Barbulescu Diana

În timp ce Will scrijelea cu unghia capacul cutiei, Evgheni își coborî privirea spre podea și dădu scurt din cap de două ori. - Să mergem, spuse scurt Evgheni. - Ai aflat ceva? îl intreba

Noaptea, îmi place să privesc spre tine Ești rece, negru și puțin golaș Dar ți-ai aprins stelele pentru mine, Și ai aprins și marele oraș. Mă izbește atâta strălucire Ce-a inspirat poeții de

Am urcat în grabă poteca Ce mă poartă către locul promis. Doar atât mă mai pot apropia de tine, Tu, care privești cu bunătate spre mine, Tu, pe care te văd, dar nu te pot atinge. Încă o dată, ca

La început de iarnă Vrei să îmi astâmperi setea cu un brad. Mă avânt pe aripile promisiunii tale, Mă îmbrac cu un zâmbet de primăvară Și ies. În față tunel, multe zâmbete Zâmbete de

Ce să mai faci atunci când viața Iți scutură petalele florii de cireș? Am căutat-o pe Stăpâna Viață, să o întreb De ce văd toate privirile înghețate, de ce S-au ascuns de mine, de ce Camera

Cu un scârțâit jalnic de roți suferinde, Acceleratul se luptă cu șinele sale reci. Luminile de pe peron îl batjocoresc in tacere Căci trenul, în zgomot infernal Și șuierat pasiv de

Aș vrea să fiu creion... Acel creion din mâna ta, sa ți-o simt caldă În timp ce, ținandu-mă strâns, să mă aluneci, Să desenez pentru tine... Să-ți simt privirea rece și pătrunzatoare Pe vârful

Aș vrea să mă întorc din nou in mine Să simt cum nasc un sentiment confuz. Privesc în jur - copacii se îndoaie, Turbate vârteje de frunze si petale, Un soare aspru care ma lovește, Un cer care