Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Au evoluat moravurile"20734 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mario PaparadzziMP

Mario Paparadzzi

AutorAtelier

Născut în municipiul Pitești ,dar petrecînd copilăria și adolescența în micuțul oraș Mioveni, orășel care de altfel mi se părea pe atunci atât de lipsit de culoare și plin tentații murdare . Între timp orașul a evoluat destul de frumos și parcă îmi pare rău că am ajuns să-i trec pragul atât de rar. Fiind cel mai mare dintre cei 4 frați, am simțit de mic să fiu mai responsabil, mai grijuliu, mai altfel. Din această cauză, dar și datorită faptului că familia nu avea tocmai o situație financiară bună aveam să fiu mai retras decât ceilalți din rândul meu, pe alocuri simțind un fel de rușine. Privind înapoi sunt mândru de felul în care am putut să mă abțin de ispitele ce băteau la ușă din toate părțile și de relația cu familia. După ce primii opt ani școlari i-am absolvit la școala Racovița, oraș Mioveni, opt ani în care de multe ori am fost lăudat pentru notele obținute, dar și pentru comportamentul de bun gust, anii de liceu au însemnat un regres, deși am fost absolvent al diplomei de...

10 poezii, 0 proze

Daniela MateiDM

Daniela Matei

AutorAtelier

Nascută în orașul Chișinău, Republica Moldova, Daniela Matei și-a început ativitatea literară din primii ani de copilărie, cu mici catrene vesele acsate mai mult pe rimă. În clasa a șaptea, a publicat prima poezie în ziarul tineretului moldovenesc, Florile Dalbe. Fiind observată de poeta Eugenia Bulat, a fost primită în cadrul cenaclului literar, Clipa Siderală, în cadrul liceului Mircea Eliade din capitală. Acolo a evoluat si poezia ei a fost publicată în cîteva volume ale cenaclului, in diverse ziare și reviste precum Literatura și Arta, Poezia, și altele. A participat la diverse concursuri literare ocupînd mereu locuri de frunte. După care a urmat peioada de facultate, unde activitatea literară a Danielei Matei a observat o pauză, renăscîndu-se abia după absolvirea Universității. Multe dintre versurile Danielei Matei, așa ca Timpule, Prietenie, Unborn Love, și altele, și-au găsit frumusețea pe muzica Silviei Nanu, colegă de facultate și bună prietenă a autoarei. La 24 de ani,...

9 poezii, 0 proze

EK

Eduard Keyserling

AutorClasic

Scriitor germano-baltic de limbă germană, unchiul filosofului Hermann Keyserling. Contele Eduard von Keyserling se naște într-o familie nobilă germană ce se instalează la marginele Imperiului Prusac și a Imperiul Rus în regiunea Curlanda. Keyserling studiază dreptul,filosofia și istoria artei. Se îndepărtează de mediul său social și pleacă în Austria. Ajuns la München în 1875 participă la viața cercurilor literare și artistice. Unde se cunoaște cu Max Halbe, Ludwig Thoma, Frank Wedekind. Se îmbolnăvește de sifilis, suferă de paralizie și își pierde vederea, moare la München în 1918. Primele sale opere sunt marcate de naturalism, pentru a evolua înspre o proză de factură impresionistă. Romanele sale au drept cadru Curlanda și pădurile sale, iar ca decor societatea aristocrației prusace care a guvernat această regiune până la începutul secolului XX. Narațiunea lui Keyserling se prin eleganța și subtilitatea stilului.Atmosfera prevalentă a romanelor sale este aceea a decadenței...

1 poezii, 0 proze

AC

Arhip Cibotariu

AutorClasic

Au innebunit salcamii De atata primavara, Umbla despuiati prin ceruri Cu tot sufletu-n afara Si l-au scos de dimineata Alb si incarcat de roua Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taina noua Au innebunit salcamii Si cu boala lor odata S-a-ntamplat ceva imi pare Si cu lumea asta toata Pasarile aiurite Isi scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe Calatoare printre stele S-a-mbatat padurea verde Nu mai e asa de calma, Tine luna lunguiata Ca pe-o inima in palma Nu-mi vezi sufletul cum iese In haotice cuvinte, Au innebunit salcamii Si tu vrei sa fiu cuminte?

0 poezii, 0 proze

SB

Serge Brussolo

AutorClasic

Au milieu des années 80, Serge Brussolo éclate comme une bombe dans le paysage de la science-fiction française. Ecrivain prolifique alimentant la collection \"anticipation\" du Fleuve Noir mais publié aussi dans la collection \"Présence du futur\" de Denoël, Brussolo attire les feux de l\'actualité et se crée un fidèle public de fans. Il est vrai que Brussolo apporte une perspective nouvelle à la science-fiction française, une autre dimension : celle de la folie et de la démesure. Fourmillant d\'idées, ses romans de science-fiction explorent jusqu\'à l\'absurde les conséquences d\'hypothèses folles amenant le développement de sociétés démentes, la situation la plus banale devenant vite un cauchemar, l\'homme n\'étant plus qu\'un fétu balloté au gré des visions hallucinées de l\'auteur. Brussolo n\'hésite pas non plus à laisser à ses romans des fins ouvertes ou dramatiques pour le héros, amenant la surprise et une cassure par rapport au quasi-nécessaire...

