Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Absențe și luna"8246 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Vlad ColceriuVC

Vlad Colceriu

AutorAtelier

Poezia este stilul literar care permite gândului să exploreze fără limite – un mediu unde spațiul, timpul și chiar bunul simț devin maleabile, deschizându-se în absolut orice direcție. Ea este suportul pe care cuvântul poate lua orice formă și crea orice conținut, transcendând convențiile și constrângerile obișnuite. Mai mult decât o simplă artă a cuvântului, poezia este un mesaj universal, un limbaj care poate exista independent de receptor. Cititorul poate fi oriunde sau nicăieri, iar prezența sau absența lui rămâne neesențială pentru existența poeziei. Poezia este, așadar, o manifestare a libertății absolute, un univers în care sensul se naște și se conturează liber, rămânând fidel doar sieși.

79 poezii, 0 proze

VV

Vasile Vlad

AutorClasic

Vasile Vlad, poet din România, născut în Constanța pe data de 04.06.1941. * Pedepsele (1969); * Omul fără voie (1970); * Sărbătorile absenței (1971); * Îndreptările doctorului Faust sau calea cea mai lungă (1978); * Ardere lină (1981).

17 poezii, 0 proze

Liviu Ioan StoiciuLS

Liviu Ioan Stoiciu

AutorAtelier

de completat Fișa biobibliografică Liviu Ioan Stoiciu s-a născut la 19 februarie 1950, în comuna Dumbrava Roșie (Canton CFR) -– Piatra Neamț. Prenumele tatălui: Ioan. Copilărie la Cantonul 248 – Halta CFR Adjudu Vechi (la 2 kilometri de comuna Adjudu Vechi și la 4 kilometri de orașul Adjud), mutat cu părinții aici din 1951 (în acest an, pe 21 iunie, îi va muri mama, Ioana Sandu; după recăsătoria tatălui, va fi crescut de mama adoptivă, Elena Berescu și va avea un frate și trei surori). Școala primară și elementară (până în clasa a VI-a), în comuna Adjudu Vechi. Adolescență (începând cu clasa a VII-a) la Adjud, regiunea Bacău / județul Vrancea. Absolvent Liceu teoretic (diplomă bacalaureat umanistică) Adjud, promoția 1967 (în anul 2000 i-a fost acordată diploma de “Cetățean de Onoare al orașului Adjud”). Studii superioare – filologie și filozofie (anual întrerupte ; 1967/1968 – Baia Mare și între anii 1971 și 1975, cu absențe – București, și cu un an de studiu pierdut – Cluj, inclusiv...

5 poezii, 0 proze

Stoica Nicolae CiprianSC

Stoica Nicolae Ciprian

AutorAtelier

Nascut in mijlocul verii in ciuda prezicerilor. 1987-1994 Scolar exemplar, visator si necunoscator al lumii exterioare pana in clasa a V-a, la prima "trezire" 1994-1999 Liceean plutitor ca toti ceilalti, cu putine frustrari din partea scolii, dar cu multe frustrari din partea fetelor - a doua si ultima "trezire" 1999-2003 Student mai mult sau mai putin eminent, absent fizic si mental Regretant al trecutului, visator al prezentului, clarvazator al viitorului. Mort azi, ieri și mâine.

236 poezii, 0 proze

Alex Ștefănescu

Alex Ștefănescu

AutorClasic

Alex Ștefănescu (n. 6 noiembrie 1947, Lugoj) este un critic literar român, care și-a încercat, fără succes, șansele și în alegeri, ca reprezentant pe listele de candidați pentru Senat ai Partidului Național-Țărănesc Creștin și Democrat în alegerile din 2000, în județul Suceava. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Autor al unei controversate "Istorii a literaturii române contemporane (1941-2000)", criticată pentru lipsa de structură și metodă, ca și pentru absența unor criterii literare. Deși a debutat ca poet, în 1965, Alex Ștefănescu s-a afirmat în calitate de critic literar. Din 1970 (când i s-a încredințat o rubrică de Comentarii critice în revista ,,Luceafărul”, condusă – la acea vreme – de prozatorul Ștefan Bănulescu), a scris fără întrerupere despre literatura română contemporană. Este autorul a peste 5.000 de articole de critică literară, a scris – sporadic – poezii, dar și proză sau piese de teatru.

