Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Între spațiu și timp"21229 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dancu Andreea-DianaDA

Dancu Andreea-Diana

AutorAtelier

Am putut vreodată să aleg între a mă îndrepta către interior sau exterior? Am putut atunci, albă și nepăcătoasă, să-ți reintru în uter, Mamă? M-am încuiat pentru prima oară în propria-mi piele și apoi în pereți și granițe de timp și spatiu. Nu sunt decât omul-țestoasă, care, în ciuda zecilor de învelișuri de piele sau piatră... se teme. Ce pradă usoară. Țestoasă fiind, mă târăsc către mare. Marea de oameni - să mă înghită, să mă cuprindă, să mă înece. Căci în albastrul chipurilor, în albastrul mării mascate elegant pentru balul omenirii, zace negrul smoalei în care-mi odihnesc membrele. O să mă reproduc, asemeni reptilei leneșe pe care o reprezint printre voi, și apoi o să-mi depun ouăle minții sub nisip, ascunzându-le de vulturi. Imediat după, mă voi întoarce să mor pe propria-mi plajă de idei, știind că nu le voi mai vedea... niciodată. Sub piele și carapace - din noiembrie '88.

8 poezii, 0 proze

AO

Adrian Onicescu

AutorAtelier

In curs de implementare. Am pornit la drum de la un inceput a carui localizare in spatiu-timp au ales-o altii pentru mine. Conjuncturile au continuat sa dea cu zarul pe masa destinului meu iar eu, intr-o cursa furibunda cu propriul meu liber arbitru, citeam scrupulos de fiecare data, tare , rasunator verdictul zarurilor.E viata mea, in masura in care mie mi se intampla tot ceea ce traiesc, in masura in care imi asum onest verdictul, si in care nu incerc sa evadez din imprejmuiri. E viata mea in masura in care privesc atent de la fereastra trenului meu in mers si in care incerc sa traduc cat mai exact, tot ce vad, in cuvinte , in fapte si in iubire

7 poezii, 0 proze

Andrea ZanzottoAZ

Andrea Zanzotto

AutorClasic

S-a născut la Pieve di Soligo (Treviso) la 10 octombrie 1921. Face Facultatea de litere la Padova, terminând-o în 1942, dar în tot timpul studiilor și după aceea este profesor în satul natal. După o perioadă de „aclimatizare” culturală, petrecută în Franța și Elveția, s-a reîntors să profeseze în același peisaj ce se va transfera treptat în spațiul textului poetic. Primul volum de poezii se numește A che valse? (fiind publicat însă la Scheiwiller abia în 1972) căci debutul editorial are loc la Mondadori, relativ târziu, cu Dietro il paesaggio, în 1951. După spusele poetului într-un interviu, el nu poate scrie decât „în fața/îndărătul peisajului” natal. Fără evenimente exterioare de răsunet, biografia omului Zanzotto se suprapune perfect pe autobiografia poetului. Cele mai îndrăznețe gesturi ale sale sunt chiar operele publicate. Acestea, după debutul amintit, continuă astfel: Elegia e altri versi (1954); Vocativo (1957); IX Ecloghe (1962); La beltà (1963); Gli sguardi i fatti e...

1 poezii, 0 proze

DM

Daniel Mazilu

AutorClasic

Daniel Mazilu, născut în 1973 scriitor contemporan,prolific,eseist,traducător, colaborator al unor prestigioase reviste de cultură,dacă am enumera, spațiul ar fi nemulțumit.Doctorand în filozofie, aflat din tinerețe,adică de mult timp, într-o serioasă cochetărie cu texte valoroase ale literaturii universale,pagini de beletristică dar și de altă factură.Citiți-l și veți vedea că o biografie este falacioasă, textele primează.

2 poezii, 0 proze

Daniel CioleaDC

Daniel Ciolea

AutorAtelier

M-am nascut intr-o perioada tulbure pentru toti, pentru ceilalti pentru ca nu stia nimeni de capu lui, pentru mine pentru ca eram inca prea mic ca sa fac la fel. Am urmat cursurile renumitei scoli de speologie Traian Vuia din Cluj-Napoca. Ma fascineaza zborul stelelor prin spatiul galactic, de unde si increderea mea in zodiacul Chinezesc. Am fost de mic copil pasionat de poezie. Tin minte ca de cum am inceput sa cunosc alfabetul, am vrut sä citesc poezie. Imi placeau Cosbuc si Stanescu. Imi place si muzica de toate felurile, stepp-ul american si picturile lui Alban Berg (pictorul elvetian de origine marocana - chiar i-am citit de curand biografia, un mare geniu!) Nu prea ies cu fetele pentru ca sunt timid din fire. Colegii mei chiar asta imi spuneau cand mergeam la discoteca la Hali-Gali in Cluj, ca eu nu o sa pot niciodata sa agatz fetele pentru ca nu sunt smecher. Sun tun baiat linistit, vreau sa imi fac o cariera, sä imi iau o masina tare si sä fumez iarbä, ca sa ma simt bine cu...