4 poezii, 0 proze

Pernette du GuilletPG

Pernette du Guillet

AutorClasic

Au début du 16e siècle, Lyon est un important centre intellectuel et littéraire, et l’école poétique lyonnaise, regroupant notamment Maurice Scève et Louise Labé, constitue un moment essentiel de l'histoire littéraire entre Marot et la Pléiade. Née à Lyon en 1520, Pernette du Guillet reçoit une éducation soignée, parlant l’italien et l’espagnol. A seize ans, elle est l’élève de Maurice Scève et l’inspiratrice de son recueil "Délie", objet de plus haute vertu. Mais l’amour entre eux se révèle impossible, Pernette étant promise à M. du Guillet qu’elle épouse en 1538. Elle meurt à 25 ans, le 7 juillet 1545, emportée par une épidémie de peste. A la demande de son mari, l’érudit Antoine du Moulin examine les feuillets où elle consignait ses poésies et les fait éditer dans leur confusion originelle. Rymes de gentille et vertueuse dame Pernette du Guillet, lyonnaise, Lyon, Jean de Tournes, 1545

1 poezii, 0 proze

FI

Flesner Sergiu Iulian

AutorAtelier

-eleve au College "Emil Racovita" de Iasi -laureat de concours de Francophonie

2 poezii, 0 proze

Sara NagySN

Sara Nagy

AutorAtelier

mi-au expirat cei 19 ani de acasa. datele mele personale still pending ( schimbarea domiciliului unitate de invatamant)

36 poezii, 0 proze

Nistor Mircea-IulianNM

Nistor Mircea-Iulian

AutorAtelier

M-au adunat de prin toată România și m-au aruncat lângă mare. Mi-au lăsat rădăcini în munți și în cerul de deasupra mea. Eu ce să le dau la schimb?

134 poezii, 0 proze

Ela SolanES

Ela Solan

AutorAtelier

...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...

320 poezii, 0 proze

Au evoluat moravurile

de Constantin Iurascu Tataia

La înființarea partidului liberal, ctitorii acestuia au adoptat deviza "PRIN NOI ÎNȘINE" S-a scurs peste un secol... E-o problemă doar de limbă Spun azi domnii de la centru: Prepoziția se schimbă:...

PoezieAtelier

Trimitere concurs Vișeu

de Constantin Iurascu Tataia

Lenea e cucoană mare Care n-are de mâncare. Viață comodă Vreau tuturor să dau de știre Că-n vremea noastră n-ai de ce Să faci eforturi de gândire Când ai talk show-uri la TV. Leneșul mai mult aleargă...

PoezieAtelier

Laicizarea istoriei la Djuvara

de marius nițov

Prin ce era deosebită scriitura istorică a lui Djuvara față de a celor care au fost îndoctrinați cu ideologie marxistă? Djuvara nu era un lăudăros al actelor istorice, anula dogma naționalismului...

EseuAtelier

Balada celor care nu și-au mai vorbit niciodată

de Cristian Vasiliu

Motto: ”tăcerea, ca iubire absolută” Loredana Cristea Prima săptămână a fost mai grea, dar cum amândoi erau semne de aer, deschise și optimiste, și-au alungat repede sentimentul de anxietate provocat...

ProzăAtelier

umbre

de Berthier Corina

Cu cat au evoluat, oamenii au invatat mai bine sa se ascunda. Si-au facut case si s-au ascuns in ele. Si-au facut haine si s-au ascuns in ele. Au inventat cuvintele, la inceput vrand sa dezvaluie, ca...

Atelier

Revoluțiile țin tot cu șmecherii, pe când fraierii poartă doar însemnele de eroi!

de Calotescu Tudor Gheorghe

Au trecut aproape trei decenii de la așa zisă Revoluție dar RIDICOLUL apucăturilor tovărășești nu a încetat niciodată! Deși au pretenția de a fi numiți domni, majoritatea politicienilor care ne...

Atelier

Salonul Internațional de Carte, ediția XVIII, Chișinău

de Mihai Cucereavii

Astăzi s-au împlinit 20 de ani de la decretarea Limbii Române ca limbă de stat în Republica Moldova. Cu această ocazie la Chișinău au avut loc mai multe manifestări consacrate sărbătorii “Limba...

ArticolAtelier

Dinozaurii

de Cornelia Georgescu

Dinozaurii au fost Creaturi care au trăit În vechime, cu un rost Ce ne dă mult de gândit. Șopârle înfricoșătoare, Cu sânge rece sau cald, Creaturi înfiorătoare, Ce-au populat acest meleag. Erau mai...

PoezieAtelier

Cea mai veche fosilă de pasăre colibri din lume

de Cristiana Nicolae

În Germania săpăturile au scos la lumină două fosile de colibri în vârstă de 30 milioane de ani. Acestea sunt primele fosile de acest fel descoperite în Europa, și, totodată, cele mai vechi exemplare...

EseuAtelier

Scriptul dezbaterilor Comisiei Discuțiilor Interceptate Neautorizat pe Tema Turismului

de Adrian Firica

Sursele mele au interceptat neautorizat, și vor intercepta în continuare neautorizat, niște discuții a căror temă, evident!, este turismul. Pe parcursul discuțiilor, interceptate neautorizat, până în...

EseuAtelier