Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Atît de puțin"20314 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
FC

Florin Chilian

AutorClasic

\"Florin Chilian este o figură destul de puțin mediatizată în peisajul, destul de stufos, ce-i drept, al muzicii românești cu toate că în cercurile de specialiști este considerat principalul reprezentant al noii direcții avangardiste, deci deloc conformiste, pe care a adoptat-o muzica folk din România ultimilor ani. Mișcarea a început cu Mircea Florian și a culminat cu regretatul Valeriu Sterian și al său „The Very Best Of...”, unde se observă cel mai bine noul gen de orchestrare al pieselor, într-o manieră mai rock și la un ridicat nivel de profesionalism, cu intervenții serioase de chitară electrică și instrumente neconvenționale, atît electronice cît și instrumente orientale (buzuki, sitare), apoi instrumente de percuție specific africane etc. Desigur, schimbarea nu se realizează numai la nivel muzical. Versurile capătă și ele o nouă formă, mult mai modernă, fără să-și piardă nici sensibilitatea, nici profunzimea. Noii folkiști nu mai sînt tributari marilor poeți. Își scriu singuri...

0 poezii, 0 proze

AS

anefi noris saihan

AutorAtelier

In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...

3 poezii, 0 proze

Amza PelleaAP

Amza Pellea

AutorClasic

Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 în Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983 în București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români, distingându-se atât în teatru cât și în film. A fost interpretul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i–a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie. S-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC. Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă...

1 poezii, 0 proze

hose pabloHP

hose pablo

AutorAtelier

Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...

141 poezii, 0 proze

PK

Pan si kopilotu

AutorAtelier

Datorita faptului ca spiritul armean exprimat in litera este putin cunoscut in Romania, incercam prin prezentarea unei parti a literaturii armene, si anume a poeziei, sa desfasuram acest spirit, pentru a hrani setea de frumos a cititorului roman, sentiment atat de prezent in acest site.

4 poezii, 0 proze

AS

alex strenc

AutorAtelier

Am mai publicat până acum două volume de eseuri: "Către noi înşine, Aforisme, maxime şi cugetări", 2012, ed. Paideia, respectiv, "Omul şi spiritul său", 2018, ed. Paideia. Ca formaţie profesională, sunt economist. Dar în particular marile mele pasiuni de multă vreme sunt filosofia/spiritualitatea şi scrisul - aceste ingrediente atât de importante care efectiv dau sare şi piper existenţei... şi fără de care, cel puţin din perspectiva mea, aceasta nu ar avea aproape niciun sens.

1 poezii, 0 proze

IP

Ioana Cristina Popescu

AutorAtelier

Scrisul este un hobby ce m-a urmarit de cand sunt mica. Prima si de altfel singura mea poveste - nepublicata vreodata, am scris-o cand aveam 9 ani si avea caini drept personaje. Poet preferat - Bacovia. Consider ca este unul dintre putinii poeti care exploreaza culmile tristetii atat de apasatoare. Atata de explicita este senzatia de dezolare in poeziile bacoviene, incat practic ai putea-o palpa. Admirabil... Unul dintre scriitorii preferati este Edgar Allen Poe, ce in povestirile lui reuseste sa mentina tensiunea si suspansul pana aproape de final. Il consider un autor greu previzibil si din acest motiv il respect foarte mult. Alte hobby-uri - muzica, lectura

3 poezii, 0 proze

Realdo TokacsRT

Realdo Tokacs

AutorAtelier

Biologie si geografie: 18 mai 1981 - atunci m-am nascut. Era o zi atat de luminoasa incat mama si-a zis ca trebuie s-o vad. Si a tipat pana m-am indurat sa ma despart de ea. Locul faptei: Faget, Timis, orasul castanilor. Studii: Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea de Vest, Timisoara, absolvita in 2004. Am mai inceput un master, dar am renuntat... la timp :) Activitati (mai mult sau mai putin) relevante: - poezii, in volumul colectiv "Pasii de roua", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - eseuri, in volumul colectiv "Cartea de admiratie", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - poezii, volum de autor, "Intemperiile fericirii", Editura Dacia Europa Nova, 2000. Toate au fost publicate poate prea devreme... -din 2000, ma reintorc la literatura, parca pe un alt drum... mai sinuos... dar mai savuros. Ocupatiuni actuale: Ziua - nerecunoscator ocupant al unui birou de "multinationala" unde pun umarul fara tragere de inima la construirea unui capitalism in care nu (mai) cred; Noaptea - la...

