" Invazie de fluturi " – 878 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMilan Kundera
Milan Kundera (născut pe 1 aprilie 1929 la Brno, Cehoslovacia) este un romancier și un eseist francez de origine cehă. Trăiește în Franța din 1975, fiind cetățean francez din 1981. Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau Primăvara de la Praga, dezghețul comunismului stalinist, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut întrucât publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, și nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fusesera tipărite în ultimul an în peste 150.000 de exemplare. Kundera, împreună cu alți artiști și scriitori cehi, printre care și Václav Havel, a fost implicat în 1968 în mișcarea de emancipare politică cunoscută ca Primăvara de la Praga, o perioadă în care un regim democratic a fost în cele din urmă strivit de intervenția brutală a armatei sovietice și aliaților ei care au participat la invadarea Cehoslovaciei, dintre care au lipsit doar România și Albania. În primul său roman, Gluma, parcă presimțind viitoarea invazie sovietică, Kundera...
4 poezii, 0 proze
Paul Păun
Paul Păun (născut Paul Zaharia pe 5 septembrie 1915, București și decedat la 9 aprilie 1994, Haifa) a fost un artist și poet suparealist român, fiind de asemenea un doctor în medicină și chirurgie. Debutează la revista Alge în 1930, cucerit fiind de Poemul invectivă al lui Geo Bogza. În 1933 e condamnat pentru pornografie în procesul intentat de Nicolae Iorga. După 1939 e prezent în grupul suprarealist român, alături de Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca (care colaborase anterior cu Păun la Alge) și Dolfi Trost. De asemenea a scris la unu, Viața imediată, Meridian, Azi, Viața românească și Reporter și a expus desene în diverse galerii la Londra, Tel Aviv și Haifa. A brevetat așa-numitele "lovaje" și "desene infranegre" și a inventat "afumăturile" (sticle de lampă cu gaz afumate). El a considerat arta "o invazie pe tărâmul imaginarului", "o intervenție permanentă și himerică în misterul creației permanente". Opere literare Poezii: * Plămânul sălbatec, Tipografia Bucovina,...
12 poezii, 0 proze
George Astaloș
George Astaloș (n. 4 octombrie 1933, București) este un poet, romancier și dramaturg român care locuiește la Paris. George (Gheorghe) Astaloș este absolvent al Școlii de Ofițeri topogeodezi (1953). Demisionează din armată pentru a se dedica exclusiv scrisului. Cariera literară Debutează cu poezie în 1948, într-o revistă școlară. George Astaloș scrie poezie, teatru, roman, eseu, memorialistică, culegeri epistolare, critica și teorie literară. Debutul în dramaturgie Adevăratul său debut are loc însă abia în 1968/1969 pe scena Teatrului Cassandra din București cu piesa \"Vin soldații\". Este autorul teoriei pluridimensionalității teatrului (Teatrul Floral-Spațial). Hazardul obiectiv face ca Armata Roșie sa invadeze Cehoslovacia după afișarea \"Soldaților\", iar piesa primește permisiunea de a fi jucată. Reacția guvernului român față de invazia sovietică în Cehoslovacia a făcut posibilă reprezentarea piesei. Obține Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de teatru \"Vin soldații\" și...
6 poezii, 0 proze
Mahmud Darwish
1941: Mahmud Darwish s-a născut într-o familie de proprietari de pământ, în satul Birwa lângă Akko, Palestina. 1948: Familia lui Darwish se vede nevoită să părăsească forțat satul, după ce acesta a fost declarat ca aparținând noului stat – Israel. 1949: Familia lui Darwish se întoarce pe teritoriile care acum sunt ale Israelului și se stabilește în satul Dayru-l-Assad. 1970: După numai un an de universitate la Moscova, Darwish se decide să nu se mai întoarcă în Israel și rămâne la Cairo, Egipt. 1972: Darwish se mută la Beirut, Liban, unde începe să colaboreze cu OEP ca editor al lunarului Šu\'un Filistiniyya, Afaceri Palestiniene. 1975: Este numit director al Centrului de Cercetări OEP. 1982: Odată OEP expulzat din Beirut, după invazia israeliană, Darwish se mută în Cipru. Primește Premiul Ibn Sina. 1983: Primește Premiul Lenin. 1987: Darwish este ales în Comitetul Executiv al OEP. 1993: În semn de opoziție față de Tratatul de la Oslo, renunță la această funcție. 1996: Darwish se mută...
19 poezii, 0 proze
Mahmud Darwish
1941: Mahmud Darwish s-a născut într-o familie de proprietari de pământ, în satul Birwa lângă Akko, Palestina. 1948: Familia lui Darwish se vede nevoită să părăsească forțat satul, după ce acesta a fost declarat ca aparținând noului stat – Israel. 1949: Familia lui Darwish se întoarce pe teritoriile care acum sunt ale Israelului și se stabilește în satul Dayru-l-Assad. 1970: După numai un an de universitate la Moscova, Darwish se decide să nu se mai întoarcă în Israel și rămâne la Cairo, Egipt. 1972: Darwish se mută la Beirut, Liban, unde începe să colaboreze cu OEP ca editor al lunarului Šu\'un Filistiniyya, Afaceri Palestiniene. 1975: Este numit director al Centrului de Cercetări OEP. 1982: Odată OEP expulzat din Beirut, după invazia israeliană, Darwish se mută în Cipru. Primește Premiul Ibn Sina. 1983: Primește Premiul Lenin. 1987: Darwish este ales în Comitetul Executiv al OEP. 1993: În semn de opoziție față de Tratatul de la Oslo, renunță la această funcție. 1996: Darwish se mută...
