Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Am văzut vara"22195 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate

Delicventa_juvenila

ColecțieRubrică4 texte

M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]

de oricealtceva

Anton CristianaAC

Anton Cristiana

AutorAtelier

M-am născut în Săveni (județul Botoșani), într-o noapte târzie de vară, pe 29 iunie, într-unul din anii copiilor indigo (1988). Locul în care mi-am petrecut primii doi ani de viață nu mai au nici o importanță - ne-am mutat la Sighetu-Marmației în 1990 (anul în care s-a născut Ale) și acum studiez limbile străine la Colegiul Național "Dragoș Vodă", în același oraș... ...Pe măsură ce răceala și neconcludența timpului au crescut, m-am văzut printre oameni, fără să știu că pornesc din cuvinte și sfârșesc tot acolo. Suflul divin a permis unei profane însetate de cunoaștere să trăiască în lume (sau în afara ei) într-o dimineață crudă de vară, când soarele încă dormea... Trăiesc lângă mare, cu ea în suflet..Doar în ea se mai revarsă toate cărările marilor întâlniri, la fel și iubirea mea stranie pentru o carte : Casa somnului.

19 poezii, 0 proze

Varlan Adriana ElenaVE

Varlan Adriana Elena

AutorAtelier

Am vazut prima data lumina zilei pe 30 octombrie 1985.Dupa 6 ani si jumatate am cunoscut omul care m-a invatat cel mai de pret mestesug...scrisul si cititul...La liceu mi-am urmat vocatia si am terminat filologia.La facultate am fost nevoita sa caut altceva si astfel am ajus sa invat ceva total diferit si anume economie.Si totusi am fost, sunt si voi ramane cred ca mereu pasionata de literatura si de istorie.Poetul meu preferat,dupa Eminescu,este Bacovia,iar dintre cei contemporani sunt o fana inraita a lui Ion Tudor Iovian. Odata scriam mult...Si acum scriu...Pacat ca realitatea mi-a manjit sufletul si a lasat rani adanci ce ma impiedica sa fiu ce-am fost odata...

2 poezii, 0 proze

Remus TudorRT

Remus Tudor

AutorAtelier

Am vazut pentru intaia oara lumina unei zile de primavara. Ma consider un romantic si-i detest pe cei care nu mai cred in romantism (il considera chiar ceva depravat), in iubirea adevarata,in inocenta sufletului dincolo de varsta.

25 poezii, 0 proze

CR

cheregi raluca

AutorAtelier

scoala generala si gimnaziala la scoala generala nr 2 din motru, nu am intreprins nici o activitate care sa demonstreze vreo calitate intru-cat timiditatea ma tintuia intr-o banca de clasa. citirea unor carti intr-o vacanta mare cred ca m-a trezit, mi-a trezit gandirea. liceul la colegiul national george cosbuc, cls11. orele de romana in care profesoare imi spunea uneori:am vazut ca esti mai diferita, imi place cum gandesti; iar alteori: ce lenesa esti. nu am realizari in domeniul literaturii doar o participare la concursul marin sorescu de la valcea anul 2006. nimic nu e nou sub soare, universul este insa mare, din negura iese mereu ceva nou.

1 poezii, 0 proze

Traian DorzTD

Traian Dorz

AutorClasic

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...

45 poezii, 0 proze

DR

Dragomir Ronita

AutorAtelier

Am vazut lumina zilei in craiova...primii ochii stralucitori care m-au intampinat au fost ai adevarului..shi acum ashtept sa ii vad pe cei ai mortzii!

5 poezii, 0 proze

OC

oliviu dorian constantinescu

AutorAtelier

Am vazut lumina soarelui in micul Pitesti.Cant la vioara.Si...atat.

1 poezii, 0 proze

barbu roxana-mariaBR

barbu roxana-maria

AutorAtelier

am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...

4 poezii, 0 proze

Victor VicosVV

Victor Vicos

AutorAtelier

Am văzut lumina zilei într-o zi importantă, 9 MAI. Nu am o activitate cultural artistică bogată doar un premiu I la un concurs organizat de Biblioteca Județeană Bistrița în anul 2005. Publicații în Răsunetul, revista liceului Juvenes.

7 poezii, 0 proze

Petru jipaPJ

Petru jipa

AutorAtelier

Am văzut cerul prin lentila unei iubiri și am văzut soarele. Am văzut cerul prin lentila tristeții și am văzut norii. Am văzut cerul prin lentila ochilor tăi și am descoperit fericirea. Iar acum privesc , la cerul ochilor tăi pentru a descoperi viața .

111 poezii, 0 proze

Am văzut vara

de DANILA MONICA

Macii însângerează vara Vara își arcuiește verdele Tulpinile verzi taie arșița-n două. Lumina născând albastru Adulmecă spicele aurii Aur arzând străbate Oglinda albastră. Aripile strapung aerul...

PoezieAtelier

5 ani..8 luni...3...

de Radu Alec

Alo?? ... Ce mult mă-ncantă faptul ...că încă mi-ai răspuns... În tinerețea serii , mi-am zis că ai ajuns Și fără a vrea vreo clipă ,să deranjez sunând Mi-am zis să sun ...să-ncerc ..chiar de te aud...

PoezieAtelier

mircea eliade în vizită oficială la vaslui

de Cătălin Al DOAMNEI

așa cum spune la pagina 36 din memorii volumul al doilea mircea eliade bolnav de hemoptizie din lagărul de la miercurea ciuc urma să fie executat în lagărul de la vaslui instalat în fosta clădire a...

Atelier

Marius Marian Șolea: Arhitectură umană

de Valeria Manta Taicutu

Marius Marian Șolea: Arhitectură umană (continuare) ...\"era mândră de nepotul ei > și nu mă uit niam la fetele din sat”(p.10). Majoritatea poemelor pornesc de la un nucleu epic și se dezvoltă apoi...

ArticolAtelier

blues olandez

de lev mihail

sub cerul înnorat al olandei așteptând serile calde de vară am văzut oameni minunați ruinându-se într-o clipă. îi auzi dimineața târâindu-și trolerele înspre gară după ce-au terminat ultima sticlă de...

PoezieAtelier

ambrozie

de Daniela Bîrzu

a mai trecut o vară cu mirosul ei inconfundabil de soare și pietre arse în timp ce noi am așteptat cuminți pe două fotolii în mijlocul a două camere părăsite în infernul acesta al globalizării ceva...

PoezieAtelier

conifere

de Adriana Lisandru

într-o seară ți-am spus cred că-i mare lucru să ai lângă cine să taci așa ca-ntr-un somn la marginea apei era după moartea Mălinei și noi băteam câmpii să nu mai simțim cum ne arde în gât gustul acru...

Atelier

Ultimul vals - III -

de Emil Iliescu

Le strigă pe rând pe amândouă, dar nimeni nu-i răspunse. Zări în colțul sufrageriei un sfeșnic cu câteva lumânări în el și un tremur imperceptibil îi cuprinse buzele. Când a văzut-o pe Ioana în doliu...

ProzăAtelier

Rahaturi aromatice

de Adrian Dragu

Mă gândesc la trandafirii roșii scăldați de bucățele de suflet, simbol al iubirii in mâinile cine știe cărei Eve, acum caiete de studiu pentru elevii de clasa a I-a, la scrisorile mele de dragoste,...

PoezieAtelier