Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Adevărul despre clone"20220 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Iuliana SerbanIS

Iuliana Serban

AutorAtelier

M-am născut pe 2 iulie 1977, la Tulcea. Am început să scriu în 1997, din nevoia de a găsi o parte din adevărul despre mine și despre ceilalți oameni și de-a le împărtăși și lor ce-am găsit. Un poet a zis odată că "oamenii sunt răspunsuri care-și așteaptă întrebarea și se sting pentru că ea nu mai vine". Am vrut să-mi găsesc întrebarea... pe a mea și pe cea pe care trebuie s-o pun celorlalți. Tot din 1997 fac parte din clubul "Nouă ne pasă!", cea mai frumoasă și sinceră experiență cu oameni care mi s-a oferit în viață. Din 2000 sunt profesoară de informatică la Colegiul Național "Cantemir-Vodă" din București. Încerc să le ofer unor adolescenți motivația de a-și construi o viață frumoasă și scuturată de fals și convențional. În 2002 am publicat un volum de versuri, intitulat "Drum spre a fi".

100 poezii, 0 proze

PE

Paiovici Eduard-Constantin

AutorAtelier

ce sa spun despre mine?!? ca sint romantic si nebun,ca sint tandru si pofticios!?! nu am alte defecte decit cele comune:nu beau,fumez,sportiv,imi place dreptatea si adevarul,imi place sa scriu poezie !!! calitati...mmm,pai da,ar fi citeva:iubesc sa ma tradeze prietenii si persoanele iubite,ador sa vad cit de meschina si mirsava e lumea,eh,intelegeti voi !!!! in rest,sint ...om !!!!

1 poezii, 0 proze

PN

Petcu Nina

AutorAtelier

Sunt eu..si atat!..Asta as putea spune despre mine, in masura in care nici macar eu nu ma cunosc..Cunosc doar fragmente din mine si din ceea ce eu reprezint...sunt o straina intr-o lume straina..si cu toate astea sunt nepretuita, nu sunt atat de mica intr-o lume atat de marunta din mana divinitatii..sunt usor nebuna si usor introvertita..sunt om si barfesc fara sa vreau, sunt om si gresesc fara a avea neaparata cunostinta de asta, sunt om si mint cand cred ca spun de fapt adevarul si fur (chiar daca numai meserie!)..si plang..si rad...si ma intristez atunci cand ar trebui sa rad de fapt..din pacater sau din fericire,iubesc animalele mai mult decat pe oameni..asta-s eu..iar detaliile nu ar mai conta!

1 poezii, 0 proze

CT

Cheap Thrills

AutorAtelier

"Eu sunt multi, mă înțelegi? S-ar putea să fiu nemăsurat de mulți (Nesățioasă mulțime!)Nici unul nu știe despre altul și asta deranjează...Nu numai alături de mine, nici măcar în mine însămi nu vreau să am un confident. Din cauza asta, în viață sunt mincinoasă (adică tăcută, și când sunt silită să vorbesc - mincinoasă), deși, într-o altă viață, trec drept una care spune adevărul, și așa și sunt. Nu pot să împart." (Țvetaieva)

1 poezii, 0 proze

Alexandru A. PhilippideAP

Alexandru A. Philippide

AutorClasic

2 martie 1900 se naste, la Iasi, Alexandru A. Philippide, fiul lui Alexandru I. Philippide (filolog cu renume și academician) si al Lucretiei. Debuteaza in revista " Insemnari Literare" cu poemul "Cintecul citorva". Un an mai tarziu debuteaza in proza. In 1922 apare volumul de poezii " Aur sterp" care include si poezia de debut. In 1942 vede lumina tiparului singurul volum de proza al scriitorului " Floarea din prapastie". Traduce in limba romana nume sonore ca Voltaire,Cehov si Novalis despre care spune "Am pastrat o dragoste statornica lui Novalis, iar romantismul german e pentru mine o gradina interioara a carei cheie intotdeauna ma voi feri s-o pierd". 1930 - 1945 colaborator la " Adevarul Literar si Artistic", " Viata Romaneasca", "Cuvantul Liber", "Gandirea", "Vremea", "Revista Fundatiilor" iar din 1945 si la "Victoria". Primeste Premiul de Stat pentru versiunea Romana a poemelor lui Lermontov. In 1968 apare volumul de eseuri " Scriitorul si arta lui" cu o prefata a autorului....

