"Acum, bro" – 20491 rezultate
0.01 secundeMeilisearchPopa Ioana
La data de 05 Noiembrie 1993, in orașul Bârlad un nou suflet printre celelalte zeci de mii a îmbrățișat lumina dragostei; pe atunci de Dumnezeu, mai apoi de parinți, apoi de lumea cunoștințelor, iar acum, la adolescentina vârstă de 15 ani, de sufletul său. A făcut cunoștință cu poezia la frageda vârstă de 10 ani, realizând după un timp destul de îndelungat ca aceasta a devenit drogul ei, deoarece poezia este singurul loc în care încă mai este sinceritate, iar ea, aceasta mica ființă va fi mereu avocatul sentimentelor profunde care nu-și au libertatea decât în poezie. Școala nr. 1 "Iorgu Radu" din Bârlad a îndemnat-o sa vadă viața cu alți ochi, pregătind-o pentru cel mai bun liceu din oraș; Colegiul Național "Gheorghe Roșca Codreanu".
8 poezii, 0 proze
Savu Florin
nascut Calarasi liceu Stirbei publ. o brosura cu 40 poezii in 2001 acum student Ovidius Constanta Litere - Engleza - Italiana
7 poezii, 0 proze
Cătălin Ionașcu
Născut în vara dinaintea revoluției, '89, la Brașov Scriu din '97 - de pe vremea când eram mic și prost, iar acum sunt mare și în rest am rămas la fel Am debutat în revista "Încercări - foaie de literatură", în martie '03, unde am redactat și publicat. În '04 am publicat (neoficial) o broșură literară. În '06 am publicat în câteva gazete locale. În '07-'08 am redactat și publicat la revista liceului. Student la facultatea de Inginerie Electrică, Brașov. Din '08 sunt membru al organizației AIESEC, unde lucrez pe partea de advertising, reclamă și relații publice. Am aspirații mari de viitor.
54 poezii, 0 proze
mirela vlaica
-acum:pierduta printre scoici just_bluewind@yahoo.com
107 poezii, 0 proze
raluca
acum 10 ani ma gandeam cum o sa fiu peste 10 ani, azi privesc inapoi, in urma cu 4 ani, la ultimul text de aici, s-a schimbat totul si totusi - parca nimic
5 poezii, 0 proze
Adam Alin Dacian
Acum am 39 ani si doi copii frumosi ca ingerii : o fetita Rebecca si un baietel David. Inca mai incerc sa redescopar Copilaria.... Si totusi mai sper...
14 poezii, 0 proze
Elena Albu
Acum psiholog, uneori poet, in alta viata... mai vedem noi ! email: elena1albu@yahoo.com
139 poezii, 0 proze
Donici Iulian
"Acum cunoasc nimicul ce pentru om a insemnat nimic, si nu l-a insemna decat in nimic."
3 poezii, 0 proze
Mihai Paraschivescu
Acum n-as putea sa-mi scriu biografia. Am sa mai astept.
6 poezii, 0 proze
Popa Viviana
Acum am inceput sa scriu poezii...am 13 ani, si locuiesc in Galati.Puteti comenta orice referitor la ele, important este sa fie citite! :) ~~~~~~ Am inceput sa scriu poezii acum 3 ani. Acum nu mai am 13, ci 16 ani, iar domiciliul nu este relevant. In decursul acestor 3 ani, m-am orientat catre latura umana a liceului, si anume sectia de filologie, lucru care, cred eu, m-a maturizat, deopotriva, in gandire si in scris. Am luat o pauza lunga... am lasat noi sentimente si trairi sa se adune si am asteptat o explozie poetica, acel ceva care sa ma determine sa ma exprim iar in scris cu usurinta cu care o faceam la 13 ani si, in sfarsit, acest lucru s-a intamplat, sau cel putin asa sper. Va prezint acum rodul creatiei mele actuale care, as indrazni sa spun, se ridica deasupra celei anterioare. ~Viviana. P.S. Chiar si la 13 ani, descrierea initiala mi se parea mult prea simplista, infantila si insipida. ~~~~~~~~~ Se pare ca explozia poetica are loc, pentru mine, din 3 in 3 ani. Si uite-asa...
37 poezii, 0 proze
Acum, bro
de George L. Dumitru
Mi s-a părut că văd o păpădie, cât o butelie. Intrigat, m-am apropiat, pe furiş, mai pâş-pâş, chiar târâş. Nu era cât o butelie, era cât o sufragerie. Misterioasă, n-avea uşă, dar tot am intrat în...
...cu broaste
de Laura Sylvia Dragomir
furuiki ya kawazu tobikomu mizu no oto Matsuo Basho (1644-1694) Acum sapte vieti L-am intalnit pe Basho. Eram o broasca. -=-=-=- Broasca - monument Al nemiscarii. Cladit, Surpat de ape. -=-=-=- Pe...
acum, după
de Anghel Geicu
privesc pe geam, de data asta e alb un alb imperfect ca de sâmbătă ca un cearșaf întors pe de-a-ndoaselea și gata asta este premisa asta e atmosfera în care vreau să mă arunc nu puneți botul eu o tai...
Broasca,graurul si motanul
de dumitru ionut
Fara C ,eu ma numesc Si o broasca mult iubesc, Broasca asta-i din Ploiesti Si n-ai cum sa n-o iubesti. Am cunoscut-o in munti Se dadeau la ea mai multi, Dar dintre toti ,ea a vrut Un graur cu ciocul...
lumea văzută din perspectiva unui cap de bronz rostogolindu-se
de Leonard Ancuta
am văzut cum bucățile mușcate se întorc înapoi în măr la fel cum toată nefericirea asta se întoarce la loc în tine și te face să nu mai pari atît de palid și slab probabil o vreme o să porți pe față...
de-acum
de Ottilia Ardeleanu
de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt voi folosi numai icoane de emoție și bine-nțeles de proporție plăcut nașpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă de-o...
de-acum
de Ottilia Ardeleanu
de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt voi folosi numai icoane de emoție și bine-nțeles de proporție plăcut nașpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă de-o...
Oh,brother, could you spare a dime ?
de Eugen Galateanu
Odată , mai de demult, m-am șters la nas... De-atunci nu mi-a mai păsat Odată, de mult, mi-am spălat hainele Acum nici că-mi pasă. Odată, de mult, am zâmbit Odată, de mult, am mâncat... Frățioare,...
Un altfel de acum - al doilea text apocrif
de Mihai Leoveanu
săgeatapește uită ce-a citit se gândește să-și schimbe numele îndelung serile privește harta politică a lumii ca un film color despre dragoste înainte de culcare îmbracă o țară ca pe o cămașă de...
Aventura broscutelor
de Tiberiu Juganaru
O broscuță și-un broscoi Au ieșit dintr-o băltoacă Și se zbenguie-amândoi Ca prietenii de joacă. Merg în salturi, se agită, Se distrează foarte bine, De pe pajiștea-nflorită Aud zumzet de albine. Dar...
