Cosmin C. M.

unda lină de topaz stinge grija vântului și-o rădașcă fără haz pișcă șira sfântului sub umbra falnicului ivită cobiliță stârnește darnicului o vagă umilință stinge grija vântului și-o

argat filogerontic din hâdele abisuri alb înger acherontic aduce negre visuri prefiră cu ambiții peste meleaguri sterpe în urbele-i condiții cu agitații-i fierbe din hâdele abisuri alb

pașii zglobii în abis într-o palmă deschisă cutremur eul din vis și dorința ucisă lasă dulcea ei șoaptă urmă în geană atins și vocea îi îndreaptă pașii zglobii în abis într-o palmă

Și dis de dimineață și în amurg pe înserat, ea șoapta îmi așteaptă, iar șoapta mă îndreaptă: Un susur cu murmur, un șipot cu șușot, un vuiet cu vifor, o pală de ador, văpaie șiret, scânteie

De alaltăieri sau ceva vreme mă urmăresc două \'ntrebări; mă bântuie și stăruie în gânduri și în frămantări. Cu o notorie obsesie răspunsul de-l găsesc, un gând subtil mă păsuie să sper, să

Într-o furtună de–amintiri se sting gânduri împânzite De-adormitoarele priviri ale clipelor ciupite. În sala asurzitoare, gândurile uimite, De surdina ucigatoare, se fac pe rând pierite. Din

Pe-o masă crestată de praful pierdut în vreme S-așează domol două mâini zbârcite, negre. În ele stau înfipte miile de raze Ce s-au coborât pe pământurile arse. Degete chircite, cu unghii mari și

Oh, oarbă lună, de ce mă ignori? Dă-mi ale tale raze cu fiori! Căci sclipesc cu vie ardoare, Împle-mă tu cu rece răcoare! Sub ramuri golașe, trist adormite Șed ca pe ghimpi în chinuri