"Când amintirea doare" – 20733 rezultate
0.02 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
saveta ititesc
Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...
7 poezii, 0 proze
Mihai LEONTE
MOTTO-ul meu este; ,,Voi fi fericit când cineva îmi va recita doar un singur vers'. AMINTIRI DESPRE MINE… ( Autobiografie ) Mă numesc LEONTE MIHAI, născut la data de 19 ianuarie 1941, în comuna Bunești, județul Suceava, din părinții Vasile și Elena-Jănița LEONTE, născută CONDURACHE. Primele 4 clase elementare le-am urmat în satul natal, clasele a 5-a și a 6-a în centrul de comună BUNEȘTI, iar clasa a 7-a am absolvit-o la cursurile fără frecvență în 1961 la Zlatna. Între 1957 și 1961 am urmat cursurile Școlii Profesionale de Mineri Zlatna, regiunea HUNEDOARA. De la 1 iulie 1961 până la 18 august 1962 am lucrat ca muncitor miner la I.M.Ghe. Doja ZLATNA. Din noiembrie 1962 am lucrat ca miner la E.M. BAIA de ARIEȘ, regiunea CLUJ. În perioada 1963-1966 am urmat cursurile Liceului Seral Baia de Arieș, însă semestrul II al clasei a X-a l-am absolvit la Liceul Seral Valea Călugărească. Liceul l-am absolvit cu diploma de bacalaureat în 1972 la Liceul Real Moldova Nouă, secția Serală. Din...
151 poezii, 0 proze
diaconu valentin
sub felinarul de la colt azi stau si imi amintesc plangand, cum jurai ca ma iubesti, ca nu ma parasesti, nici gand; cu o mana sterg obrazul, alta pare sa se inchine, cand prin ochii inlacrimati te zaresc, zambind pe tine. multe amintiri placute, multe vise ce nu mor, marile iubiri trecute si cad prada sentimentelor, caci la felinarul casei tale, azi ingrop zambind trecutul, in inima mea nu mai esti nemuritoare, azi te-am plans in schimb...vreau totul 100 de ani se duc intr-o zi, e putin, e prea scurta pt a fi traita dar prea lunga pt a gusta din veninul dezamagirii, nu? Uite o vorba care ma inspira: doar oamenii mici pot ajunge mari pentru ca cei mari sunt acum ingeri!
2 poezii, 0 proze
gabriela ungureanu
M-am nascut in Toplita, judetul Harghita. Am copilarit impreuna cu fratele meu mai mare Mihai, si o gasca de prieteni in acelasi oras. M-am scaldat in dragostea scumpilor parinti de la care am invatat ca viata e o lupta, iar noi putem invinge. Gandul la orasul de munte mi-e starnit de amintirea cizmulitelor in carouri rosu cu alb care-mi purtau pasul spre cladirea uriasa si rece, unde in ciuda tristetii de a ma trezi a nimanui, rasuna zglobiu glasul tinerei educatoare. Apoi imi aduc aminte tenesii ce-mi grabeau pasul pe trotoarele orasului prafuit, genunchii si coatele pline de julituri provocate de neastamparul fetei tunse baietoi, care visa "la mai mare". Evadarea mea, era "departe", care la vremea respectiva se concretiza in hoinareala la munte, pe dealuri, la lacul din satul bunicii si cand nu gaseam mai mult, in imaginatia mea. Copilaria mea a insemnat zambet si tristete, speranta si dezamagire si permanenta cautare a acelui ceva, care intr-o zi il voi gasi si nu il voi mai lasa...
15 poezii, 0 proze
Alexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Vieru Ion
Cind primavara prinse razele in maina ei Si cind amurgul linistit cazu, Venisem eu-un mugur de speranta In amintirea viselor de inceput... Nascut in mijlocul primaverii la sudul Moldovei,am prietenit cu poezia inca din copilarie.Dupa ce am terminat liceul am intrat la universitate,facultatea de relatii internationale.In prezent calatoresc prin lume si caut noi surse de inspiratie...
6 poezii, 0 proze
Berinde Ovidiu
Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...
22 poezii, 0 proze
ZZZ
Cand eram mic, eram foarte naiv; ascultam cu gura cascata povestile celor din jur si credeam tot ce auzeam. Eram convins ca daca intru in dulap si rostesc "itzi-bitzi iesi afara" diavolul va navali in camera mea, cerandu-mi socoteala. Eram convins ca tiganii fura copii si-i baga in sac, de aceea purtam mereu cu mine un briceag numai bun de taiat saci. Visurile imi erau frante de gropi, fara exceptie, drept pentru care am invatat sa mi le controlez. Cand vedeam groapa in care urma sa cad, ma trezeam. Multi ani nu am putut duce nici un vis pana la capat. Apoi am inceput scoala. nu ma intelegeam cu colegii; in pauze stateam intr-un colt si cantam la muzicuta. Suflam in muzicuta aia pana cand simteam ca o sa lesin. Fiind un copil bolnavicios, stateam mult timp prin spitale. De acolo am ramas cu cele mai frumoase amintiri. In spital citeam fara sa ma deranjeze nimeni, mama imi aducea bomboane, toata lumea se purta frumos cu mine si nici macar nu eram nevoit sa-mi fac temele. Daca cineva...