1 poezii, 0 proze

Anthony BurgessAB

Anthony Burgess

AutorClasic

Anthony Burgess (1917-1993) a fost un romancier și un critic englez, celebru pentru scrierea romanului său distopic Portocala mecanică, ecranizat de Stanley Kubrick. Este de asemenea un compozitor britanic. John Burgess Wilson se naște pe 25 februarie 1917 la Manchester. N-o să primească cel de-al doilea prenume, Anthony, decât mai târziu, iar pseudonimul său literar bine cunoscut nu-l va adopta înainte de 1956. La vârsta de un an, din cauza gripei spaniole din 1918, moare mama sa care fusese o actriță și dansatoare minoră cunoscută, potrivit lui însuși Burgess, sub numele de scenă The Beautiful Belle Burgess. Tatăl, Joseph Wilson, fusese printre altele, ofițer în armată, pianist, vânzător de enciclopedii etc. Se recăsătorește cu o cârciumăreasă. Burgess îl descrie ca „cel mai absent alcoolic care s-a pretins vreodată a fi un tată”. De fapt, Burgess a fost crescut de mătușa lui, iar mai târziu de mama vitregă. Copilăria și-a petrecut-o mai mult singur. Timpul pentru Tigru (1956)...

1 poezii, 0 proze

Ioana CrăciunescuIC

Ioana Crăciunescu

AutorClasic

Ioana Crăciunescu (n. 13 noiembrie 1950) este o actriță și poetă română. Opere * Duminica absentă, Cartea Românească, București, 1980 * Supa de ceapă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981 * Iarna clinică, Cartea Românească, București, 1983 * Mașinăria cu aburi, Editura Eminescu, București, 1984 * Creștet și gheare, Cartea Românească, București, 1998 * Supa de ceapă / Soupe à l’oignon, Editura Brumar, Timișoara, 2007

6 poezii, 0 proze

AC

Anca Ciobanu

AutorAtelier

M-am nascut in singura zi din vara in care toti se asteapta sa toarne cu galeata-si chiar a turnat.13 ani am fost suparata pe ploaie ,pana cand am realizat ca simbolizeaza belsugul-nu pe cel material,ci pe cel spiritual. Multi si-au imaginat ca mai am un nume legat de un sfant,de ziua in care m-am nascut-o vreme am considerat ca sunt fata cu parul de ape datorita ploii de mai sus-dar doar mi-am imaginat povestea…sau cine stie?Poate inca nu s-a dus vremea copilariei. Iar cat timp am fost soarece de biblioteca mi-am dorit sa devin medic sau profesor;la inceput de liceu mi-am dorit sa fiu actor,iar catre final mi-am dorit sa scriu,sa citesc,sa dictez sau sa evadez. Intre timp am devenit studenta,dar nu am de gand sa fiu absenta la admiterea de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din iulie 2010. Despre mine nu am scris niciodata,nici urat si nici frumos-poate doar fara rost-si totusi sper sa fie un pas mai mult spre maine decat spre ieri cand nebunia se transformase in...

