Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Apel dorind"20098 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Raul Dorin Vasile ButRB

Raul Dorin Vasile But

AutorAtelier

Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...

22 poezii, 0 proze

coca maria madalinaCM

coca maria madalina

AutorAtelier

Ma ghidez in viata asta plina de rautati,intrigi,barfe...dupa un singur lucru...claritatea cuvintelor de neinteles dar,care,fara nicio indoiala,inseamna multe. Locuiesc la tara,asta ma ajuta sa ma destind purtata de vant,murmurul apei cristaline de munte,si de dorinte ascunse...viata insasi este o dorinta...dar care se indeplineste in etape.Ele vin singure,cu putin noroc,sau mai greu,in functie de puterea fiecaruia dintre noi. Incerc sa ma las purtata prin castele,prin epoca demult apusa a cavalerilor si printeselor medievale...sunt mai multi...cei care ma apreciaza,cu adevarat ma considera o printesa,si-mi dedica versuri,prin vant si privind la stele...inconjurata de suflete calde,iubitoare de natura,sensibile,atrase de muzicalitatea vietii... Sunt un amalgam de dorinte,sunt ceea ce pot sa fiu,imi doresc sa nu ma schimb,vreau sa simt viata...Viata trebuie traita,insa ca sa faci asta trebuie sa o simti in adancuri...e inima ta. Eu sunt inima mea,sunt prietena mea...sunt viata!

6 poezii, 0 proze

Baciu Crina MariaBM

Baciu Crina Maria

AutorAtelier

M-am nascut in 15 august 1986 in Fagaras. Cele mai vechi amintiri ale mele sunt din acel oras... Apoi am ajuns in Sibiu. Pe parcursul acestor ani, viata a fost o impletitura din fire negre si rosii incrustate cu vise, dorinte si fericiri. Scrisul meu curge din ranile ce si le provoaca reciproc cei doi eu. Pana si amintirea mea cea mai veche are in atomii ei doi eu: acum eu scriu si eu critica.

8 poezii, 0 proze

Marschall / Negru SimonaMS

Marschall / Negru Simona

AutorAtelier

mă aflu într-o stare de dilemă, pagina voastră m-a luat prin surprindere, apărând la momentul oportun... întodeauna am dorit intâlnirea cu virtualul pe meleagurile fanteziei, dorința mea împlinindu-se abia acum... sunt rătăcită de o veșnicie pe undeva între starea reală a banalității și cea imaginară a lumii sufletului, acolo unde timpul își pierde din nimicnicia lui... stau și ascult geamătul neauzit al universului și când mă întorc, nu văd decât goana cotidianului... mă împiedic, mă ridic, mă lovesc, dar nimic nu se schimbă, nici măcar nu se produce o reverberație a apei prezentului, imobilitatea asta mă omoară, așa că încerc să las și eu o dâră cât de mică în lumea diafană a fanteziei...

55 poezii, 0 proze

Ionelia TuguiIT

Ionelia Tugui

AutorAtelier

Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...

14 poezii, 0 proze

Gabriel LiiceanuGL

Gabriel Liiceanu

AutorClasic

Gabriel Liiceanu – Născut în 23 mai 1942, la Rîmnicu Vîlcea. Studii universitare la București, Facultatea de Filozofie (1960–1965) și Facultatea de Limbi Clasice (1968–1973). Doctoratul în filozofie la Universitatea București (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965–1975) și Institutul de Istorie a Artei (1975–1989). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității București din 1992. Scrieri – Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii (Univers, 1975; ed.revăzută Humanitas, 1994); Încercare în politropia omului și a culturii (Cartea Românească, 1981); Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă (Cartea Românească, 1983; Humanitas, 1991); Apel către lichele (Humanitas, 1992); Cearta cu filozofia (Humanitas, 1992). Traduceri din Platon, comentatori aristotelici și filozofi germani (Heidegger, Schelling). EDITÃRI – Epistolar (Cartea Românească, 1987), C.Noica, Jurnal de idei (Humanitas, 1990) ș.a. Mentionez...

