Anca Florentina Popescu

Nu-mi pot pune între ghilimele iubirea Deși pășesc pe pietre ascuțite de dor Între infinit și pământ, între noapte și zi, Când soarele mângâie luna pe cer. Nisipul se scurge-n clepsidră de

Noaptea se lasă peste luna de foc Felinarul se-aprinde frivol, Este roșu, Ca rujul obraznic și desuu-ul minuscul Din dantelă, cambrat peste trupul muncit Al femeii cu suflet strivit De atâtea

E un lan de maci între noi Infinit colorat Cu spice de grâu și fire de iarba Plăpânde. Deasupra lui cerul picură lent Stoluri de vise peste gânduri chircite De-atătea nopți nedormite Am

Amurg inocent Cu perdele de gheață Roșii și reci Miejii de suflet Ating infinitul Dintre mare și cer Tăcere și brumă Aducând toamna vieții Într-o clipită

Mesteceni albi Singuri și nemuritori Cu ramuri spre cer Stoluri de vise Pliate in somnul lin Noapte de noapte Oameni de ceară Cu riduri strânse pe chip Ingrijorate