11 poezii, 0 proze

Andu MoldovanAM

Andu Moldovan

AutorAtelier

Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com

30 poezii, 0 proze

Elisabeta BogatanEB

Elisabeta Bogatan

AutorAtelier

Elisabeta Bogățan s-a născut la 14 septembrie 1949, în Sânnicolaul Mare, județul Timiș. Clasele primare și liceul le-a făcut la Sânnicolaul Mare. Între 1967-1972 a urmat cursurile Universității din Timișoara, Facultatea de Filologie, secția română-franceză. A debutat în “Forum” , Timișoara), nr. 3-4 / (9-10) din 1970 . Urmează un hiatus imens, în care a fost total absentă din viața literară și publicistică, până după revoluția din 1989. În 1990 a fost redactor la periodicul Datina, în 1993 redactor la publicația Noi, iar în 1996 redactor la publicația Vestea. Între 2002-2003 a fost redactor la Provincia Corvina În 2003 a fost înscrisă ca membru al APRP ( Ateliers Poétiques du Roman Pays ), Rixensart, Belgia În 2004: redactor asociat la Sinteze literare. În 2004 devine membră ABI (American Biographical Institute) și Professional Women’s Advisory Board 2004 -2012: director al Editurii Confluențe, Petrila 2005-2009 : redactor la revista Viața de la Est la Vest. Din 2006: redactor-șef la...

3 poezii, 0 proze

Absențe și luna

de Ioana Geier

Absențele fac să tacă sau să răsune cărămida în ziduri după cum tu te ridici și arunci cu pumnii înlăuntrul tău fie să rupi fie să prinzi aripi pentru a-nchide cumva noaptea cu nedefinita ei măreție...

PoezieAtelier

Ignoranta

de Florin Gheorghe Pirvu

Străbat singur și stingherit alei, poteci, cărări. Întunecoase și neumblate, Luminate de stele negre, și luna analoagă. Populate cu cadavre ambulante, Secătuite de lumina ochilor. Putrezite pe...

PoezieAtelier

Aplauze pentru o viata!

de Alina

M-am trezit într-o dimineață...profesoară.M-am trezit cu dorința fierbinte de a cunoaște elevul ideal (sau,mă rog,ceea ce îmi închipuiam că ar putea să însemne asta)și iată că descopeream de la...

Atelier

absențe

de mihaela aionesei

o ploaie de lacrimi se răzvrătește mi-amestecă anotimpurile din arbori se prelinge un geamăt și luna se-nchină la ape sub ziduri de ceară umbre de oase zdrobite tresar foșnetul îmi viscolește golul...

PoezieAtelier

Omul și Viața lui

de Bodea Diana Mihaela

Să biruim! Să biruim tot! Nămeții și viscolul, Iarna și orice alt anotimp, Steaua, soarele și luna, Tăcerile private și cele publice, Încărcate de absențe inutile, Și cam tot ce mișcă sau stă Sau...

PoezieAtelier

romanii au mai multe romanii

de florian stoian -silișteanu

degeaba urcați în copac să vedeți maimuța fiecare banană înseamnă progres luna trecută iubita poetului mircea bârsilă mi-a șoptit în timpan că scriu ca el și iată sunt surdul prin care femeile se fac...

PoezieAtelier

Vis de noapte

de Daniel Aurelian Rădulescu

Am întrebat din nou visul azi noapte Cine-i figura iar necunoscută Cu care a trebuit să mă lupt parte-n parte Cu șanse nule, fără glas, tăcerea mută. Să deslușesc din chipurile prezente Am tot...

PoezieAtelier

Pot trai in sens invers

de CORINA PLESA

Prima greseala vine zambind. Nu e menita sa se-ntample. N-a avut sare si piper din plecare. E facuta toata din intamplare. Nu se-ntampla nimic. Cerul si soarele si stelele sunt la locul lor,...

PoezieAtelier

Ganduri

de Andrei Dumitrescu

Daca nu as fi fost crezut pana acum de nimeni,ar fi trebuit sa fiu mort cu siguranta! Daca nu as fi incercat sa-mi ridic capul din pamant mai demult,inca m-as intreba ce este departarea... Pentru ca...

Atelier

Dă lăbuța (vei da și boticul)

de Mircea Cărtărescu

Cri, dă-mi mânuța și fii atentă: e toamnă arborescentă și nori în amestec cu stele curg peste autoturismele de pe șosele. prin toamnă privești ca prin rigla de plastic din clasa-ntâia: fantastic se...

PoezieClasic