5 poezii, 0 proze

Constantin T. CiubotaruCC

Constantin T. Ciubotaru

AutorAtelier

CONSTANTIN T. CIUBOTARU “T” vine de la tata, pe care-l chema Toader, născut în Reusenii lui Ștefan cel Mare. Sunt un Fecioară, începând cu 7 / 09, 1938, din Udeștii Sucevei. DIPLOMAT UNIVERSITAR în specialitatea LIMBA ȘI LIT. ROMÂNÃ, Univ.AL.I .CUZA, Iași, 1965.(« LIT. » scrie pe diplomă - și cu majuscule - așa am scris și eu) 45 de ani i-am învățat pe copiii altora., i-am făcut deștepți ( O mai fac și acum pe jumătate. De normă !) Cărți semnate de mine: „Mica barbariadă. Atentat la pudoare - umor”, 1998. Ed. Euro Vida M. Videle. „Apel În Kosmos, teatru din sertar” (Teatru scurt), Ed. Euro Vida-M. Videle, 2000. „Doza de tupeu” – Pre-texte de teatru radiofonic”, Editura Eminescu, București, 2000. „Dreptul de autor”Proză,,Editura PACO, București, 2001 „La plezneală! Perle preuniversitare,” Editura MIRABILIS, București, 2003 « Pitici pe creier », roman,EDITURA AUGUSTA (ARTPRESS) Timișoara, 2005 Cărți în care semnez și eu printre alții : „Festin cu reverii nobiliare” Antologie de proză...

9 poezii, 0 proze

Adrian Țion

Adrian Țion

AutorAtelier

născut în 16 octombrie 1949 la Turda studii gimnaziale la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj, studii liceale la Liceul nr. 10 din Cluj, studii filologice tot la Cluj, terminate în 1974 în prezent profesor de limba română la Școala Finișel, jud. Cluj cenaclist (sporadic) la unele cenacluri literare din Cluj debut publicistic în 1968 în revista „Tribuna” cu poezia „Tablou” poezii în antologii ale Casei Creației Populare Cluj: Vărstă în sărbătoare (1966), În muguri cântă primăvara (1969), Constelații (1970). volume publicate: debut editorial cu volumul de proză scurtă Un apel disperat, Editura Nona, Piatra Neamț, 1998 urmează Exerciții de toleranță – tot proză scurtă – apărut în 2000 la Editura Hanyana News din Cluj-Napoca, în tandem cu Gabriela Leoveanu Zeul Video – proză scurtă – Editura Tinivar Cluj-Napoca, 2005 Flash-back teatral – cronici dramatice – Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2006 Prezent literar – cronici literare – Editura Contrafort, Craiova, 2006 Iesirea in decor, roman, Ed....

11 poezii, 0 proze

Daniel LăcătușDL

Daniel Lăcătuș

AutorAtelier

• Daniel LĂCĂTUȘ. Născut pe 04 ianuarie 1988, în orașul Călan, județul Hunedoara. Jurnalist și scriitor, membru în Uniunea Scriitorilor din România. Absolvent al studiilor primare, gimnaziale şi liceale în orașul natal, licențiat în jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-fondator al revistei de cultură și istorie Apel la memorie. Inițiator al proiectelor editoriale: Să ne cunoaștem istoria – Călan, care are ca obiectiv promovarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic, natural şi turistic al zonei; Fețele durerii. Apel la memorie, care are ca obiectiv studierea și rememorarea prigoanei regimurilor totalitare împotriva românilor din toate categoriile sociale, cauzele și efectele oprimării constituite de instituțiile represive; N.K.V.D. în Republica Moldova, Securitatea în România. Bibliografie: - Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani, coordonator Alina Kristinka, Editura Arial, Ploiești, 2013, p. 156. - Județul Hunedoara: monografie,...