37 poezii, 0 proze

Matei Albastru GavrilMG

Matei Albastru Gavril

AutorClasic

Semnături: Matei Gavril, Gavril Matei, Matei Gavril Albastru, Gavril Matei Albastru, Matei Albastru... (n. 3 octombrie 1943, Săliștea Nouă, jud. Cluj - d. 22 mai 2008, București) A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. Coleg de generație cu Ioan Alexandru și Gheorghe Pituț. A lucrat între anii \'70-\'80 în redacția revistei Luceafărul. În ultima perioadă, era redactor la Editura Academiei Române. A debutat cu versuri în revista „Tribuna” (1962) și, editorial, cu volumul de poezii „Un copil lovește cerul” (1968). Mai este autorul volumelor: „Glorie” (1969), „Pur” (1971); „Împărăția” (1972), „Între floare și fruct” (1974), „Noaptea definitivă” (1978), „Patria libertății” (1979), „Steaua nebunului” (1982), „Povești auzite de la bunicul meu” (1983), „Un spațiu mai curat” (1991), „Pur și alte poezii & alte referințe critice” (2001), „Omnia 60 – Inedit 1” (2003). Unele sunt de poezii, altele de proză.

2 poezii, 0 proze

EC

emil cosgarea

AutorAtelier

M-am nascut in Fagaras. 21 octombrie 1953. Am 50.065 ani. Copilaria in satul Vad, intr-n spatiu de o rara frumusete. Acolo este Dumbrava Vadului. Una dintre cele mai mari poiene cu narcise din lume. La cinci ani m-am mutat impreuna cu familia in Fagaras, tatal meu reobtinind dreptul la munca dupa mai bine de zece ani de restrictii. S-a angajat, avocat fiind, jurisconsult la doua gease-uri de pe raza Fagarasului. Primii cinci ani de scoala la Liceul Radu Negru- am amintiri ca fiind un copil excesiv de silitor si foarte mincinos –bun povestitor-. Invatatorul Sipos Ioan ma imprumuta la alte clase, cind lipsea careva dintre invatatoare sa le spun povesti copiilor pe durata lipsei pentru ca astia sa fie cuminti. Si erau. Ma ascultau cu gura cascata si cu degetul in nas. In clasa cincea am fugit in lume cu o barca furata de pe Olt. Gasit, pedepsit si facut de ris. Vreo sase luni de zile nu puteam merge pe strada ca ma aratau toti cu degetul: -Uite-l pe ‘aventurierul’. Clasele a sasea pina...

1 poezii, 0 proze

Grama - Toma MădălinaGM

Grama - Toma Mădălina

AutorAtelier

Data nașterii: 15.04.1966 Studii - Liceul “Al. I. Cuza” Galați, profil mecanic, 1984 - Universitatea Galați, Facultatea de Mecanică, 1990 Referințe - 1993, 1994 - poezii publicate în revista Zig - Zag, la rubrica “Mașina de scris” - 1995, 1999 - poezii publicate în revista Flacăra - 2002 - Editura Evrika Eurodips, Primul volum de poezii intitulat "Poezie"; - 2003 - Volumul al II-lea, intitulat "Zadar" - 2006 - Volumul al III-lea, intitulat "Cuvinte în dreptul inimii" Din aceste trei volume am selectat o parte din poeziile pe care le voi publica pe acest site împreună cu alte poezii dintr-un volum aflat în lucru. Ele prezintă o relatare a propriului meu parcurs către credință, o experiență a întâlnirii, pe diferite trepte ale suferinței sau extazului, dintre materia pătimașă și pătimitoare și spiritul universal. Eu, cea mai nevrednică, am fost lăsată să pătrund, pentru o clipă, într-un spațiu rezervat sfinților, iar această uimită bucurie am încercat să o comunic lumii. Cât de bine am...

