Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Țăranul slobod"3855 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Grigore PopoviciGP

Grigore Popovici

AutorClasic

Grigore Popovici, țăranul-rapsod din comuna Rădășeni, și-a lansat al doilea volum de poezie. Sub titlul "Poezii patriotice și pamflete în clocot", poetul octogenar își revarsă nemulțumirea față de peisajul politic al începutului de mileniu. Mare parte din titlurile celor 90 de poezii și pamflete sînt sugestive pentru mesajul pe care Grigore Popovici îl transmite cititorilor: "Simptomele României", "Balada FNI-ului", "Moțiunea de cenzură", "Balada unui politruc", "Parada medicilor", "Pamfletul votului din 2004" etc. Născut în 1923, Grigore Popovici a fost un elev foarte silitor, chiar un autodidact, însă, pentru că tatăl său a fost membru în Partidul Gărzii de Fier, a fost fie nevoit să renunțe la școală. Năzuințele sale de a continua liceul și formele superioare de învățămînt s-au spulberat. După participarea la cel de-al doilea război mondial, deznădejdea autorului a fost amplificată de calvarul comunist. "Inspirat de dezastrul țării, am început să aștern pe hîrtie versuri contra...

3 poezii, 0 proze

George CoșbucGC

George Coșbuc

AutorClasic

George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistrița-Năsăud, azi Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud — d. 9 mai 1918, București) a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. George Coșbuc s-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Copilăria și-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coșbuc învață a citi încă de la vârsta de cinci ani. Poetul și-a început studiile la școala primară din Hordou, în toamna anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii din Telciu, comună mare pe Valea...

102 poezii, 0 proze

Taranu Anca LaviniaTL

Taranu Anca Lavinia

AutorAtelier

Am 28 de ani,sunt din Botosani si studiez Romana si Franceza la Universitatea Stefan cel Mare din Suceava.Imi place sa scriu poezie,sa cant,sa desenez,iubesc literatura,filosofia,muzica buna,intr-un cuvant,sunt atrasa de tot ce inseamna arta si cultura. Sper ca aceste poezii sa va fie pe plac si sa va regasiti dincolo de cuvinte.

14 poezii, 0 proze

todor adrianTA

todor adrian

AutorAtelier

Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.

60 poezii, 0 proze

PAULA LAZARPL

PAULA LAZAR

AutorAtelier

Nascuta pe 3 iulie 1961 in Bucuresti, absolventa a liceului teoretic " Matei Basarab ", sectia uman si a Scolii de Arta: sectia canto,am cochetat cu poezia inca din adolescenta si in general taramul literar a fost si este o pasiune, fara de care nu m-as putea defini.Desi profesia ce ma reprezinta este legata de muzica, poezia ma fascineaza de fiecare data si-mi bucura sufletul, la fel de profund ca si muzica pe care o iubesc.

8 poezii, 0 proze

ghereben anamariaGA

ghereben anamaria

AutorAtelier

¨m-am nascut,traiesc putin si apoi mor si intre timp am intamplator senzatia ca zbor....stiu de unde am plecat dar nu stiu unde o sa ajung dar am un feelig ca o sa fiu fizic la 4 metrii sub pamant¨....sunt un copil de 15-16 care rataceste pe taramul poeziei...asta sunt eu...

6 poezii, 0 proze

Dimache ConstantinDC

Dimache Constantin

AutorAtelier

Salut numele meu este Dimache Constantin sunt nascut in anul "sperantei" "89 si dupa cum veti vedea in poeziile mele sunt cel mai trist "copil cu barba" pe care il veti cunoaste vreodata. M-am nascut la sat in filipestii de targ sunt mandru ca sunt tzaran(nu sunt tzaranul de care voi credeti ...acei tzarani ii poti gasi si la oras). Am o viata nu tocmai perfecta,am trecut si prin rele si prin bucuri,dar mai mult prin rele,am iubit chiar daca au ramas amintiri si lacrimi ,am fost iubit de anumite fete ce nu le mai poti numi fete(chiar daca substantivul "carpa" este la feminin),am vazut moartea in fatza ochiilor,am vazut si speranta intr-o lume a morti ,am vazut pana si miracole in aceeasi lume. Sunt un tip care ma indragostesc repede,dar imi trece la fel de repede,sunt un baiat care isi cauta iubirea intr-o lume in care aceasta este doar un mit(ceea ce vezi doar in basme si in filme de dragoste)

4 poezii, 0 proze

Mihaela MereutaMM

Mihaela Mereuta

AutorAtelier

Mereu am incercat sa gasesc acel cuvant magic, ce deschide portile mintii. Ma puteti gasi si pe blog http://alcyndor.blogspot.ro/ Aceste povesti fac parte din volumul "Povesti din taramul de dincolo". Va rog sa-mi trimiteti mesaj, daca doriti sa-l cumparati. Multumesc.