56 poezii, 0 proze

AL

Axel Lenn

AutorAtelier

Activitate: - redactor sef al revistelor Un altar cu singuratati, Ioan Maiorescu, Catcher – C.N. Carol I, Craiova - redactor sef al revistei A Doua Veghe – UMF Craiova - redactor al revistei virtuale Sisif, E-Leonardo - Cenaclul Al. Macedonski, C.N. Carol I, Craiova - Cenaclul Litera, Craiova - Societatea Scriitorilor din Oltenia - Cenaclul Colinele Vietii, UMF Craiova Colaborari: - rev. Traian, Deva - Cuvantul Libertatii – supliment cultural, Craiova - Museum, Craiova - Litera, Craiova - Noi, NU! Bun de tipar: - Victor Stoicea, Mihai-Ciprian Stoicea – "Despre cele sapte minuni ale lumii antice", Ed. SITECH, Craiova 2001, ISBN – 973-657-164-5 - Axel H.Lenn – "Letters from the Soul" (An International Poetry Anthology), The International Library of Poetry, USA 2002, Library of Congress ISBN – 0-7951-5160-8 - Axel H.Lenn – "The Sound of Poetry" (CD Anthology), Library of Congress, USA 2002 - Axel H.Lenn – grafica si prezentare pentru volumul de poezie "In numele iubirii" – Raissa Simion,...

32 poezii, 0 proze

Apel dorind

de Flor Aur

Dacă ajuns\'acasă, tristă, într-o seară de toamnă \'nbătrânită a iarnă , nu de vară vei lua în mâini cu mijlocul perfect de-a ne minți vorbind și viața-mi cu (a/de)fect ți-oi spune , după clasicul...

PoezieAtelier

Despre reunirea bisericilor

de Cucu Constantin

Lumea clericală trăiește momente de cotitură zilele acestea, când papa Francisc a lansat la Istanbul un „apel ferm” pentru unitatea bisericilor catolică și ortodoxă. Pare că mintea practică a omului...

Atelier

Leul din Palencia

de marleneanu catalin

Amintirile sunt acea înlănțuire perpetuă ce pot condensa întreg trecutul în fracțiuni de secundă. Sunt acel fruct al experienței înmagazinat în rărunchii memoriei,la care sufletul face apel în modul...

PoezieAtelier

Icoana Maicii Domnului de la Petru Voda plange cu lacrimi de mir

de Elisabeta Branoiu

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Petru Voda din Moldova a plans duminica cu mir, fapt observat de credinciosii adunati in numar mare, au relatat calugarii de la fata locului, care ne-au...

Atelier

Mai bine mai târziu... în rândul lumii

de Ruse Ion

1 - “în rândul lumii” Nostalgie Trecute vremi rememorând - Și-aduce-aminte, n-a uitat - Că-n rândul lumii-a fost, doar când, Băga "adidași" la Gostat. Cooperare în cadrul NATO Suntem extrem de...

PoezieAtelier

Seara unui misogin

de Adrian Tarita

E seara mea cu lună, ieșit-am la cules Pe calde străzi sunt craci, buticuri, E infernală promenadă cu fufe pe ales Sunt chiar soții si alte dulci nimicuri. Îmi umflu iute pieptul sub tricou mulat Și...

PoezieAtelier

Cuvintele nu mor

de Chirca Valentin

ne-am desprins mâinile și am alergat fără să ne dăm seama în direcți opuse. valurile ne-au despărțit, dorul ne-a rupt inima în atomi, iar lumina din noi s-a stins. ochii tăi și-au pierdut echilibrul...

PoezieAtelier

Reset amor

de Daniel Aurelian Rădulescu

Când dragostea începe să se scurgă, Nu mai e unica ce-a fost cândva, etanșă; Reproșuri îi iau loc în avalanșă Și căi din una-s două să parcurgă. Din orice zâmbet, rictus e, sarcasm Și caldul ochilor...

PoezieAtelier

Omul în imaginarul și gândirea barocă. Eul baroc

de Mariana Cardas

Renașterea considerase omul ca fiind măsura tuturor lucrurilor, centrul și beneficiarul creației. Ea preamărea frumusețea corpului și perfecțiunea inteligenței umane. Pico della Mirandola în...

EseuAtelier

Petalele unui trandafir

de Daniel I. Iancu

PETALELE UNUI TRANDAFIR Ultimele 1001 minute din viața unui tânăr Prolog Într-o cameră de spital, mică și albă ca mai toate lucrurile din ea, un tânăr - palid și slăbit – pare că doarme. Răsuflarea-i...

ProzăAtelier