"Aproape nimic! (n.)" – 20149 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIlarie Voronca
Ilarie Voronca (n. Eduard Marcus, 31 decembrie 1903, Brăila - d.8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP și Integral și al mișcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Valcia. Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia Sburătorul literar, unde și debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiași factură în revistele Flacăra, Năzuința și Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea și sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentației asociațiilor insolite, nu anunță viitoarea...
110 poezii, 0 proze
Gustav Sack
Gustav Sack *28.10.1885, Schermbeck (Germania), †05.12.1916, Finta Mare (România) Scriitor și poet german. Sack n-a publicat aproape nimic în timpul vieții cu excepția câtorva nuvele. Cele două romane ale sale Ein verbummelter Student și Ein Namenloser au fost scrise între 1910 și 1913, dar refuzate de mai multe edituri. Văduva lui reușește să-i publice romanele la S. Fischer Verlag. Opera lui a fost apreciată de autori ca Erich Maria Remarque, Thomas Mann și Theodor Adorno. Sack e considerat ca unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai expresionismului timpuriu. Gustav Sack moare în Primul Război Mondial pe frontul românesc, la Finta Mare lângă Ploiești.
2 poezii, 0 proze
Mia Frollo
Originară din Buzău. Profesoară de limba română la București, în învățământul secundar. Autoarea volumului “Flori de flăcări”, 1923. A publicat în revista Vieața nouă între anii 1912 și 1924. Colaborarea Miei Frollo la "Vieata noua" e o colaborare accidentala, intrucat aproape nimic din simbolismul formal si academic al revistei n-a trecut in sensibilitatea feminina a poetei, exprimata cu o simplitate atat de traditionala si de directa.
3 poezii, 0 proze
cosmin velea
Nimic publicat , sau aproape ... Nimic scris de...aproape 10 ani. In rest, numai de bine !
70 poezii, 0 proze
Mircea-Ștefan Racoviceanu
Am aproape 20 de ani, m-am nascut la municipal aproape de ora 12 noaptea, dar trebuie sa dorm cel putin 8 ore pe noapte ca sa pot scrie la capacitate optima. Acum sunt student! Nimic extraordinar! Sunt student la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, dar ma tot intreb daca am facut alegerea potrivita. Preferintele mele, hobby-urile, culoarea preferata, cea politica si planurile pe urmatorii cinci ani vor fi deductibile, probabil, din textele mele. Visator sunt atunci cand nu sunt foarte realist, si viceversa. Am sa mai completez diverse in aceasta casuta...desigur, cu timpul.
1 poezii, 0 proze
bizau
Povestea unei fete de 16 ani A fost odata o fata,care avea un prieten stabil,erau impreuna de aproape 1 an....Dar acest baiat era extrem de gelos,si nu ii permitea sa faca absolut nimic.Fata se certa tot timpul cu el....Deci sa zicem ca fata se numeste Alina,ea avea probleme cu mama sa,din cauza prietenului ei..deci sa zicem ca el se numeste Marian.Alina sa saturat de atatea probleme,de atata suferinta,probleme,lacrimi..etc... Ea a decis sa se inchida in sine...sa nu mai vorbeasca cu nimeni.....Din acea zi Alina a devenit o fata..cu care nu se mai putea vorbi......ea plangea,suferea ..dar nimeni nu stia.... Tot asa a durat un timp,de suferinta,si lacrimi.Alina se gandis-se ca sa fuga de acasa...si..chiar asa a si facut.....!!Fara sa stie nimeni intr-o domineata cand ea trebuia sa plece la scoala,si-a pregatit ghiozdanul cu haine si tot ce ami avea nevoie...si a plecat....A plecat de acasa... unde ea avea tot ce isi dorea...!A ales sa plece pe un alt drum...deoarece ea nu a mai putut...
1 poezii, 0 proze
hose pablo
Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...
141 poezii, 0 proze
marius ciobanu
Nu stiu ce mare lucru as putea sa spun despre mine. Am publicat prin ceva reviste in timpul liceului si intr-o antologie undeva prin 1999 care se numea "Melancolii la ore princiare". Au urmat apoi foarte multi ani in care nu am mai scris nimic si nu stiu daca pentru ca nu am mai putut sa scriu sau pentru ca nu am mai vrut sa scriu. Am luat-o de la inceput de un an aproape si inca mai am multe de invatat. Ii multumesc in primul rand domnului Constantin T. Ciubotaru care desi nu mi-a fost dascal mi-a transmis cumva ceva din dragostea dumnealui pentru scris.
33 poezii, 0 proze
Iovița Camelia
Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...
6 poezii, 0 proze
Antal Mahler
aproape 30 ani...
9 poezii, 0 proze
Aproape nimic! (n.)
de Adina Ungur
tu nu știi că te-am dus peste scoici de metal șuierand iar frigul mereu-invocat zeu te striga, ti-as fi soptit aproape nimic ai fi zis am fi cu toții de acord că m-ai stins ei, chiar atunci,...
Despre mine, aproape nimic
de Negru Nicolae
Iarna, Parcul Cișmigiu are aceeași măsură a singurătății egală doar cu absența mea alerg, alerg cu fața proaspăt bărbierită, așteptând căderea definitivă a luminii aici sunt fericit eu și întunericul...
ape spre nimic
de Ileana Popescu Bâldea
sunt verde iubito îți scriu dintre pietre. aleargă pe lună căluți din cuvânt. îmi crește din mână un vultur cu plete. rămân pe sub ape doar deget pe gând. sunt înger iubito cu ochiul în palme. arunc...
Prezumții
de Aurel A. Conțu
faptul de a exista nu înseamnă nimic sau aproape nimic omul n-are decât o viață prea puțin pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă rațiunea această povară a minții este ruptă de viață lumea rămâne...
incoerență 2
de gabriela florina david
când ți-ai făcut bagajele n-ai uitat aproape nimic nici periuța de dinți nici bocancii de bărbat cu drum lung către patul altei femei toate ușile s-au închis deodată iar ferestrele au devenit opace...
Inocenția,
de paparuz adrian
azi am ajuns Acasă și n-am mai găsit aproape nimic din mine prin mine doar câteva cioburi de oglinzi și câteva amintiri despre trecuturi verzi pe copil l-am găsit carbonizat la un geam cu ochii...
Hotarul de hârtie
de Petre Solomon
O carte adevărată și vie. Aproape nimic n-o desparte de viață. Doar un hotar de hârtie, pe unde viața pătrunde în carte. Dar înapoia hotarului veghează puterea secretă a harului - spirit al literei,...
lumină de veghe
de Alina Florica Stasiuc
"uneori viața e un teatru de umbre imens nimic sau aproape nimic nu e cum pare a fi" spune Alma privind umbrele noastre atât de tăcute-n nisip și oftează adânc ca și cum ar vrea să cuprindă în ea tot...
trup hidos - ratarea adolescenței
de Coculeanu Paul
nu mai știam ce-i cu mine prietene n-aveam nicio boală depistată ci degeneram în trupul hidos adolescentin doar gândul metafizic mă deforma ca pe-o pendulă antic încremenită pe-un perete al camerei...
ciclul unui trecător
de Vali Nițu
nimic nu mai poate fi ca ploaia de azi cu pletele plânse și ochii plecați peste susurul unui șuvoi din ecourile cascadelor adunate în înspumate căderi spre vara oprită la adierea de pe fruntea...
