"Amintiri de ziua ta" – 20115 rezultate
0.02 secundeMeilisearchWolfgang Klein
Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...
12 poezii, 0 proze
Mira Simian
Mira Simian s-a nascut pe 16 mai 1920, la Ramnicul Valcea. Este sotia poetului Stefan Baciu. A colaborat cu proza si poezie in presa din exil: “Revista Scriitorilor Romani” din Munchen , “Micron”, redactor Stefan Munteanu, “Drum” redactor John Halmaghi, “Cuvantul Romanesc” din Hamilton, editor George Balasu Din eseuri amintim: "L´expression du sentiment de la mort dans l´oeuvre de Ionesco", thèse, Université de Strasbourg, 1969 / "La naissance des obsessions fondamentales d´Eugène Ionesco" / "Ionesco et le paradis perdu" / "Evolutia sentimentului mortii în opera lui Eugen Ionescu" A publicat plachetele de versuri “Farmece” (Fundatia Regala Universitara Carol I, Paris, 1966 si in Colectia “Mele”, Honolulu, 1979), “Cantec de frunza” (1976) si volumul de proza poetica, “Fata lui Temelie” (Editura Urmuz, 1974). Obisnuia adesea sa picteze. A decedat in ziua de 2 iulie 1978, in spitalul “Beverly Manor” din Honolulu, Hawaii. Serviciul funeral a avut loc luni 3 iulie la biserica...
1 poezii, 0 proze
Viorel Darie
Facultate de Matematică la Iași absolvit in 1973. Activitate de analist-programator la Institutul pentru Tehnica de Calcul - București, Banc Post, SIVECO, BIS și TVR. Hobby: Șah-ul programat. In paralel - pasiune pentru creații literare. In prezent autor al mai multor cărți: - "Adoris și Kromia" - roman - "Puterea Razei Albastre" - roman + povestiri - "Eternele visări" - povestiri - "Grandoarea Chinei " - Amintiri de călătorie în China - "Amintiri din Epoca Felix a calculatoarelor romanesti" - evocarea anilor de lucru la ITC - Institutul pentru Tehnica de Calcul - "Povestiri din Moldovita" - amintiri din copilărie - "Povestiri crestine" - povestiri cu conținut creștin - "Valdenzii din Piemont" - roman de istorie religie - "Alte povestiri din Moldovița" - interviuri din satul natal - "Bucovina - Plai de basm și de dor" - întâmplări din copilărie - "Ecouri de mandilină" - roman Aceste volume sunt publicate prin editura InfoRapArt din Galați, sub îndrumarea scriitorului Petre Rău, care...
197 poezii, 0 proze
Anca Florentina Popescu
Nascuta in Bucuresti in ianuarie 1968. Absolventa a liceului de matematica fizica "Mihai Viteazul" Absolventa a Facultatii de Chimie din cadrul Universitatii Bucuresti Volumul de poezii "Amintiri de ceara" - editura Brumar, 2010
5 poezii, 0 proze
Amelia Radoi
Am o biografie deloc impresionanta pentru lumea poeziei. Tot ce am scris în adolescenta și putin după aceea este de mult cenușa. "Amintiri de versuri arse". Iar ceea ce împărtășesc aici este doar "biografia" trăirilor mele.
24 poezii, 0 proze
Ioan Vintilă Fintiș
Locul și data nașterii: Finta, jud. Dâmbovița, 6 iulie 1954 Studii: Institutul de Petrol și Gaze Ploiești Debut: 1980, Biblioteca Luceafărul - 15 Poeți Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat în majoritatea revistelor de cultură din țară, precum Luceafărul, Vatra, Poesis, Familia, Calende, Argeș, Cafeneaua Literară, Dacia Literară, Convorbiri Literare, Cronica, Ramuri, Oglinda Literară, Revista Nouă, Axioma etc. Volume de poezii publicate: Singurătatea supremă - 1991, Obiecte după frig - 1993 - Premiul USR Filiala Brașov, Amintiri de pe malul mării - 1994, Dealul - 1996, Hierofania - 1997, Halucinația - 1998, Obiecte după frig - 1999 - antologie de autor, Ceremonii de iarnă - 2002 - Premiul USR Filiala Brașov, Visul toboșarului - 2003 - poeme rotite scrise împreună cu Costin Lupu, Porțile - 2005, Hierofania - 2006 ed. 2, Dealul - 2007 ed. 2, Timpul muzical - 2008, Bufonul și KlaRaRegina - 2009 - Premiul USR Filiala Brașov, Icoana din apă - 2010. Figurează în următoarele...
0 poezii, 0 proze
Laurentiu Nicolae
... stop Și de la capăt. Am început să scriu în primul an de facultate, poate din nevoia de a arde din gândurile ce nu-mi dădeau pace, cochetând cu poezia ca formă de exprimare a trăirilor, suficient de directă și brutală pentru a fi înțeleasă și totuși suficient de misterioasă și ascunsă pentru a lăsa loc îndoielii. Scrise de obicei la ore târzii, ele n-au fost la început decât o formă rudimentară de fotografie a sufletului, un clasor cu un alt fel de amintiri.