0 poezii, 0 proze
Odysseas Elytis
Poet grec, născut la 2 noiembrie 1911 în Iraklion (Creta); numele adevărat: Odysseas Alepoudelis; studii liceale și universitare (neterminate) la Atena, numeroase călătorii în străinătate. In 1940 e mobilizat cu gradul de sublocotenent și participă la luptele din munții Greciei și di Albania împotriva invaziei italiene; în 1941 se îmbolnăvește și e trimis în spatele frontului; director al Radiodifuziunii grecești (1945), se dedică din 1946 exclusiv literaturii (debutase din 1940 cu volumul \"Orientări\"). Intre 1969 și 1974, anii dictaturii militare, se autoexilează în Franța. Reîntors în patrie își continuă activitatea literară bucurându-se de un prestigiu pe care, dintre contemporani, doar Giorgios Seferis și Iannis Ritsos l-au avut. Laureat Nobel în 1979. Bibliografie selectivă: \"Orientări\" (1940), \"Soarele Întâiul\" (1043), \"Cântec Eroic și Funebru pentru Sublocotenentul căzut în Albania\" (1945), \"To Axion Esti\" (1959), \"Soarele Insoritul\" (1971), \"Monograma\" (1972),...
9 poezii, 0 proze
Genghis Khan
Genghis Khan (1162-1227) a fost un lider militar și politician mongol care a fondat Imperiul Mongol, unul dintre cele mai mari imperii din istorie. Născut într-un trib mongol din nordul Asiei, Genghis Khan a început să unifice triburile mongole sub conducerea sa în anii 1206. A condus invazii victorioase în China, Persia și Europa de Est, extinzând puterea Imperiului Mongol până la granițele sale moderne. Genghis Khan a introdus un sistem administrativ eficient și a permis libertate religioasă, creând un mediu propice pentru comerț și dezvoltare culturală. El a murit în 1227 în timpul unei campanii militare în China. Moștenirea lui Genghis Khan include extinderea și consolidarea Imperiului Mongol, dar și reputația sa ca un lider temut și fără milă.
1 poezii, 0 proze
Ștefan Manasia
Ștefan Manasia (n. 18 mai 1977, Pitești) este un poet român contemporan. Colaborator frecvent la revista Echinox. Opere * Amazon și alte poeme, Editura Tritonic, 2003 * Când tu vii. Etica grunge, Editura Samizdat, 2006 * Cartea micilor invazii, Cartea Românească, 2008
0 poezii, 0 proze
Invazie de fluturi
de Ana Urma
Flori vindecătoare în palma asprită rănile închid prin aceleași rosturi balsamica rouă naște figurine într-un zvon numinos ochiul nimfei s-a topit și prelins spre muntele venus din oglinzi fără ramă...
Ograda-vals și Helis-tango
de Florentina-Loredana Dalian
„De câte ori gândul meu nu fuge hoinar, descătușat de conveniențele rosturilor mele în depărtările străinătății, de câte ori cugetul meu nu evada din emisferele universului muzical pentru a-mi oferi...
Multe puncte-puncte, ca o punte
de Ioan-Mircea Popovici
Îngerul cântă, lângă un zid scocojit, la un pian închipuit... Suntem bine şi ne ţinem de artă şi poezie I like people with a sense of beauty invazie de fluturi şi gărgăriţe-n livada darurilor pe...
Conducta
de Cornel Ghica
1. știu că oamenii nu mai au timp să citească o poezie până la capătul străzii citesc doar titlul autorul reclamele primele două versuri următorul cuvânt și se pierd în ceață ca-ntr-un canal se pierd...
Invazie
de Alin Zamfir
Invazie Am să-ți scriu o poezie, la o oră din noapte târzie. Va fi un fel de invazie, de fluturi și fantezie. Va fi o poezie cu rime simplificate, cu doar câteva metofore amplificate. Câte un vers...
Melancolia culegătorului de fructe moi 3
de Pestrea Ion-Daniel
Strada. Eh Oh ținea muștiucul pipei între incisivii de jos, vechi de trei decenii și jumătate, și dinții de vedetă superiori, al căror secret de fabricație și modalitate de prindere (lipici...
Invazie
de Irina Lazar
Fluturii Buha Gamma au pătruns în firide, dulapuri, cămări, în bucătării, în cotloane întunecoase Acoperite cu funinginea de pe aripile lor Zâmbetele răpirii din serai par melancolice Grăbesc noaptea...
Fluturi de Cristal
de David Adrian Dinulescu
[fragment] Nu știu exact ce anume a declanșat frenezia asta obsesivă pentru fluturi, dar știu că ea a devenit sufocantă. Nu vreau să afirm că au înnebunit cu toții, întrucât oamenii nu au fost...
Vâlvătaie de himere
de Patricia Lidia
Timpul mă credea o zebră alergând disperată în cerc, niciodată pradă leilor, mereu în goana spre nicăieri... Eu eram doar un cal vărgat, niciodată în herghelie, mereu între zidurile invizibile ale...
Mana stanga
de razvan rachieriu
O invazie de lăcuste defrișează mintea De gânduri-grâu încolăcite pe coloana rațiunii, Durerea injectată prin vene își are sorgintea În lanțul vieții rupt, agățat la gâtul narațiunii. Trăirea este...
Silvia Caloianu – de la cuvânt la metaforă
de Maria Prochipiuc
Unii poeți cultivă în general regulile prozodice, fiind adeseori niște versificatori riguroși. Moderniștii abrogă orice reguli, urmând pulsiunile interioare ce le dictează structura fiecăruia. Se...
La "2 mai" cu Doinaș și Irinel
de Veronica Pavel Lerner
I-am cunoscut pe Ștefan Augustin Doinaș și pe Irinel Liciu prin anii 60, când mă duceam cu fratele și un grup de scriitori vara la mare în localitatea “2 mai”. Doinaș era foarte admirat de...