1 poezii, 0 proze

Petre DulfuPD

Petre Dulfu

AutorClasic

Petre Dulfu (n. 10 martie 1856, Tohat, comitatul Sălaj - d. 31 octombrie 1953, București) a fost un autor de basme, poet, profesor, traducător și doctor în filozofie român. A fost membru al Societății Scriitorilor Români din 1911. După absolvirea claselor primare și a Gimnaziului din Baia Mare (Colegiul Gheorghe Șincai de astăzi), a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie la Cluj, obținând, în 1881, diploma de doctor în filosofie cu o lucrare dedicată activității literare a lui Vasile Alecsandri (titlul original: "Mûködése a román irodalom terén", trad. "Activitatea lui Vasile Alecsandri pe tărâmul literaturii române"). Toate studiile, inclusiv lucrarea de doctorat, le-a facut in limba maghiară. După terminarea studiilor, a trecut Carpații și s-a stabilit în București, desfășurând o bogată activitate literară și didactică până la sfârșitul vieții. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici și apoi în casa cunoscutului pedagog Barbu Constantinescu, a avut ocazia să cunoască mari...

1 poezii, 0 proze

RG

Rasul Gamzatov

AutorClasic

Rasul Gamzatov s-a născut pe 8 septembrie 1923, în satul Avar de Tsada în nord-estul Caucazului. Tatãl sãu, Gamzat Tsadasa, a fost un bard, moștenitor al tradiției antice a menestrelilor care încã prospera în munți. Așadar tatăl a fost primul său profesor în arta de poeziei. Tinărul Rasul asculta ore întregi, fără întrerupere, povestirile din Avar, legende și fabulele narate de tatăl sãu . Copil fiind, Rasul, pentru o povestire pe măsură, păstea calul vecinului timp de trei zile! Altădată a urcat o jumătate de zi pe munte pentru a asculta, de la ciobani, o singură poezie! În clasa a doua de școalã a mers doisprezece mile pentru a vedea un bãtrân, prieten al tatălui său, care știa multe cântece, poezii și legende. Bãtrânul i-a cântat și i-a recitat patru zile de la dimineațã pânã seara! La unsprezece ani a scris prima lui poezie. În 1945 cu câteva cărți sub braț și cu o sumă mică de bani în buzunar, el a ajuns în Moscova pentru a urma...

1 poezii, 0 proze

Țăranul slobod

de ovidiu cristian dinica

Țăranul își avea universitățile-n bătătură, în livezi cu rod greu, în cirezi însetate, în mersul norilor care-i vorbeau pe deasupra, în brazda ce-i ținea mintea trează și palmele calde. Sufletul și-l...

PoezieAtelier

Umiliți și obidiți- fragment din cap. X

de Fiodor Mihailovici Dostoievski

Desigur, prințul era din ce în ce mai beat. Expresia feței i se schimbă și deveni răutăcioasă. Era limpede că avea poftă să muște, să înțepe, să batjocorească. „Dintr-un punct de vedere, e mai bine...

ProzăClasic

Povestea Soldatului din Cetatea Șoimoș

de Stancu Leliana

Fiind la prima mea însărcinare pe tărâmul nou al Muntelui Misterios unde tocmai mă împământenisem întru slava Domnului și obârșia unei noi vieți de biet supus eliberat din lanțurile vechii sclavii de...

ProzăAtelier

gânduri pentru mai marele cântăreților

de Anisoara Iordache

A scrie o poezie înseamnă să investighezi tărâmul umbrelor; să descătușezi iubirea și să-i dăruiești libertatea să zburde spre soare. Voci nenumărate zbârcite de gânduri urâte se vor năpusti asupra...

PoezieAtelier

Cutremur

de Adrian Munteanu

Aceste 85 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea,...

PoezieAtelier

Câteva nume dragi

de Valerian Ciobanu

Dumitru Matcovschi de la Nistru... Dumitru Păsat de la Prut... De pe malurile râurilor noastre. Poetul născut pe malul Nistrului la Vadul Rașcov Dumitru Matcovschi, bineânțeles este mai în vârstă...

ProzăAtelier

în ziua aceea soarele va fi violet

de Ioan Postolache-Doljești

Aplica de colț pâlpâie înspre zero, imaginile de pe ecran se reduc la o linie neagră tremurândă și televizorul se stinge. Cădere de tensiune îmi zic și mi-i lene să-njur. Mâțele sar de pe picioarele...

ProzăAtelier

Biblioteca pentru toți

de Maria Gheorghe

De câtva timp urc în același vagon, s-o iau dimineața din loc. Pe vagon e scris cu roșu un număr. Să fie o dată, o serie?! E din cifre arabe și romane... N-o rețin, dar o recunosc de fiecare dată...

Atelier

Ruinurile Târgoviștei

de Vasile Cârlova

O, ziduri întristate! O, monument slăvit! În ce mărime naltă și voi ați strălucit, Pă când un soare dulce și mult mai fericit Își răvărsa lumina p-acest pământ robit! Dar în sfârșit Saturnu, cum i...

PoezieClasic

Prietenilor ruși

de Adam Mickiewicz

Mă țineți minte? Mie, prieteni cînd îmi vin În gînd, ce-au văzut moartea, surghiunul, închisoarea, La voi mă gîndesc de-asemeni: cu-al vostru chip străin, Cu dreptul de cetate îmi populați visarea....

PoezieClasic