Savu Florin

copil evadând dintre cosițe și mere de aur spre vârsta pe care se depun visele apartin anotimpului mirarii pasii timpului ii presimt uneori seara pe coridoare usile deschise contin ochi prin

din statuie-n statuie, din piatra in piatra alearga prin umbre-amutite iubirea rascolind neincetat sarutarile-n vatra si-nviind pentru-o clipa, la loc, impietrirea o clipa pierduta cat viata de

presimt prin valvataia albastra scanteile plansului si moartea tesuturilor prin florile de camp aud clipa cand ochii percep si traiesc viitorul, trosnind si obrajii uscati ii simt ca o viata

alerg ca un copil de la o margine la alta a padurii ecouri strig dar nu-mi raspund e nimeni eu cel catre care zapezile se pravalesc in snopi de clipe si timpul se dezbraca de giulgiul

nu era nimeni decat vantul si valurile decat tu si valurile decat vantul si pasarile care te formau decat zborul vantului si stropii de spuma cu care sulita soarelui se mandrea si tu decat

corobarat cu perturbari spatiale mort din punct de vedere al haite roglasa masa miterminviata incaput in se numeste eu dar cum focul ii este exterior a strivit de mult de

soptesc noptii de sub lespede cobori intre ferigi si cauta-ma tac singur inabusit de dungile parchetului prin care si-adauga ochi imaginea ceata ei ei bine intre vis si fictiune nu mai