Poezie

Statica vidului

1 min lectură·16 februarie 2006

Mediu

Azi-noapte am întâlnit o fantomă de gheață

Plutind într-o rece și densă ceață.

Pe undeva, între spațiu și timp, pendulai...

Tăceai, mă priveai.

Privirea ta caldă, care sfida întunericul din noi,

Ne dezbrăca de noi, lăsându-ne goi.

Unghii însângerate zgâriau carnea moale

Scoțând la iveală latente răscoale.

Aș fi vrut să te iau în brațe și să-ți alin durerea

Dar foșnetul pașilor mei spre tine ar fi rupt tăcerea,

Tăcerea aceea care-mi spunea că încă mă iubești,

Că nu contează c-am greșit, căci chiar și tu greșești.

Și-ai dispărut și-am dispărut și eu

Din vidul acela negru și greu.

Și m-am trezit și nici acum nu știu

Dacă locul meu în al tău suflet e încă pustiu.

Dar ce contează ce-am simțit

În visul acela nerostit?!

La fel ca tine, alții mi-au mărturisit

Că într-adevăr tu m-ai iubit.

Da! M-ai iubit și mă iubești și-acum.

Drumul spre tine-i o cărare din negru de fum.

Și-mi pun un semn al întrebării:

Cine-ți va mai vorbi despre căsuța de pe malul mării?

002.536

Gusa Monica Elena. “Statica vidului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gusa-monica-elena/poezie/166175/statica-vidului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.