Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Atatea Soapte"20063 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Albert CătănușAC

Albert Cătănuș

AutorAtelier

Beam us up, Scotty! Când aveam șapte ani i-au tras pe roată pe trei țărani la sute de kilometri de locul unde m-am născut: într-un cătun din câmpia Bărăganului, nu departe de orașul Brăila. Am fost al optulea copil în familie, iar pentru că eram slab și mă imbolnăvisem de friguri, dar mai ales pentru că nu voiam să sug la sân, la vârsta de opt luni, tata m-a dus la târg la Brăila iar acolo m-a dat unei cuconițe sterpe care voia un copil pe trei saci de grâu și patru găini. Știu șapte limbi în afară de română: greacă, rusă, turcă, bulgară, franceză, germană și albaneză. Înțeleg cam tot pe atâtea limbi cât cunosc. Pe tatăl și pe mama mea naturală nu i-am mai întâlnit niciodată. Toată familia mea a murit când aveam nouă ani. Unii spun că din cauza unei epidemii de tuberculoză care lovise în acele vremuri Bărăganul, alții spun că acel cătun a fost incediat de arendașul locului, iar alții mi-au spus că într-o noapte un batalion de ruși beți a trecut pe lângă el și fără preaviz soldații au...

196 poezii, 0 proze

Dumitru SavaDS

Dumitru Sava

AutorAtelier

Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...

1000 poezii, 0 proze

A

Andreea

AutorAtelier

Sunt atatea evenimente, persoane, vorbe, zile relevante pentru ceea ce sunt eu astazi... bune, rele. In fine, am invatat ca sunt atatea lucruri gri pe lumea asta, incat ma feresc sa fiu bicolora. E mult prea riscant. De asemenea, as vrea sa evit sa ma definesc raportandu-ma la un anume lucru, prefer (macar pentru inceput) ca textele cuprinse pe acest site sa vorbeasca despre starile, gandurile, emotiile, reveriile mele. Si in final, despre mine.

2 poezii, 0 proze

CD

Cristina Dinu

AutorAtelier

Bibliografia mea sunt eu...atatea stiu despre mine incat am uitat sa mi le mai amintesc!

1 poezii, 0 proze

P

Patrick

AutorAtelier

Cateodata poti si obosi intelegand atatea despre lume. Si crezi ca te relaxezi scriind

5 poezii, 0 proze

CD

cristina dumitrache

AutorAtelier

M-am nascut si am murit de atatea ori incat am invatat nemurirea !

3 poezii, 0 proze

MC

mihaela christescu

AutorAtelier

Absolvit liceu cultura generala,casatorita de doua ori,tot de atatea ori divortata,doi copii,fac "Stiinte cognitive si parapsihologie",in cadrul univ.Ecologice(fac ramasa neterminata),de profesie insotitoare de bord,actualmente pensionara.

7 poezii, 0 proze

dragomir amaliaDA

dragomir amalia

AutorAtelier

jurnalism si somerie...doar atat si am spus atatea..

5 poezii, 0 proze

AS

Alexandra Popa Scurtu

AutorAtelier

Prea scurta: 17 ianuarie 1980- 3 iulie 1999, Bucuresti Am terminat liceul si-aveam atatea vise, atatea vise...

8 poezii, 0 proze

IlincaI

Ilinca

AutorAtelier

Sa vorbesc despre mine. Sa stiu cine sunt. Sa ma scriu. M-am scris de atatea ori. Mereu cu alt chip. Am fost oricine, si am purtat chipul meu. Cu petalele ofilite legate in jurul gatului, si ochii deschisi. Sa vad. Sa stiu ca nu sunt oarba. Sa stiu ca n-am uitat.. Ratacita, ceilalti m-au vazut. M-au inchis intr-o lume, cu geamurile catre strada. Credeau ca prea multa miscare ma va ameti. Credeau ca o sa incep sa-i vad. Sa uit ca ei tin in mana oglinda. Sa uit ca ma vad. Sa uit ca vreau sa le scriu. Sa le spun ca inca ma vad. Sa le spun cat de tristi sunt. Morti. Ei nu-si vad chipul in oglinda lor. Acum sunt doar o ultima fraza, la capatul propriului meu nume. Aceasta este, atat de lung. Sa ma pot ascude toata dincolo de el.

24 poezii, 0 proze

Atatea Soapte

de Catalina Alexandru

Nu iti aduci aminte? Atatea soapte te umpleau de-amor Si din iubirea lacrimilor sfinte, Atatea inimi sfasiai cu dor. Cand noaptea iti era mai draga, Te furisai sub ochiul lunii pline Inchide-ti...

PoezieAtelier

Lacrimi și șoapte

de Aniela Ungureanu

Cândva am zărit un înger plângând cu șuvoaie puternice de lacrimi. De-atâta umezeală înmuguriseră curcubee între ochii lui și țărâna pe care căzuse. De ce atâtea lacrimi? Mi-am pierdut aripile- a...

PoezieAtelier

De atâtea ori

de Madalina Ionescu

De-atâtea ori lumina multă, M-a-nvăluit cu bucurie, De-atâtea ori abisul negru, S-a transformat în armonie. De-atâtea clipe înnegrite, Și soarele s-a-ntunecat, De-atâtea șoapte indulcite, Și floarea...

PoezieAtelier

O poveste

de Ungur Corina

Atâtea cuvinte Atât de puține de spus Atâtea șoapte Doar tăcerii ii ești supus Te crezi singur undeva Dar nu ești Pentru că mai vine cineva Cineva sau ceva nespus Nu știi cine e Dar tot ii ești supus...

PoezieAtelier

Moartea din mine

de Fleosc

Se pierd atâtea șoapte Au dispărut și visele Ceată-i în mine și noapte! Sunt singură, iar vântul Mă-nvăluie în moarte... Târziu și surd se-nchide cartea Târziu e tot în jurul meu Doar sufletul ignoră...

PoezieAtelier

ecou

de Gerocob

Ecou... Atâtea șoapte într-o clipă... Și tot să văd În rima verdelui din zare A lumii stinse buze-n sărutare. Ce caldă-i încleștarea morții Pe cripte unde nici măcar În întuneric nu mai mori. Iar...

Atelier

ELEGIA CELOR ZECE TOAMNE

de buzoianu adriana

ELEGIA CELOR ZECE TOAMNE Ce iarna grea intre atatea toamne Ce glas razlet intre atatea soapte Caci fost-au zece toamne printre noi, Si-a nins si a plouat ,a fost noroi, Si cum sufletul tau a fost...

PoezieAtelier

Mirări

de grigore avram

MIRÃRI La câte șoapte dure văzduhule ridici, Mă mir că mai există pe boltă stele mici Ce pot să mai alinte întregul cer nătâng – Mă mir că din iubire mai pot și știu să plâng. La câte șopate surde...

PoezieAtelier

descântec

de Luminita Suse

Cât aer se consumă fără tine atâta dor pe aripi mă susține câte ore goale o să-mi pierzi atâtea șoapte să-mi dezmierzi. câți sâmburi înveliți în măr atâtea mirări crude încă dor câte săruturi arse în...

PoezieAtelier

Sara pe geam

de Anghelina Tiberiu

Motto: Sunt multe de văzut în cartier: Atâta viață cât mister, Atâtea șoapte mișcătoare Și multe vise ce plutesc... Într-o mare de uitare. Seară! În depărtare manelele s-aud... Cartierul e scăldat în...

PoezieAtelier