Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Amintirile unei oglinzi"20086 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Laurentiu MoiseLM

Laurentiu Moise

AutorAtelier

Volume de poezie - selectiv Plimbare printre ganduri La portile lumii Zile in sfarsit Lectie de lumina Rasturnarea clepsidrei Adevaruri negre Din amintirile unui Dumnezeu Cantecele adancurilor Profetii neimplinite Ganduri de pe tampla ploii Efata (Unicul sfarsit) Poeme pentru Silvia Proza: A treia jumatate (roman inceput) Rasturnarea clepsidrei In intelegerea de a fi

12 poezii, 0 proze

saveta ititescSI

saveta ititesc

AutorAtelier

Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...

7 poezii, 0 proze

Alexandru ObedenaruAO

Alexandru Obedenaru

AutorClasic

Poetul cu "figură baudelairiană!, Alexandru Georgică Obedenaru, s-a născut în București, la 13 iulie 1865. Deși în poeziile sale, de formă concentrată, proslăvește moartea, el va duce până la adânci bătrânețe o existență de jovial noctambul, de om de spirit, fantezie și umor. Decorat, sărbătorit de Societatea scriitorilor români, Alexandru Obedenaru a fost o figură cunoscută a vechii boeme literare, de stil macedonskian, la al cărui cenaclu participă în mod activ după 1888. La 75 de ani revine în presă, în ziarele "Dimineața" și "Adevărul", cu amintiri din tinerețe, care nu sunt simple fragmente autobiografice, ci pagini de evocări memorialistice, de reconstituire a unei lumi intelectuale apuse, o galerie de scriitori, actori, pictori, muzicanți, pierduți în amintirea Bucureștilor de altădată. Încă din 1894 este funcționar la Academia Română, împărțindu-și existența între munca aridă de bibliotecă și poezia parnasiano-simbolistă, prelungită până târziu, în indiferența totală a...

9 poezii, 0 proze

Cristina-Monica MoldoveanuCM

Cristina-Monica Moldoveanu

AutorAtelier

Născută în București, pe data de 16.02.1971. Absolventă a Universității București, facultatea de Psihologie. Preocupări literare - public din 2007 și texte pe suport electronic public din 2010. Am visat să scriu, în special descrieri ale frumuseții naturii, ale locurilor dragi din amintire sau chiar basme încă din copilărie (uneori le povesteam unei prietene), am scris primele poezii la 7-9 ani probabil (caiet cu abțibilduri frumoase pierdut), apoi am scris din nou poezii în liceu (caiet cu file veline pierdut), am continuat în jurul anului 2000 (sporadic) și am început să scriu din nou la sfârșitul anului 2006 (colecționate). Cu toate că am folosit mai demult un pseudonim (amintire a unor încercări literare din liceu), menționez că numele meu pentru cei care mă cunosc este Cristina, nu Monica (pe cartea de identitate este Cristina-Monica, cu liniuță între cele două nume). Poeziile mele au apărut în ziarul Opinia din Buzău (debut), în revistele Renașterea literară, Oglinda literară,...

1196 poezii, 0 proze

Albu Marius SilvanAS

Albu Marius Silvan

AutorAtelier

Nefiinta In tacerea ratiunii imi odihnesc sufletul amagit De dulceaga amintire a unui sarut nesfarsit... Incet alunec in nefiinta,plutesc in gand, O viata las in urma...pulbere in vant. Prin ploaie ma misc,fara putere si privesc... O lume salbatica, fara culoare, un peisaj grotesc. In acest decor inert ,lipsit de suflet si maretie, Numai noaptea stelelor aprinse trezeste emotie. Te vad... Privesc splendoarea unui sentiment atat de firesc, Cum dispare fara speranta in neantul omenesc. Esti doar o imagine umana,un vis salbatic... Plec acum, lipsit de viata...fantomatic. Sunt atras de durerea inimii in spatiu neinsufletit Unde o femeie plange pentru-al meu drum neispravit; In al vietii cimitir ,intr-un cenusiu mormant Ma odihnesc in pace ,fara culoare si cuvant.

19 poezii, 0 proze

Alecu RussoAR

Alecu Russo

AutorClasic

Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata. Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii...

0 poezii, 0 proze

chipu din umbraCU

chipu din umbra

AutorAtelier

Crescuta intr-un satuc din Vrancea,maturizata prea devreme,am plecat intr-o lume care nu ma intelege.Am lasat curtea regat al copilariei mele,nucul-prieten vechi ce strajuia imprejurimile si m-am ratacit intr-un univers unde eu..am murit demult si a rams doar urma unui regret.Timpul a ucis clipa.M-am intors inspaimantata de unde am plecat dar nu am mai gasit decat cadavrul dulce al amintirilor si durerea mi s-a infipt pe veci in suflet.

