Poezie
Dinozaurii
poezie pentru copii
3 min lectură·
Mediu
Dinozaurii au fost
Creaturi care au trăit
În vechime, cu un rost
Ce ne dă mult de gândit.
Șopârle înfricoșătoare,
Cu sânge rece sau cald,
Creaturi înfiorătoare,
Ce-au populat acest meleag.
Erau mai mari ca o casă,
Sau chiar un bloc cu terasă,
Însă deloc minte n-aveau,
Mai proști ca o mâță erau.
Aveau kilograme multe,
Cântăreau tone zeci sau sute,
Zeci de metri în lungime
Și tot atât înălțime.
Foarte mari ei au crescut,
Ajungând chiar de temut;
Unii erau erbivori,
Iară alții carnivori.
Aveau arme în dotare:
Fălci cu dinți, labe cu gheare;
Trup robust și cozi mobile,
Brațe și picioare agile.
Văzul bun, auzul fin
Și mirosul dezvoltat,
Pentru inamici – un chin,
Pentru amici – de bază aliat.
Erau creaturi cam dure
Și micuțe, și mature,
Curajoase, fără teamă,
Fără milă – bag de seamă.
Ty Rex – Regele Tiran,
Brontosaurus, Diplodocus,
Velociraptor cel viclean,
Stegozaurus, Deinonychus.
Cântărețul Parasaurolophus,
Þanțoșul Corythosaurus,
Înaripatul Pterodactylus,
Cap tare – Pachycephalosaurus.
Blindatul Ankylosaurus,
Gât lung – Brachiosaurus,
Sauroniholestes, Coelurosaurus,
Coelophysis, Procompsognathus.
În văzduh – Pteranodon,
Plesiosaurus în mare,
Prin ieburi – Iguanodon,
Se răpuneau; care pe care?
Archaeopterix – primitive păsări,
Triceratops cu trei coarne,
Nu erau balauri cu flăcări,
Nici din povești, nici din basme.
Ci dinozauri din carne și oase,
Monștri vii, mai mari decât case,
Lacomi mâncători de alte vietăți,
De ierburi, pomi și alte crudități.
Nimeni nu ar fi dorit
Așa monștri să-ntâlnească;
Să-i vadă doar ca pe un mit,
Fosile multe să găsească.
Așa speră paleontologii,
Geologii, arheologii;
Să dezgroape oase multe,
Pentru schelete complete.
Care să ne poată „spune”
Acele ființe cum erau,
Să ne arate, să ne-ndrume,
Să-nțelegem cum trăiau.
Demult, demult, în trecut,
Totul cu Triasic a-nceput,
La mijloc era Jurassic
Și s-a sfârșit cu Cretacic.
65 de milioane de ani în trecut
Atunci ei au dispărut,
După ce au înspăimântat
Toate viețuitoarele de pe uscat.
Dar și din ape sau cer
Timp de vreo 160 milioane de ani,
Iar astăzi, mai sunt, sper,
Doar păsări din acei titani.
Păsări ce-au evoluat
Din familia raptorilor,
Micșorându-se, au zburat,
Cu ajutorul penelor.
Nu erau deloc pterozauri
Cu membrane de corp lipite,
Ci arhaice păsări-dinozauri,
Cu plisc, dinți și gheare alungite.
Într-o eră demult apusă,
Mezozoic se numea,
De asteroid distrusă,
Ce pe dinozauri îi răpunea.
Iată, așa se presupune
Că ar fi sfârșit dinozaurii,
Deși nu știm dacă-s bune
Toate aceste nesigure teorii...
Care nu ne lămuresc
De ce-au fost și-au dispărut
Și nici cum, în mod firesc,
În timpul lor au apărut.
De ce erau așa mari?
De ce minte nu aveau?
De ce erau cam barbari?
Și de ce cam proști păreau?
De ce n-au supraviețuit?
De ce n-au evoluat?
Iar dac-ar mai fi trăit,
Cum ar mai fi arătat?
S-ar fi micșorat sau nu?
Oare s-ar fi îmbunat?
Poate ar fi fost un dezastru
Printre noi de-ar fi umblat.
Poate că așa-i mai bine,
Fără creaturi bizare;
Mari, fioroase reptile,
Să rămână în uitare...
Într-o lume demult apusă,
Inaccesibilă oamenilor,
Prea îndepărtată, dusă,
Pierduta eră a dinozaurilor...
0226.992
0
Zeci de metri în lungime
Și tot atât înălțime.