Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Asa raman"20437 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alexandru MisiugaAM

Alexandru Misiuga

AutorClasic

Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...

5 poezii, 0 proze

P

Plastic

AutorAtelier

Ahhm, as putea spune multe, dar te-aș obosi degeaba. Așa că totul ramâne la latitudinea ta. Daca vrei citesit, daca nu, NU!

3 poezii, 0 proze

Popa Ana MariaPM

Popa Ana Maria

AutorAtelier

Dorul vine si pleaca foarte usor,ca adierea vantului si a timpului...Ochii,parul,zambetul,chipul...dispar odata cu dorul si raman doar o amintire...Pana la urma cu toti ramanem doar umbre,amintiri. Ce se leaga de noi?...doar praf...pt ca tot in tarana ne intoarcem... Asa ca...ia aminte si nu-ti risipi timpul,traieste-ti clipele pt ca sunt scurte si le poti lua o data cu tine,in schimb avutia nu o poti lua.

17 poezii, 0 proze

Oana IacobOI

Oana Iacob

AutorAtelier

Sunt o bucovineanca de 24 de ani, care are nostalgia tarilor de la sud si pasiunea lucrurilor care raman. Scrisul este unul dintre lucrurile care raman. Cel putin asa se spune. Vreau sa ma dezvolt, vreau sa cresc, vreau sa devin, la randu-mi, unul dintre acele lucruri care raman.

1 poezii, 0 proze

Adina PietrosanuAP

Adina Pietrosanu

AutorAtelier

Sunt omul care nu stie de unde a venit dar incearca sa se regaseasca in umbrele parintilor. Cand nu se regaseste ramane undeva pierdut intre vis si realitate. Asa ca acum asa sunt, suspendata intre doua "lumi", incerc sa ma hotarasc pe care voi ramane.

92 poezii, 0 proze

Ioana GeierIG

Ioana Geier

AutorAtelier

...necunoscand secretul invincibilitatii, nu-mi pot uda oglinzile interioare in albastru, asa ca cerul va ramane intact pumnalelor voastre... jodeburg@yahoo.de Carti editate in Romania: Femeie,ia-o spre Vest!-roman-2006 Gongul din Altenmünster-roman-2007 Rochia de nisip(Das Sandkleid)-poezie-2006 Pasaport pentru iubire-poezie-2007: 2010-carti editate in Londra: Das Sandkleid- o noua versiune The abandoned woman-trad. Ada Ionescu Hörend das Licht-Haiku Klavier und Knospen-Tanka § Haiku Genunchi pe lut albastru-poezie *** "Si tratta di un volume di poesie,dove l'anima della poetessa exprime emozioni interiori.Il paesaggio e la partenza sono temi fondamentali.Ma anche il vedere entro se stessi assume una valeza purificatrice..." Accad.Angelo Manitta Accademia Il Convivio Italia,(dic,2007) "Dein Gedicht ist sehr intensiv,sensibel;es ist viel zwischen den Zeilen...gefällt mir" Erik Buchheister Red.Chef "Art Profil-Zeitschrift für Aktuelle Kunst",Deutschland "Aceasta carte este un act de...

347 poezii, 0 proze

Marcus CristianMC

Marcus Cristian

AutorAtelier

new guy, am 15 ani și am început să scriu o carte (Povestea unui țăran (încă caut titlu)). aș vrea niște ajutor :) totuși, aș vrea ca - cartea să rămână propria mea creație. Așa că admini, vă rog, nu mi-o puneți la atelier. Vreau să o continuu singur, cu puțin ajutor din partea celorlalți membri agonia.ro (asta nu înseamnă că pot să îmi schimbe după plac povestea. accept doar comentarii ajutătoare). Mulțumesc anticipat!

2 poezii, 0 proze

IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

bodea emil felicianBF

bodea emil felician

AutorAtelier

Eu sunt mereu prezentul și trecutul! Viitorul?!... deocamdată, să vă rămână vouă, celor care citiți! Nu-mi aparține!... după cum nu-mi aparține nici lumea asta, literară! Mă muncesc să devin om, învelind cuvântul, în așa fel, încât frumosul să se miște între demon și sfânt! Am scris mai demult că vreau să găsesc linia frântă și curbă, deoarece, linia dreaptă-continuă, o găsise Brâncuși. Adevăr vă spun! nu caut nimic cu adevărat !.... orișicât aș căuta, dau numai de mine, care după părerea unora și poate și a altora- nu sunt mare lucru! Am absolvit liceu, facultate, masterate și chiar păcatele unora, dar asta nu cred că are prea multă importantă. Oricât de mult mă străduiesc să mă accept, e adesea foarte greu să nu mă revolt!

