"Bărbatule" – 10226 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMihai Cantuniari
Mihai Cantuniari (n. 14 februarie 1945, București) este un poet și traducător român. Studii A absolvit liceul Matei Basarab în 1962 și Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale a Universității din București, in 1967. Opere publicate * Poezii, 1977 * Ultramar, 1978 * Plante carnivore, 1980 * Nova, 1980 * Amadeus, 1983 * Bărbatul cu cele trei morți ale sale din ciclul Omul ca iarbă, jurnal intim, memorii, 2007 Traduceri A tradus din C. Valejjo, Mario Vargas Llosa, și O. Lara.
1 poezii, 0 proze
Valentin Busuioc
A absolvit: - Liceul Militar „Ștefan cel Mare“; - Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“; - Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” / Colegiul Naţional de Apărare, cursul de nivel înalt „Securitate şi bună guvernare”; - licenţiat al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea Bucureşti; - studii postuniversitare de multimedia (FJSC): - studii postuniversitare de psiho-sociologie (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti; - masterat în management public la Academia de Studii Economice din Bucureşti. General STS. A debutat editorial cu volumul 111 poeme (1993, Editura Muntenia). A mai publicat volumele de poezie Viața în direct (1995, Editura Leda), Vortex (1999, Editura Eminescu), Bărbatul din Calea Lactee (2004, Editura Eminescu), Orașul văzut prin oglindă (Editura Tracus Arte, 2014), Linia vieții (Editura Tracus Arte, 2016), Iarba (Editura Societății Scriitorilor Militari, 2018), Coli de scris (Editura Junimea,...
16 poezii, 0 proze
Bogdan Burileanu
Urâtul Nu-l iubeau deloc. Chiar îl disprețuiau, privindu-l de sus. Un ceva, acolo, de mâna a doua. La ce bun să te împiedici tot timpul cu privirea într-o vechitură antipatică, moștenită din alte vremuri, când utilitățile, dar și gusturile, erau altele? De folosit... le era și silă să o facă. Rar erau obligați să apeleze, fără nici o plăcere, la serviciile lui – îndeobște, când nu ajungeau destul de sus. Se hotărâseră de atâtea ori să îl arunce... La ce era bun? Așa că l-au tot mutat de colo colo, prin casă. Îi căutau un loc cât mai dosit. Și i l-au găsit, până la urmă: în magazia din dos . Să zacă naibii acolo, ca un obiect de prisos ce era. Când stăpânul casei l-a călcat pentru ultima oară în picioare, e posibil să fi tras nădejde până în ultima clipă că nu va fi nevoie să se umilească într-atât. Era orgolios stăpânul... vanitos și al naibii de impulsiv. În rest – pâinea lui Dumnezeu, cum îi plăcea să fie perceput. Aruncat cu o smucitură violentă de sub tălpile bărbatului care se...
6 poezii, 0 proze
deac suzana
Sunt din Târgu Mureș, am absolvit Facultatea de psihologie la UBB, Cluj. Am funcționat ca psiholog școlar, director la diferite școli, inspector școlar de specialitate. Debut în revista literară « Utunk » Cluj, 1972. Publicații culturale la care am colaborat cu proză, poezii, eseuri și publicistică: Utunk/Cluj, Ecoul, Răsunetul, Mesagerul, Mesagerul Literar, Mișcarea Literară, Didactica Nova, Conexiuni - SSB, Revista Ilustrată – SSBN, Revista Literară Napkút, Budapesta, Ungaria ; Vatra Veche-Târgu Mureș, Junimea Digitală, Rețeaua Literară, Cititor de Proză, www.cenaculum.ro,www.Europeea.atelier literar, Volume publicate : «Cine suntem și cine vom fi » - volum de nuvele, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006 ; «Viața, ca o dispoziție» - volum de nuvele, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007; « Exerciții pentru dezvoltarea inteligenței la copiii de 6-12 ani », - Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007; «Meteora » - volum de poezii, Editura Karuna, Bistrița, 2008. «Femeia și bărbatul; Chemarea...
