Sunt atâtea înțelesuri
pline de nedumeriri.
Prin ele,
fetița cu pălărie de paie
râde de rouă.
Sunt picături
și tot atâtea păcate
în palmele ei albe.
Privește-n șuvițele ei
și
ți-am dat odată un braț de frunze ude
ce n-au știut nicicând să mă asculte.
credeau că-i toamnă-n ficare noapte,
căci eu trăiesc mereu aceleași șoapte.
ți-am dăruit cândva și flori de
Mi-era prea milă de mine
și-mi pictam amintirile
în alb și negru.
Nu puteam atinge roșul
că-mi explodau venele.
De galben,
grânele mă sufocau
și-albastrul
cădea peste mine.
Verdele
Și treapta
spre acel ceva
se sfărâma
sub greutatea îndoielii mele.
Am uitat
când am pășit ca fulg
și totul îmi era puternic
ca și pasul meu.
Astăzi,
tremur și șoptesc
când mă
DA