Acceleratul

1 min lectură·30 iulie 2008

Mediu

Cu un scârțâit jalnic de roți suferinde,

Acceleratul se luptă cu șinele sale reci.

Luminile de pe peron îl batjocoresc in tacere

Căci trenul, în zgomot infernal

Și șuierat pasiv de conductor

Intră, învins, în gară...

Dar băncile plânse de ploaie si reci

Îl salută de fiecare dată, amintind

Chipuri, sau poate siluete

Rămase de-a pururi în memoria Timpului

Amprente ale vacanței, ale iubirii, ale deznădejdii.

Ele le știu pe toate...

Trenul nu iși deplânge sfârșitul

Pentru că este plin.

Moartea nu mai există.

012.723

Barbulescu Diana. “Acceleratul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/barbulescu-diana-0028925/poezie/1794818/acceleratul

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

mesajul sintetizat in final pune pe ganduri, e inteligent si asta nu poate fi decat de bine:)