23 poezii, 0 proze

Zilot RomânulZR

Zilot Românul

AutorClasic

Zilot Românul (pseudonimul lui Ștefan Ioan Fănuță) (n. ~ 27 decembrie 1787, București - d. 12 noiembrie 1853, București) a fost un jurist, poet și cronicar român. A scris istorii în versuri și în proză ale Țării Românești din timpul lui Constantin Hangerli (1796) până la Răscoala lui Tudor din 1821. Prima parte, intitulată „Domnia lui Constandin vodă Hangerliul” a terminat-o în 1800, la o „copilărească vârstă”. Alte lucrări mai de seamă ale sale au fost o cronică în versuri despre „Anul 1848” și un poem alegoric numit „Dăslușire”. Crezul său ca istoric și l-a exprimat într-o poezie celebră, intitulată chiar „Definiția istoricului”: „ Istoric sunt, n-am frate, N-am rudă, n-am vecin: Stăpân am p-adevărul, Lui cată să mă-nchin! ” Cronicile sale au fost publicate întâi de B. P. Hasdeu (1884), apoi de Gr. Tocilescu (1885 - 1891) și de G. T. Kirileanu (1942). O ediție mai recentă a apărut în 1996 cu studiu introductiv, note, comentarii și indici de Marcel Dumitru Ciucă, cel căruia îi revine...

1 poezii, 0 proze

Nasta Richard EdwardNE

Nasta Richard Edward

AutorAtelier

Ma numesc Nasta Richard Edward si sunt elev in clasa a XI-a D, liceul Mihai Viteazu Ineu. Sunt la profil economic. Ce pot zice mai mult.. Imi place scoala, ma face sa ma relaxez chiar daca nimeni nu crede asta despre mine dar asta e adevarul. Am niste profesori foarte buni, ascultatori, exigenti dar asta doar pentru binele nostru. Dati-mi PM daca vrei sa aflati mai multe despre mine.

10 poezii, 0 proze

Carmen-Elena MunteanuCM

Carmen-Elena Munteanu

AutorAtelier

Ma numesc Carmen, dar prietenii imi spun Amy. Sunt dintr-un orasel din N-E tarii, Roman. Momentan sunt studenta in Iasi, la Universitatea "Al. I. Cuza", Facultatea de Litere, Departamentul de Jurnalistica si Stiintele Comunicarii, in anul III. Sunt o fire incapatanata, dar care iubeste adevarul, plimbarile in aer liber sau prin ploaie, linistea. Ador sa citesc si sa scriu. In anii precedenti am facut cateva cursuri de teatru si de pian, dar micul meu oras nu mi-a dat prea multe sanse de a ma lansa. Imi place ceea ce studiez acum si sper ca intr-o zi sa ajung acolo unde mi-am propus... este o promisiune pe care mi-am facut-o, in primul rand, mie... iar pe langa aceasta dorinta, sper ca intr-o zi sa pot tine in maini propria-mi carte... mai multe despre mine puteti descoperi din textele pe care am sa le trimit.

9 poezii, 0 proze

Ștefan I. NenițescuȘN

Ștefan I. Nenițescu

AutorClasic

Ștefan I. Nenițescu n. 8 oct. 1897, Bucuresti -m. oct. 1979, Bucuresti. Poet si estetician. Fiul poetului Ioan Nenitescu si al Elenei (n. Stefan). Studii universitare la Roma (din 1920) si la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. Docent in estetica; conf. univ. la Univ. din Bucuresti. Consilier economic la legatia romana de la Haga. Debuteaza in Noua revista romana (1915) cu un art. despre Shakespeare; primul voi. de poezii, Denii (1919) e urmat de Vraja (1923), si Ode italice (1925). Un voi. de teatru: Trei mistere (1922). Din 1924 colab. la Gandirea. Membru fondator al PEN Clubului Roman. Ca poet si critic de arta, mai semneaza la Convorbiri literare, Ideea europeana, Vremea, Universul literar, Viata Romaneasca, Adevarul, Arta plastica s. a. A publicat un tratat de Istoria artei ca filosofie a istoriei (1925), trad. din Croce, (Elemente de estetica, 1922); Machiavelli, (Mandragora, 1926) etc. Cultivand la inceput o poezie discursiv-religioasa in nota curentului de...

2 poezii, 0 proze

Cosmin C. M.CM

Cosmin C. M.