710 poezii, 0 proze

Harry MartinsonHM

Harry Martinson

AutorClasic

Poet, prozator și memorialist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1974. Născut în 1904 la Jamshog, Suedia. Rămâne de mic orfan și e preluat de diferite instituții de ocrotire a copilului. La 16 ani plecă pe mare și timp de șase ani lucrează ca marinar sau ca muncitor în mai multe țări. Aceste călătorii îi vor servi ca sursă de inspirație. Ultimul său roman, "Vagen till klockrike" este dedicat în întregime relațiilor dintre oamenii "așezați" și cei rătăcitori, așa cum i-a cunoscut el însuși. Moare în 1978. Harry Martinson (n.6 mai 1904, Jämshög, Suedia – d. 11 februarie 1978, Stockholm) este un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1974

2 poezii, 0 proze

Asa raman

de Belcin Marian

Așa rămân indiferent de conjunctură, Nu-mi pasă cine latră mai tare sau mai încet din gură, Așa rămân, mereu în gardă, Gata să lovesc și nimeni să nu vadă. Am dormit cu degetul pe trăgaci, e...

PoezieAtelier

ToamnaVulenta

de Pop Serban Rares

si-asa ramanem nelegati deoparte, prin casterne si cisterne ce se rastoarna, nu-mi pot atinge ochii de atata ploaie, cladirile s-au surpat si dintii tai clantaniti ma privesc dintre ruine, \"nu mai...

PoezieAtelier

oac oac

de Dely Cristian Marian

se face că de două ori îmi reușește datul peste cap așa rămân mic, verde și bubos în orice poveste aș sări până la buzele ei. mi-ar place să fiu un oliver ca-n filme, barem. zâmbetul e atât de ușor;...

Atelier

Static

de Andrei Novac

În fața luminii doar umbre. Așa rămâneam, sprijinind amintirile pe vise și viața noastră pe nisip. Necuprinși, neînsingurați, privind când înainte, când către fuga păsărilor prin zbor. Când eram...

PoezieAtelier

BALADA BEÞIVULUI ÎNDRÃGOSTIT

de Ivan Adrian

Te văd pe fundul fiecărei sticle Consumate pe-ndelete – Șapte țuici legate-n minte uite-așa rămân fără cuvinte mă uit în jur și nu-mi dau seama cred că iar mă ceartă mama ascunde și sticla, vine și...

PoezieAtelier

Jurnal de sa nu ma vad

de Stefan Doru Dancus

JURNAL DE SÃ NU MÃ VÃD Păcatul cărnii Motto: “Cum rămâne casa pustie după ce prietenii au plecat, cum paharele și jumătățile de țigări rămân singurii străjeri ai propozițiilor spuse, așa rămâne...

PoezieAtelier

O iarna de iubire

de dan mircea

Din noapte neagra, eu m-am trezit La geam ma reped,sa vad ce e! Afara tu deja-i venit, Si ma chemi in inghet,pe mine. O apa sunt,si asa raman In gheata nu ma schimb,nici gand Caci gheata e far` de...

PoezieAtelier

Lebedele

de Enrique Lihn

Stângăcia lebedelor când zboară, întinzându-și gâturile rotunde ca niște mânere de sabie, nu le micșorează cu nimic. Chiar și așa rămân neîndoielnic frumoase, aceste bărci de lux ale lui Siegfried,...

PoezieClasic

Mizilicuri 2011

de Gârda Petru Ioan

Moto Să scrii cu stil despre Mizil, e dificil! O fi util? Tăria opiniunilor politice Independent sunt, la putere Și-așa rămân de-ar fi să mor! (Dar, dacă patria mi-o cere, Sunt liberal,...

PoezieAtelier

Trecut, prezent si viitor

de Craciun Andra

Am fost... Un vis feeric fără rost, O clipa franta, doar un joc, Ce umple lumea de noroc. Sunt eu... Și așa rămân mereu, O fată veselă, satenă, Dar nu un copil-problemă. O luna palidă, amara, Ce...

PoezieAtelier