2 poezii, 0 proze
barbulescu gabriel
3 poezii, 0 proze
Barbulescu Andreea
nimic important
2 poezii, 0 proze
Barbulescu Anca Andreea
Sunt o fire deschisa
1 poezii, 0 proze
Barbulescu Diana
Sunt studenta in anul II la medicina, si abia acum cand am literatura nu mai reprezinta un obiect de studiu obligatoriu pentru mine, simt ca incep sa o descopar. Poezia ne cere prea mult pentru prea putine cuvinte, iar proza ne inunda pana la refuz. Sperand sa gasesc esenta, miracolul spiritului uman cat inca traiesc, ma voi arunca in experimente. Ma gasiti printre picaturi. --------------------------- Alte "exprimari" ale mele: AMV-urile (anime music video) le gasiti aici: http://www.youtube.com/user/DieeDee12 fan fiction: http://www.fanfiction.net/u/986689/krm3DeeDee fan art/art: http://krm3dayana.deviantart.com/
13 poezii, 0 proze
Andrei Bărbulescu
7 poezii, 0 proze
Dan Barbulescu
Nu sunt un poet,pasiunea mea este muzica,pe care si o practic.Imi place sa fac versuri pentru muzica si am dato si in poezie...cred eu.
4 poezii, 0 proze
Bărbatule
de Lory Cristea
Când vrei să-i spui femeii Că totul s-a sfârșit Fă un final artistic Nu unul prăpădit. Să-i spui că, de exemplu Cu stranie-ndârjire Ea a iubit în tine Ideea de iubire. A vrut cu dinadinsul Să fie...
să despicăm
de Maria Gold
să despicăm apa în două bărbatule până uitarea se culcă în pernele noastre mănâncă cu noi la masă ne bea vinul din pivnițe și se duce la nunțile noastre să despicăm toate lumile de alături bărbatule...
să nu-mi fie frig
de Alina Barzaghideanu
Te ador, bărbatule ce ai nevoie de un bec ! Cât de tare trebuie să strig ca să mă auzi când se îngână lacrima cu picătura ? Cât de tare trebuie să alerg ca să te ajung când riști să cazi în mrejele...
Odă
de Raluca Dobrescu
Tu nu esti, bărbatule, Plin ca luna. Albastru ca cerul în ochi. Diferit de celelate lucruri aruncate în cameră. Cărțile rânduite le tragi în suflet. Neștirea ți-e umblet Ca piatra de moară. Timpul...
hulă pe suflet
de Ottilia Ardeleanu
maramă cu chip de zeu vălurit privirea mea larg far fără odihnă bărbatule de oriunde ai veni dragoste cărnii tale spune-i că la țărm sentimente clatină nori cu vele dezlănțuit sufletul meu quiproquo...
De-a viata si de-a moartea
de Adria Martin
De ce plangi,femeie? De ce plangi, barbatule? Copile! Si tu, tu de ce plagi? Mama, tata, de ce plangeti? Bine dar si bunicii plang? Dumnezeu stie de ce plangeti toti! -Da, stiu! Se-auzi un glas din...
gânduri neterminate
de Maria Gold
nu mai port metale prețioase în mine mi-am lăsat părul să crească să te-nvelesc bărbatule când dormi cu mine mi-am lăsat mâinile albe să-mi privești sângele cum se strecoară bucuros că scapă de inima...
între scila și caribda
de Ottilia Ardeleanu
de neclintit iubirea te ademenește foarte aproape singurătatea vortex în adâncul inimii hai treci îți spun bărbatule curajos sunt de partea asta a strâmtorii cu toate senzațiile și ființele sangvine...
Femeia romanca
de Ioana Camelia Sîrbu
Sunt femeie cu ochii negri și cuminți, Sunt cea pe care a zugravit-o Eminescu. Palmele mele îți vor cuprinde inima... Iar dacă îmi dai voie să te ascult Voi atinge fiecare cămăruță a ei Și va respira...
eu verde femeie
de silvia caloianu
în noaptea aceasta mai neagră de la cafea am aflat continentul unde să îmi plantez sentimentele e locul unde nu ajung avioane și trenuri de atâta negru bufnițele mi s-au ghemuit prin gene și nu mișcă...