77 poezii, 0 proze
Ardelean Alexandra
Incerc sa ma descriu cautand in adancul sufletului,dar gasesc doar mici urme de amintiri si picuri de gheata cristalizati.Ochii mei se afunda in apele verzi,iar parul meu luceste distinctiv in razele soarelui acum intunecat.Cine sunt eu? Asta nu voi stii niciodata.
4 poezii, 0 proze
Felix Moga
Cea mai mare realizare se numeste Andrei Moga. Apoi exista si o amanta... Undeva, pe Dunare. Plina de salcii si de amintiri. Atlantykron se numeste. Institutul de Fizica Atomica apare ca o secventa scurta. Scrie proza s.f., reportaj, mainstream... Realizatori de emisiuni pe teme s.f. si sociale la televiziuni din provincie. Traduce, dubleaza si subtitreaza filme. Actualmente pribeag pe drumurile Europei.
6 poezii, 0 proze
catindatu mihai
Daca ma gandesc la propia-mi viata sunt tentat sa o compar cu trecerea prin anotimpul primaverii si al verii , atunci a fost copilaria si tineretea iar toamna ar fi tot o tinerete dar mai matura,mai plina de miez,de amintiri.Iarna nu stii cand incepe in viata ta pentru ca de fapt tot restul vietii ne pregatim pentru acel drum spre propriul Pol Sud. Mi-am petrecut anii intre masini si masinarii,in miros de sudura,de ulei incins,am trait si inca traiesc alaturi de truditorii fierului,e o arta ciudata pentru ca de fapt orice meserie e o arta si are artistii ei ,din pacate anonimi pentru ca nimeni n-o sa fie extaziat de o roata dintata sau de un strung. Mi-a placut mereu muzica ,de fapt sufletului meu i-a placut sa se inconjoare de muzica si cand ma simt dezamagit si foarte trist ascult piesa "Ocean cloud"cu Marillion.Sper ca pot sa transmit ceva bun din sufletul meu ,din modestia si intelegerea mea pentru ceilalti.
10 poezii, 0 proze
Amintiri de ziua ta
de brezeanu ana maria
Privindu-ți în plină înserare Chipul blând și fericit, Visez îngândurată la clipele de altă dată... când ochii mei plângeau în palmele-ți de înger și mă-ncălzeai cu vorbe dulci, mă adormeai în...
Toamna se numara... amintirile
de Constandache G. Ferid
Deja e rece. Vantul suiera autumnal peste fata mioriticului plai. Ingana o melodie doar de el stiuta, unduindu-se printre ramuri si doruri. Trece rascolind paturi de frunze schimbate la fata....
De ziua ta
de adela scafes
De ziua ta, De ziua ta-ti dedic din suflet o sclipire, Ce pe o foaie alba incearca sa se-nsire, Se naste din iubirea ce nu prea vrea sa moara Din amintiri ce-n noaptea alba mintea-mi impresoara. Si...
de ziua ta
de Dumitru Sava
te rog rămâi lumina pură ce încă îmi uimeşte ochii şoapta tremurândă ca un fior de doină ce-mi susură-n ureche aroma transpirată-a sării sacralitate tatuată-n piele mireasma de iubire ce drogat în...
Ziua noastră
de Cioban Stela
de ziua mea mi-ai dăruit iubire un ocean un an o eternitate rup amintiri și gust amintiri dulci ca niște bomboane de ciocolată a mai trecut un an prin mine am mai trecut eu prin el eu el trecere...
Omagiu doamnei Liliana Bertea cetățean american de origine română cu ocazia zilei de naștere 27.05.2010
de Filip Tănase
Motto Lăsând amintiri pentru alții, rămân amintiri despre noi Mihai Traistă-scriitor Preludiu Sunt un epigramist sărac , Dar muzele-mi sunt iuți ca trenul Și unde dau eu cu catrenul Praf sau om, eu...
Iulian Sgarcitu de la înălțimea suspinelor hăituite de melancolie
de Maria Prochipiuc
Codrina Verdeș nu mai știu nimic despre mine plictisită singurătatea aceasta încă neterminată de la înălțimea suspinelor hăituite de melancolie își poartă tristețile vieții cu ochii pe ceasul din...
Adriana Marilena Simionescu intr-o pemanenta muzica a cuvinelor pentru o dimineata de maine
de Maria Prochipiuc
Elia Ghinescu acolo unde ochii ar trebui să vadă ei simt adevărul ascuns între frunze albe de salcie, pălești legănată de amintiri ce adulmecă încă raze din pensula pictorului la margini de lume, pe...
La mulți ani mamă!
de Danut Gradinaru
E ziua ta, la mulți ani mamă! Nu te-am uitat, îți caut cu drag când amintirile mă cheamă imi vine câte-un dor natal. Îți scriu și plâng și-mi este teamă să nu te pierd, cândva de tot așa e viața asta...
niște rude
de Ottilia Ardeleanu
mama avea o rochie din jerse roz croită pe talie o purtase cât o purtase dar pentru că se mai împlinise mi-o dăduse mie eram la liceu și când primeam câte-o învoire mă întâlneam cu văru-meu o luam...