32 poezii, 0 proze

LE

Lucia Eniu

AutorAtelier

„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...

5 poezii, 0 proze

Colpoș Oana Ștefana

Colpoș Oana Ștefana

AutorAtelier

In mai putin de o luna am de sustinut examenul de licenta, mai mult decat atat realizez ca un alt capitol se termina la fel ca multe altele de pana acum. Si daca asupra unor lucruri e greu sau chiar imposibil sa revii, sa le retraiesti, sa te mai bucuri de ele - poate mai mult decat ai facut-o prima data - unele capitole pot fi redeschise si chiar continuate. Asa am hotarat ca odata cu terminarea anilor mei de studentie, sa revin la anii din copilarie si sa-mi reintalnesc bunul meu prieten...poezia.

6 poezii, 0 proze

Atît de puțin

de Vasile Mican

Puțină dragoste. Un strop aș vrea în schimb. Din mine dragostea se scurge prin toți porii. Iubesc tot ce mă înconjoară dincolo de limite de rațiune si de legi. Durerea si ura îmi usucă ramuri din...

PoezieAtelier

atît de puțin de trădat

de Virgil Titarenco

sînt călătorul trădărilor mele nu vă îngrijorați sînt banale nu mi-am permis lovituri de grație sînt prea scumpe și oricum ar fi trebuit întotdeauna să revin cu zîmbetul pe buze și cîțiva prieteni...

PoezieAtelier

mai puțin, mai puțin

de Catalin Pavel

ceea ce e ridicol e faptul că atît de mult se organizează în jurul a atît de puțin. am simțit dintr-o dată cum după-amiaza își pierde puterea ceva rău se întîmpla în liniște, ca atunci cînd ieși...

Atelier

Flori de cireș

de Costel Stancu

Ieșisem, de puțin timp, din pușcărie. Era zi de tîrg. Lume puhoi, dezmorțită după o iarnă lungă, geroasă de înghețase sămînța în ouă. Aerul mirosea a balegă de vită și a subsuoară de om. Eram atît de...

ProzăAtelier

Securea de cristal

de George Asztalos

trebuie să credem pe cuvînt că la început a fost cuvîntul ca să dispară apoi răstălmăcit de toate tăcerile actualmente mi s-a părut că aud lucrurile bune prea repede parcă ar sparge bariera sunetului...

PoezieAtelier

Ce am învățat de la Marius Marian Șolea

de Eduard Rosentzveig

Închipuie-ți un sărac. Un om atît de sărac, de pînă și mila ta puțină l-ar face pricopsit cum nu ar mai spera el însuși vreodată să fie. Prăpădit așa, de numai și o mînă caldă de i-ai întinde, ar...

ArticolAtelier

Avarul de Moliere

de LUMINITA SOARE

Scena 4 Marianne, Frosine Marianne: Ah, Frosine, ce nenorocită sînt. Numai eu știu ce simte inima mea acum. Mi-e atît de frică de această întîlnire. Frosine: Ce vă neliniștește atîta? Marianne: Ah,...

ProzăAtelier

mai am puțin

de Leonard Ancuta

mai am puțin suflet cît să te iubesc ca pe mama. cît să te iubesc ca pe catarama tatei cînd mă lovea acum, că nu mai e. mai am puțin am aprins becul în bucătărie și am dat drumul la gaz. mai am puțin...

Atelier

privire de insectă

de Leonard Ancuta

cu timpul chiar și numele încrustate în coaja copacilor devin mai mici. mai neclare. și cunoștințele noastre vor încăpea pe un bilețel ascuns în căptușeala hainei ca o descriere febrilă și succintă a...

PoezieAtelier

invitație-50 de ani de la moartea muzicianului

de bianca marcovici

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN – Tel Aviv UNIUNEA PICTORILOR și SCULPTORILOR din HAIFA și REGIUNEA de NORD și CERCUL CULTURAL din HAIFA Au plăcerea să vă invite la concertul comemorativ GEORGE ENESCU...

Atelier