Poezie
Monolog
1 min lectură·
Mediu
De fiecare dată când pleci in dimineți
După plecarea ta rămân tăcut, în ardoare
Cu mâinile tremurânde, cu inima strânsă
Cu ochii mereu plini și halucinați de imaginea ta.
In această cameră după fiecare plecare
Stăruie mereu vocea și parfumul tău,
Gândul meu te caută pretutindeni,
In sufletul meu dăinuind iubirea.
Erai cu mine acum câteva ore
Acum sunt singur,
Dar ceva din ființa ta a rămas,
Lăngă mine în aerul impalpabil.
Ființa ta a fost atât de contopită cu mine
Incât parcă nici nu realizez că ai plecat
Căci mi-ai lăsat odată cu plecarea ta
Amintirile unei nopți de vis!
De abia aștept să te revăd
Parcă te și aud intrebându-mă și totodată răspunzând
„De ce se teme dragostea? De limite
Ce îi place dragostei? Infinitul.”
Așadar, data viitoare, la venirea ta
Voi opri timpul și vom trăi infinitul,
Ademenind timpul în lumea oglinzilor de gheață
Unde totul este static și alb.
Astfel vom trăi pentru totdeauna
Intr-o lume de vis,
Trăind amândoi nedespărțiți
Un prezent continuu, fericit!
002494
0