ecou

Ecou... Atâtea șoapte într-o clipă... Și tot să văd În rima verdelui din zare A lumii stinse buze-n sărutare. Ce caldă-i încleștarea morții Pe cripte unde nici măcar În întuneric nu mai mori. Iar treapta urcă Doar ca să cobori În albul spus atât de rar De umbra îngerilor Ce-au venit... Și n-au putut pleca... Aud privire ce pășește Pe albul aripilor ce s-au strâns S-acopere durere ghemuită În lacrimile ce au plâns... Iar clipă îmi inspiră Fuga mea rostită Pe pojghița de gheață Lăsată peste urma mea... Tablou În care vocea ta e vie Și gândul meu în tine-i faptă Îmi dă culoare Și-mi îmbie Prefacerea spre infinit... Atâtea clipe într-o șoaptă... Ecou...