
14 poezii, 0 proze
albu liliana mihaela
Sa iubesti idealul doar cand e implinit Fara-a sti din ce iad de-ncercari s-a nascut, Sa-l iubesti doar ca azi e frumos si perfect, E usor sa iubesti cand iubesti aparent. Imi incep astazi cu emotie incursiunea in aceasta lume fascinanta a scrisului, o lume in care orice scriitor isi creaza un univers al sau, un univers in care isi poate exprima liber sentimentele si simtirile, temerile si dorintele sale cele mai ascunse, un univers in care da viata personajelor si tot el le hotaraste destinul,unde poate face legea dupa bunul sau plac.In acest mic univers al sau, se simte puternic si de neinvins, un mic Dumnezeu.
10 poezii, 0 proze
Aulus Persius Flaccus
Viata lui Aulus Persius Flaccus ne este relativ bine cunoscuta, datorita lui Valerius Probus, care a alcatuit o biografie a acestui poet. Persius s-a nascut la 4 decembrie 34 d.C, in vechiul oras etrusc Volaterrae, intr-o importanta si instarita familie de cavaleri, care avea legaturi de rudenie si de prietenie cu marile familii romane, indeosebi cu cea a Arriei, sotia celebrului senator stoic Paetus Thrasea. Ramas orfan de tata la varsta de sase ani, Persius a fost adus la Roma, cand avea doisprezece ani. in Capitala, Persius si-a facut studiile in preajma unor profesori celebri, printre care se numarau Remmius Palaemon si Annaeus Cornutus. El a frecventat pana la moarte cenaclul lui Cornutus, dar a aderat si la cercul cultural-politic al lui Thrasea. S-a imprietenit cu Caesius Bassus si Lucan, insa a manifestat rezerve fata de Seneca. Dupa o foarte scurta tinerete, traita sobru, in congruenta cu cele mai austere norme stoice, s-a stins din viata la 24 noiembrie 62 d.C, rapus de o...
1 poezii, 0 proze
Borcea Aurel
Am copilărit în București într-un cartier sărac,dar curat.După școala primară am urmat doi ani de liceu la Sf.Sava,după care în urma unei reforme a învățământului am urmat cl.vii-a elementară în cartier.Am urmat apoi,o școală profesională de trei ani la insistențele tatălui meu,pentru a avea origine muncitorească, după moda timpului.Am lucrat câțva ani ca muncitor,după care am intrat într-o școală de ofițeri absolvind-o cu gradul de locotenent.Viața militară m-a adus la Timișoara unde am funcționat până în 1970,când am fost trecut în rezervă din cauza unor neînțelegeri cu șefii.Întretimp am urmat liceul și facultatea de filologie în Timișoara.Am învățat limba sârbă pe care o cunosc bine(scris,vorbit,citit).În continuare am revenit în București unde am lucrat în aviație ca funcționar, până la pensionare în 1995. De câțiva ani m-am stabilit în orașul Salonta jud.Bihor, deoarece din această zonă este originară soția mea.În prezent trăiesc o viață liniștită de pensionar,particip la viața...
26 poezii, 0 proze
Daniela Parvu Dorin
Sunt psiholog si scriu pentru si despre suflet. Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe și împliniri” - în anul 1980. Am publicat, mai apoi, versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu (Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse Antologii. Am publicat două volume de versuri: -Mi-e nervul aprins (1995) și -Arta de a plânge (1997). După 1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală :(Agonia.net, Insemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia, Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.). Nu mi-a plăcut niciodata ideea de “poezie feminină” sau invers.Cunoașterea și coborârea în sine nu au...
153 poezii, 0 proze
Când după viața noastră plânge lemnul
de Dumitru Mălin
acolo în curtea din munți cel mai nefericit aruncat undeva fără noimă a rămas bățul noduros și strâmb în care se rezema mama noastră când mergea la serviciu era muncitor calificat în a se scula...
În timpul furtunii( final)
de Emma Greceanu
În sfârșit te-ai trezit, domnule Drahomir! Ai avut un somn lung și greu, febra te-a copleșit de câteva ori și-am fost nevoită... De fapt ce mai contează, probabil te-ai simți jenat să auzi că ai...
Omul însemnat de Dumnezeu
de Sorin Teodoriu
Când am intrat în curtea bisericii din cartierul Dămăroaia eram o gărgăriță, cu aripi roșii, câteva puncte negre și două antene care căutau drumul drept. Am pășit înăuntru ca într-o cutie veche de...
Caietul cu proză
de Paul Pietraru
- Acum ai să plângi, ce naiba! Şi nu mai bea din sticla aia. Stai să facem focul şi să mâncăm ceva! - Nu pot să mănânc nimic, nu mi-e foame. - Hai că nu mai e mult până în Lala Mare, şi de-or mai fi...
Lasă-mă să te ridic să te port pe brațe
de Maria Prochipiuc
starea de nebunie e prelungită într-un om sănătos soarele nu se mai complace în variațiile cosmice socialul perturbează iubirea și legea morală din noi se diminuează conștiința la cumpăna dintre ani...
Primele dureri
de mihai traista
Se zvonește prin tot felul de zapisuri și pisanii prăfuite, precum că eu Mihai întâiul și singurul prunc și domn al curții părintești dintr-un mic cătun din Maramureș, m-aș fi lumit în anul Domnului...
Spovedania publică numărul unu
de Gheorghe Aurel Pacurar
(4 cu dimineață, nesomn – iar,Quidam,Laptop, Mousepad-www.ecb.int) (în Biserica Primară oamenii se adunau pentru Sfanta Liturgie, uneori în Catacombe, mai apoi în Circuri și, de la Constantin cel...
Îngerii se miră plângând
de gina-elena afrasinei
Adevărul e că mă simt bine, minunat, până la urmă. Nu că s-a ivit cineva, dar îmi cer dreptul meu. Mare filosofie, viața asta. Cine nu vrea viață veșnică, până la urmă și la urmă. Viața e veștedă,...
GLOSSA
de Zabava Aurelian Stelian
Speră într-un viitor Chiar de ai trecutu\'-n față Viața toata ne e un zbor Tu te prinzi de ea cu-o ața Viața noastra e o carte, Să o ții închisă in tine Arată doar ce-ai aparte Dacă vrei sa-ți mergă...
