Poezie

Poarta către nicăieri

1 min lectură·7 martie 2004

Mediu

când trupul se îndoaie sub povara zilei

adorm în poezie, într-o singură poezie

odihna este hrana unei singure poezii

nehrănirea celoralate ușa către nebunie

inima sfârtecată în patru rime cardinale

sângerează ca hidrantul din poarta cimitirelor

necesarul vinde tămâie și lumânări necesarului

mirosul cadavrelor îngână mirosul zambilelor

eu mă îngân cu celelalte poezii neodihnite

mă înjur singur – oricum o să înjure altul –

îmi învelesc groapa cu pagina veșnic albă

hrănesc neodihna cu celuloza, cu bazaltul

lăsați stelele, vă implor, să cadă peste mine

nu le mai ucideți punându-vă egoiste dorințe

eu sunt ecvestra cometei care nu mai trece

statuia ritmatei și măsuratei neputințe

poeții bucuroși coabitează să bocească mortul

s-a mai dus unul – să bem, uha, pentru asta –

sfârtecă inima, calcă-n picioare corespondența

să afle adresa unde îi locuiește nevasta

confrați ai mei infiniți și aproape esențiali

înveliți-mă – o ploaie de stele cădeți peste mine

voi sunteți demiurgii stelelor uneori iluzorii

eu sunt ecvestra cometei care nu mai vine…

013.936

Vasile Munteanu. “Poarta către nicăieri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/65876/poarta-catre-nicaieri

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

felicitari pentru promovare ;)
te asteptam azi la ateliere sa iti si ascultam poeziile.