7 poezii, 0 proze
catindatu mihai
Daca ma gandesc la propia-mi viata sunt tentat sa o compar cu trecerea prin anotimpul primaverii si al verii , atunci a fost copilaria si tineretea iar toamna ar fi tot o tinerete dar mai matura,mai plina de miez,de amintiri.Iarna nu stii cand incepe in viata ta pentru ca de fapt tot restul vietii ne pregatim pentru acel drum spre propriul Pol Sud. Mi-am petrecut anii intre masini si masinarii,in miros de sudura,de ulei incins,am trait si inca traiesc alaturi de truditorii fierului,e o arta ciudata pentru ca de fapt orice meserie e o arta si are artistii ei ,din pacate anonimi pentru ca nimeni n-o sa fie extaziat de o roata dintata sau de un strung. Mi-a placut mereu muzica ,de fapt sufletului meu i-a placut sa se inconjoare de muzica si cand ma simt dezamagit si foarte trist ascult piesa "Ocean cloud"cu Marillion.Sper ca pot sa transmit ceva bun din sufletul meu ,din modestia si intelegerea mea pentru ceilalti.
10 poezii, 0 proze
Virgil Carianopol
Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal - d. 6 aprilie 1984) a fost un poet român. Versuri avangardiste (Un ocean, o frunte in exil), lirica neoclasica, traditionalista (Flori de spini, Elegii si elegii) si care exalta sentimentul national ( Stergar Romanesc); memorialistica ( Scriitori care au devenit amintiri). Oltean de fel, strănepot, după mamă, al lui Iancu Jianu, născut la Caracal, în 29 Martie 1908, învață carte la "Liceul Ionită Assan" din urbea-i natală, până ce absolvă clasa III-a, când lasă baltă si învătătură și tot, și pleacă în lume, cu toate ca deabia împlinise patrusprezece ani. După ce trece timp de doi ani printr'o sumedenie de peripeții, este prins, când voia să treacă granita ceho-slovacă, întorcându-se acasă, pe scurtă vreme și ajungând după câțiva ani de pribegie, elev al Școalei de artificieri dela Arsenalul Armatei. Dragostea de libertate si de cultură îl subjugă, începându-si activitatea de scriitor cu deplin succes, dela întâii pasi, ieșind la iveală...
26 poezii, 0 proze
Când amintirea doare
de Cristian Neagu
Îmi încleștez palmele pe muchii tăioase de stâncă Și paradoxal, nu urc! În mod deprimant cobor Prelingându-mi-se sângele -fierbinte încă- Peste imaginea zâmbetului tău incolor. Și parcă am intrat...
Ce sunt cuvintele?
de Karla Ciucă
Ce sunt cuvintele, când ochii-n tine-s goi Și gandurile-ți sunt departe? Când sensul lor nu-și face loc în noi Și obosite-s glasurile toate? Ce sunt cuvintele, când sufletul se zbate, Să scape din...
Deșertăciune
de ioana carbunar
Deșertăciune Viața mi-e scrum, Trupul mi-e lut. De ce aș vrea să fiu mai mult Decât ceea ce sunt Azi și acum ? Dacă mintea-mi e bolnavă Și sufletul frânt De ce să mă mir Când sunt ceea ce sunt: Un...
Fetita cu chibrituri
de Florea Ana-Maria
Acum o carte veche rasfoiesc.... Ma doare amintirea cand citesc... O fila... alta fila... un desen... E cartea nordicului Andersen! Copil, citind-o, imi uitam de pranz Si noaptea-n somn aveam obrazul...
Viata
de Popa ioana
Cand intr-o mare neagra,te-agiti cautand tarmuri... Iar bezna te indoaie,incepi usor sa tremuri.. In marea agitata, tu te agiti mai rau.. Si cauti sa te-agati, nimic e-n jurul tau... Asa e si in...
Cand......
de Crisian Je
Când doare tristețea și gându-i tăcut, Când amintirea disecă iubiri din trecut, Când lacrima-ți arde obrazul ridat, Trezește din tine copilul uitat !!! Când diminețile-ți sunt, flăcări ce ard, Când...
Dor nebun
de Valeria Pintea
Ard macii în lan Și amintirea doare. Sunt tristă de-un an Afară e soare Doar în mine-i beznă Și noapte neagră N-am cui să-i spun Nu-i cine să-nțeleagă Un dor nebun Nebun de legat Omule drag De ce-ai...
Nostalgii ce mă poartă pe aripile timpului
de Cosmina Irimescu
Și trece anul, vremea-i schimbătoare, Iar anotimpurile vin pe rând. Și tot odată sufletul mă doare Când mă gândesc că am trecut răbdând, Cu ochii-nchiși, cu plânset și strigând În toate părțile după...
Tablou de august
de Daniela Roman
Tablou de august O mare de lumină. Două trupuri goale în iarba fierbinte. Toată dragostea a înflorit a erupt în mii de petale. Un deal însorit locuit de două suflete ce agonizează serbarea trupurilor...