46 poezii, 0 proze

george avramGA

george avram

AutorAtelier

probabil că biografia poate fi pusă sub semnul alterității, al limitelor inter-zise. dar ea se sustrage necontenit, trasând un spațiu deschis rătăcirii și răbdării. re-capitularea publicării și recunoașterilor nu ar face decât să disloce. prin urmare o las să se desfășoare nespus, să facă jocul în care respirația ritmează. e mai mult bio decât grafie: născut în sud, crescut la țară școala în Tg-Jiu, până în 1999 licență în Filosofie și master în Studii Europene 2003/2005 Cluj-Napoca debut publicistic în 1994 membru fondator al ONG-ului "Inițiativă și Acțiune", cu scop umanitar 2005 specializat în resurse umane. contact: jorj_pi@yahoo.com

127 poezii, 0 proze

Yasunari KawabataYK

Yasunari Kawabata

AutorClasic

Yasunari Kawabata (14 iunie 1899 - 16 aprilie 1972) a fost un prozator japonez a cărui operă, scrisă într-un stil plin de lirism și subtilitate, i-a adus premiul Nobel pentru literatură în 1968. A fost primul japonez și al treilea asiatic (după Rabindranath Tagore și Șemuel Iosef Agnon), care a câstigat acest premiu. Scrierile lui Kawabata conțin un spațiu epic gol, non-acțiune și o reducere extremă a problematicii la câteva date, favorizând deplasarea centrului de greutate spre episod și detaliu. Kawabata povestește pe o linie unică, pe un singur plan, în care evenimentele sunt nivelate sub raport valoric, iar un conflict propriu-zis nu se constituie. Elementul-cheie, momentul-surpriză lipsesc, deși o tensiune difuz răspândită în text pare să le cheme. Yasunari Kawabata a fost fiul unui om cultivat. Deoarece a rămas singur la vârsta de trei ani, a fost crescut de bunici, dar a fost separat de singura lui soră. Evenimentele tragice din copilăria lui Kawabata continuă prin moartea...

0 poezii, 0 proze

Între spațiu și timp

de grigore avram

Între spațiu și timp Obiectiv vorbind, între spațiu și timp, între materie și energie, între bine și rău etc. ne aflăm noi, cei care viețuim pe această planetă. Cele două coordonate principale,...

EseuAtelier

primele ultimele

de Mircea Iosub

ne jucăm cu tristețea lumii un noapte bună între spațiu și timp numărul rotund al războaielor mereu întors anunțul matrimonial sub mângâierea unei fecioare fără admirație în căutarea muzei copiii se...

PoezieAtelier

Statica vidului

de Gusa Monica Elena

Azi-noapte am întâlnit o fantomă de gheață Plutind într-o rece și densă ceață. Pe undeva, între spațiu și timp, pendulai... Tăceai, mă priveai. Privirea ta caldă, care sfida întunericul din noi, Ne...

PoezieAtelier

Candva...

de Rafael Cristian

Dincolo de mine Esti doar tu, Aurora boreala, Pictata intre spatiu si timp, Un peisaj abstract Pentru ceilalti. Candva... Dincolo de tine, Astept, Sa fiu doar eu.

PoezieAtelier

Spaime

de Aurel Contu

Spaime navighez pe același fluviu învolburat al timpului în bărcuța mea denumită viață valurile mă poartă în toate părțile se prăbușesc peste mine abia mai reușesc să scot apa sărată din barcă...

PoezieAtelier

Nu există dragoste

de Gabriela Savitsky

Fie. Nu există dragoste. Atunci, e o potrivire între spațiu și timp a unui unghi liniștit, unde materia nu mai are cădere, și albul stă în tecile lui de-ntuneric. Dacă nu există dragoste, de ce...

PoezieAtelier

Nu există dragoste

de Gabriela Savitsky

Fie. Nu există dragoste. Atunci, e o potrivire între spațiu și timp a unui unghi liniștit, unde materia nu mai are cădere, și albul stă în tecile lui de-ntuneric. Dacă nu există dragoste, de ce...

PoezieAtelier

Neuitatei

de Florin DeRoxas

urmeaza acest fir ce nu il vezi: esti constienta? urmeaza-l dar! citeste orele din ceasul pe care nu il vezi, plange lacrimile pe care nu le mai cedezi tristetii care te-nconjoara. asculta vantul,...

PoezieAtelier

jurnal 19

de viorel gongu

Au trecut câteva zile în care nu m-am simțit în apele mele. Nu am mai scris în jurnal dar nici nu prea am avut ce. Încă am multe impresii și gânduri ce nu s-au \"sedimentat.\"\"TIMPUL ÎN SPAÞIU\" mă...

ProzăAtelier

Revelație

de Hanus Nicolae

- V-ați imaginat vreodată că nu suntem singuri? Nu mă refer aici la univers, extratereștri sau alte povești...ci la universul uman. Suntem convinși că suntem trup și suflet, dar oare așa este? O...

ProzăAtelier