Frească uitată

Pe-o masă crestată de praful pierdut în vreme

S-așează domol două mâini zbârcite, negre.

În ele stau înfipte miile de raze

Ce s-au coborât pe pământurile arse.

Degete chircite, cu unghii mari și negre

Stau privind în gol de gânduri vechi și sacre;

Dar vasul ocolește și atuncea vede

Bucățile de pâine... negre, tari și acre.

Stanga-i ‘lunecă încet pe masa șubredă

Și-nfige unghia ruptă cu greu într-o bucată;

Un scârțâit subțire urcă-n stinghia putredă,

Iar dreapta se framantă într-o zemoasă ceapă.

Între degete apare, curat inima ei

Și trosnește-n gură frământând molcom bucata…

Pleoapa i se apleacă... și în privirea ei

Vasul gol din față, ușor, ușor se-neacă.

Trosnește aprig masa sub negrele lui mâini,

Iar sub ea pământul, în lungul sau decurs,

Se sfarmă încet și moale sub acel călcâi

Ros de-atâta vreme, călcâi negru și desculț!

---

Poezia este o alterație (sau remake :)) dupa un text scris de un puști care a murit (i s-a publicat o carte post-mortem).