"Adorm în rime" – 9534 rezultate
0.02 secundeMeilisearchBăbăruși Cristian
M-am născut pe data de 08 aprile 1984 într-un mic apartament din București, capitala României. Îmi doresc să scriu și să public o carte, sau măcar o povestioară, care să captiveze pe cât mai mulți dintre voi. Încă îmi dau silința pentru aceasta, chiar dacă mă aflu la început de drum, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu cu siguranță voi reuși. Scriu doar când am ceva timp liber, iar asta nu se întâmplă foarte des. Cel mai mult ador să citesc cărți din genul Horror, preferatele mele, dar si ezoterice. Printre autorii mei îndrăgiți se numără John Saul, Anne Rice și Stephen King. Cărți preferate: "Salem's lot" de Stephen King "Mâna dreaptă a Diavolului" de John Saul "Apocalipsa" de Stephen King "Ora Vrajitoarelor" de Anne Rice "Lasher" de Anne Rice "Taltos" de Anne Rice "Seria Cronicile Vampirilor" de Anne Rice Până în prezent, am scris și eu câteva lucrări ca să spun așa. Am încercat și ceva poezie, unde am vazut că nu mă pricep mai de loc, dar... am descoperit că la proză aș avea o mică...
63 poezii, 0 proze
Iosif Andrei
Cioban pana la 24 de ani, in prezent student la matematica. Imi place sa adun si sa scad oamenii din animale domestice, sa privesc cum se inmultesc iepele, sa adorm in fin. La coasa am fost intotdeauna lenes, adica mi-a placut sa raman in urma cu fetele. De aceea cred ca fetele sunt cosite cel mai la urma. Intai se duc oamenii lot. Nu am scris nimic nimanui, niciodata. Am zis numai. Acum ca am si invatat literele o sa le pun si pe ele sa ma invete.
3 poezii, 0 proze
dana bleanga
Am 35 de ani,sunt din Pitesti,Romania.Am terminat Liceul de Arta Dinu Lipatti,sectia pictura,iar ceeea ce ador in viata este sa pictez,sa citesc si sa scriu....iubesc oamenii sinceri si cu simtul umorului.
1 poezii, 0 proze
Preda Matei
Un poet...Ador sa scriu în următoarele curente literare: -romantism- -neoromantism- -modernism- Volumul meu de poezii: Trandafirul Roșu .....În curs de publicare....de editare....formatare.... Sunt pasionat de literatura română de la 13 ani...dar nu numai din pasiune...am început să scriu...e mai mult decât pasiune...e acel ceva de care fără viață mea nu mai are niciun rost...scrisul este totul pentru mine...primul scriitor pe care l am citit prima oara a fost Mihai Eminescu.... Luceafărul...🇹🇩🇹🇩🇹🇩
2 poezii, 0 proze
Cuban Paula Stefana
Sunt nascuta in Romania, actual locuiesc la Milano.Profesia mea:estetista.Pasiunea mea:scrisul.Am sa enumar cateva cuvinte ce ma definesc:finete, calm, rabdare, nebunie, dragoste, curaj, speranta.Iubesc: plimbarile lungi in natura, cititul, imaginatia.Nu urasc nimic dar nu-mi plac:oameni fatarnici, televizorul, tristetea, caldura in exces.Ador sa visez cu ochii deschisi si sa-mi traiesc viata asa cum este ea!
1 poezii, 0 proze
sanda nicucie
Ador nopțile cu lună doinele de dor și jale greierii cântând în strună și mirosul pielii tale
84 poezii, 0 proze
mica
nascuta in romania - actualmente domiciliata in Canada. Ii ador pe Sorescu si pe Nichita Stanescu. Si visez... prea mult cu ochii deschisi.
11 poezii, 0 proze
Dinica Marilena Beatrice
Iubesc poezia si marea.Ador sa iubesc si-mi place ca tot ce simt in viatza asta sa ma exprim prin poezie.