16 poezii, 0 proze

CM

catindatu mihai

AutorAtelier

Daca ma gandesc la propia-mi viata sunt tentat sa o compar cu trecerea prin anotimpul primaverii si al verii , atunci a fost copilaria si tineretea iar toamna ar fi tot o tinerete dar mai matura,mai plina de miez,de amintiri.Iarna nu stii cand incepe in viata ta pentru ca de fapt tot restul vietii ne pregatim pentru acel drum spre propriul Pol Sud. Mi-am petrecut anii intre masini si masinarii,in miros de sudura,de ulei incins,am trait si inca traiesc alaturi de truditorii fierului,e o arta ciudata pentru ca de fapt orice meserie e o arta si are artistii ei ,din pacate anonimi pentru ca nimeni n-o sa fie extaziat de o roata dintata sau de un strung. Mi-a placut mereu muzica ,de fapt sufletului meu i-a placut sa se inconjoare de muzica si cand ma simt dezamagit si foarte trist ascult piesa "Ocean cloud"cu Marillion.Sper ca pot sa transmit ceva bun din sufletul meu ,din modestia si intelegerea mea pentru ceilalti.

10 poezii, 0 proze

lucian sturzuLS

lucian sturzu

AutorAtelier

Străine Sub lespezi amintirile poartă povara clipelor neâmplinite Furtuni mocnind in fum de inerție Mergi mai departe lucian * Nascut in prima zi de scorpion undeva candva in judetul Bacau; Poezia - un alt fel de a respira. lucian sturzu-nastase euristics@yahoo.com

17 poezii, 0 proze

popa bogdanPB

popa bogdan

AutorAtelier

tanar, emancipat, plin de viata. pe taram spaniol am cunoscut implinirea sentimentala. imi este dor de Romania dar prefer sa raman cu amintirile.

9 poezii, 0 proze

Amintirile unei oglinzi

de Adriana Marilena Stroilescu

agonic în salonul din lemnul de cireș cu crizanteme nemurind în adormire oglinda numai ea păstrează neștiut memorie în sticlă cuvinte de iubire când alergând în ochi numai cu mine spinări de...

PoezieAtelier

un cui în care poți atîrna toate tablourile

de Leonard Ancuta

uneori ne e teamă că o să ne trezim singuri. de parcă singuratatea n-ar avea nimic nobil. de parcă înăuntru aș avea un animal care se hrănește din mine asemenea unei oglinzi în care mi se-arată tot...

PoezieAtelier

Monolog

de turean daniel ionut

De fiecare dată când pleci in dimineți După plecarea ta rămân tăcut, în ardoare Cu mâinile tremurânde, cu inima strânsă Cu ochii mereu plini și halucinați de imaginea ta. In această cameră după...

PoezieAtelier

Oglinda Rătăcită

de Sorana Petrescu Felicia

Se lăsase întunericul asupra acelor locuri stranii, aparent lipsite de viață, de orice suflare omenească. S-a trezit, ca dintr-un vis scăpat din memorie, căruia cu greu încerci a-i mai desluși măcar...

ProzăAtelier

Destinul -Neputința (Variantă)

de Cezar C. Viziniuck

1 Marea își izbea cu furie valurile de stâncile falezei, unde se spărgeau în stropi mici, ca mai apoi să se reîntoarcă în vâltoarea undelor ei albastre în care Soarele își scălda razele făcând...

ProzăAtelier

Încă simt

de Ovidiu Platon

Actul 1: Scena 1: Personajul este prezentat, are un ochi pictat pe frunte, iar noi îl vedem singur în camera sa, pierdut și suferind. Se luptă să se împace cu greșelile din trecut și cu răul pe care...

Atelier

DE-A HAI HUI

de Ovidiu M Cobalcescu

DE-A HAI HUI Poveste despre o stare Mă trezisem de dimineață în acea stare pe care o știam eu prea bine! Starea de-a hai hui! Așa că am trecut pe la birou, am lăsat câte ceva de rezolvat colegilor și...

ProzăAtelier

recuzita unei bestii

de ana marculescu

viața mea e ecranul care merge în spatele meu și îmi frînează mersul dacă bate vîntul amintirile se umflă atît de tare de mirosuri să fie clar amintirile aparțin tinereții sunt echipajul ei frenetic...

PoezieAtelier

Annos Cromaris

de Manolescu

Amintirile vremurilor viitoare se camuflează în neant Învăluite de un diatomic moment În plasmodiul unei reverberații cosmice. Multiplicând clipele de pe asprul labirint Cu circumferința gândurilor...

PoezieAtelier

Jurnal

de Popescu Valentin

Era o taină, un rîset suprapus care-și strivea candoarea în oglindă – una din marile oglinzi cu rame aurite ale palatului. Fiind vară și aerul părea aurit în încăperile acestuia. O senzație de...

Atelier