Jurnale

Abrupte cuvinte Lăsate islazuri Să pască în ele străin Rătăcit dinspre viață Regăsit în iluzii… Întrupare O rouă cu aromă de lacrimi și mâinile aripi… Sub pana muiată în sângele lui rămâne

Ne auzim ecoul gândurilor Foarte rar… Ne-ndepărtăm de rațiune Și vorba nu mai știm anume S-o îmbrăcăm cu har… Ce gust amar! Păstrăm privirea în gunoaie Mult prea mult... Si-apoi mirosul

Ecou... Atâtea șoapte într-o clipă... Și tot să văd În rima verdelui din zare A lumii stinse buze-n sărutare. Ce caldă-i încleștarea morții Pe cripte unde nici măcar În întuneric nu mai

Sunt pe un drum prăfuit... Sub un cer uitat de priviri, pe un loc neiubit de romani într-un sat neiubitor de oameni, se gasește o iesle, dornică a găzdui... se găsesc animale gata să fie cald

Sunt pe un drum prăfuit... Sub un cer uitat de priviri, pe un loc neiubit de romani într-un sat neiubitor de oameni, se gasește o iesle, dornică a găzdui... se găsesc animale gata să fie cald pentru

Am cules fructele unei mulțimi ce râdea spre niciunde cu gânduri de nisip spălate de sânge curs de la începutul morții în gândire... Sunt Pilat... Mă spăl pe mâini de prostia lor, și a

un gând m-a trezit într-o dimineață căzut probabil de la un inger ce se grăbea să ridice soarele în răsărit... și îmi spunea că pe cer pământul o să plouă... cu fiecare lacrimă de dor ce o va