Ascultă

Ne-am dus purtați prin noapte Și vorbind numai în șoapte Spre-un cimitir uitat de lume Pe cruci nu se mai vedeau nume. Și liniștea-i morbidă de-un țipăt a fost ruptă De-un suflet damnat ce se luptă Între flăcări, iad, moarte și viață De care mai sta prins c-un fir de ață. Ecouri din tenebre se-auzeau lângă noi Și eram triști și eram goi. Un corb cu ciocul plin de sânge Urla, în vale, parcă ar plânge. Și-ntr-un vaiet clocotind Mii de lumânări se-aprind. O biserică părăsită ne-așteaptă. Ne cheamă-ntr-o ultimă șoaptă. Mergem spre ea și ne cheamă... Suntem oaspeții ei de seamă. Așează-mă pe-un altar pângărit, Peste sângele celor ce-au murit! Ucide-mă-ntr-o rază și păstrează, Într-o umbră ce veșnic sângerează, Þipătul meu și imaginea morții Și trage zăvorul porții! Izbește-mi pumnalul de piept Și privește-mă-n ochi drept! Lasă pe lespezi să-mi curgă Șiroaie iubirea-mi profundă!... Nu plânge, iubite, și nu-ți fie teamă! Ascultă!... e moartea, ne cheamă... Sărută-mă și mori cu mine, Acoperă-mă, unește-mă, cu tine! Și clopotul va bate a jale... Vor lăcrima și corbii în vale. Nu plânge, iubite! Nu-ți fie teamă! Ascultă cum moartea mă cheamă...