AutorAtelier

Am decis sa dau glas chemarii de a arunca intr-adevar cateva cuvinte despre mine. Viata mea este relativ banala, nimic deosebit fata de mii sau milioane de alti oameni. Copilaria a decurs in imaginatia si entuziasmul prieteniei, a strictetii impuse de parinti sau bunici si in vremurile bombardamentului cultural media post revolutionist. Si totusi, cand aveam vreo 14 ani, am pus mana pe o carte - obisnuiam sa mai citesc cate ceva. Cartea se numea Dune si e oarecum faimoasa. A avut un impact imens asupra conceptiilor mele si mai ales asupra preconceptiilor. A fost momentul in care am incetat sa mai cred tot ceea ce mi se spune daca eu nu concluzionez, pe baza logica sau fizica, acelasi rezultat. Am inceput sa-mi pun intrebari, intrebari care, in viziunea mea, erau esentiale: ce sunt? incotro ma indrept? ce imi doresc? ce este dumnezeu? ce este viata? ce este un deja-vu?... Totul s-a schimbat si s-a metamorfozat intr-o opinie solida a universului inconjurator... in timp desigur... mi-au...

12 poezii, 0 proze

Adevărul despre clone

de Dan Norea

Adevărul vi-l spun vouă: Să-ți faci clone e leit Cum ți-ai lua oglindă nouă Ca să nu mai fii pocit !

PoezieAtelier

Personalități eroice (VII)

de Danciu Vlad

-I- ... -VI- Când eram copil, tata îmi spunea povești despre o luptă teribilă împotriva unui ucigaș mânat de avariție și a lacheilor săi, mai târziu am aflat tot de la el că acele povești erau reale...

ProzăAtelier

(Dez)Iluzia

de valentin

Totul a inceput dintr-o prostie, pot spune. Nici nu stiu ce s-ar fi intamplat cu lumea daca nu ar fi fost acea banalitate. De mult imi dadusem seama ca pericolul drogurilor nu era un pericol real...

ProzăAtelier

Ludice V: Negru și roșu

de Cirstea Nicolae

Am găsit un indian... Stătea nemișcat pe un covoraș roșu, lângă poarta mea. Medita. Lotusul lui era perfect și dacă n-ar fi adiat vântul cât să-i miște ciucurii covorașului aș fi zis că e statuie. În...

ProzăAtelier

Din Baia spre \"Buzduganul unui ev aprins\"

de Maftei Florentin

Călător prin țara mea Din Baia spre “miezul unui ev aprins” (partea aIIa) Inainte de a părăsi aceste locuri de voievodală mândrie românească și pioase aduceri-aminte, cetatea Baia, capitala dintâi a...

ProzăAtelier

Ia mana de-aici!

de dana patranoiu

La prima mână, am suferit îngrozitor. Mi-au retezat-o, dreapta, cu o ghilotină pentru hârtie. Pentru ca mințisem fără să-mi dau seama și așa se pedepseau mincinoșii în Roniria. A fost o durere, atât...

ProzăAtelier

Strabunica mea, Cloe

de Elena Cardas

Străbunica mea,Cloe „ Dragă mamă, nu știu dacă ți-am povestit despre Gury. E și el aici, ca și mine, de numai două luni. Suntem singurii estici ne-sovietici, cred că ți-ai dat seama după nume că e...

ProzăAtelier

NICOLAE LABIȘ – Între realitate și mit

de Tudor Cristea

NICOLAE LABIȘ – Între realitate și mit ÎN URMÃ cu 50 de ani, pe 22 decembrie 1956, la orele 2, trecea în neființă, la numai 21 de ani, un meteor al literaturii române, poetul Nicolae Labiș. Fusese...

EseuAtelier

Piropopircălița destabilizatoare (3)

de Florentina-Loredana Dalian

Stimați cititori, după luni de zile de căutări neobosite, puse în slujba descoperirii (adică un fel de dezvelire) adevărului, iată că tonele de probe incriminatorii adunate nu valorează nici doi bani...

ProzăAtelier

jungle VIP

de Lara Ana Maria Thompson

Jungle V.I.P. Personaje: Ana, Miana, Dio și Eli Cortina este trasă iar în fața scenei este așezat un scaun cu spătarul către public. Naratorul vine din spatele sălii de spectacol preocupat de ceea ce...

Atelier