17 poezii, 0 proze
Onirica Elisa
Ador descrierile neconventionale..sunt o metafora,un spirit impletit de note muzicale si litere,un perpetuu sir de intrebari existentiale.. Atentia mea se canalizeaza asupra romanelor psihologice si nu numai. Mi-as dori sa lucrez in cadrul UNICEF (sau domeniul externelor) o organizatie care ma reprezinta, unde consider ca as putea imbina calitatile mele de om si cunostiintele cu succes, ascultandu-mi astfel si sufletul si ratiunea. Iubesc oamenii, comunicarea, sa zambesc.A scrie, a citi, a asculta inseamna pentru mine a invata zi de zi sa traiesti, a te descoperi prin altii.. Ador sa dau colii sarutul gandurilor mele si mireasma acestuia o veti descoperii voi, cei ce veti avea rabdarea sa ma cititi.
6 poezii, 0 proze
Ana Popescu
Nascuta in anul 1988,orasul Comanesti,judetul Bacau. Am frecventat cursurile cenaclului literar "Mugurii" o perioada scurta de timp...aproximativ 2 ani,pe perioada scolii generale reusind sa castig si cateva premii. In prezent urmez cursurile Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi. Printre pasiunile mele se numara muzica si cuvintele,ador sa citesc ceva bun,ma incarca cu energie. Una din cartile mele preferate este "Dama cu camelii" de Alexandru Dumas fiul.
4 poezii, 0 proze
splendoare-ntre noi
de pop romeo
splendori limpezi de tine încearcă zbor din evantaiul inimii între clipe plânge luna cu forme arzându-se singure și cutremurate aproape de locul în care ne-am mărturisit tăcerile acolo, un cârd de...
Poarta către nicăieri
de Vasile Munteanu
când trupul se îndoaie sub povara zilei adorm în poezie, într-o singură poezie odihna este hrana unei singure poezii nehrănirea celoralate ușa către nebunie inima sfârtecată în patru rime cardinale...
IN NOAPTE
de Constantin Rusu
. In noapte,am invelit in rime dorul si am scaldat prin doine cautarea, fior de simfonie si-a dus zborul pe strune, risipite cu uitarea. In noapte,asteptand o tresarire, m-am asezat intr-un tablou...
Roți de rime
de Mandra Ana-Maria
Roți de rime Grădina gândurilor mele Stă să-nflorească printre stele, Lumina lumii o-ncălzește Și sufletul o prăpădește. Trei trandafiri sub bolta vieții Sădesc cu grabă drumul sorții, Privesc doi...
Te rog!
de LUCIAN OANCEA
Te rog! Te-aud, te văd, buzele-mi strâng, Te-admir subtil și doar mă uit, Seara, nu adorm și plâng, Te am în gând, nu te mai uit. Visez în rime și culori, Nu mai stă inima-n piept, Doar speranța-mi...
O poezie neînțeleasă
de Mitrica Liliana
Astăzi din nou eu mă arunc pe foaie Și mă dezbrac de sentimente, gânduri… Astăzi, ca pe vremuri, eu aspir în ploaie, Apoi întind cu pixul strofe, rânduri… Astăzi ca pe vremuri, foia-mi este patul, Mă...
Iona
de Elena Aprozeanu
Iluzionismul fandosit, hlizindu-se-n vitrine roz peste gunoiul poleit, se vinde scump... ca virtuoz. Opincarii s-au rujat și-n aparențe s-au pitit în marea groapă cu păcat din care șarpele-a fugit....
eu
de rotaru camelia
Intr-o lume alba,de hartie, imi las gandurile sa alerge desculte. Doar aici curg rauri de cerneala mirosind a crini imperiali, norii incarcati ai sufletului varsa ploi de cuvinte, corabiile...
Am asteptat...
de Radulescu George
Am așteptat pomii să crească, Am așteptat să ne dea rod, Am așteptat să se-ofilească, Am așteptat să-i văd cum mor. Am așteptat vara să plece, A trecut și iarna rece, Dar după-atâta așteptare Apăruși...
CLIMAX
de Zambrean Iulian Adrian
trenuri. vagoane de moarte plang nebune si fum de aburi, de cristal magnetizeaza aerul si Cerul. un chin din Climax din mine topeste banca, topeste urletul nebun dupa trenul Tau... si stau in...
