Zavalic Antonia-Luiza

Lumină acestor cuvinte care strălucesc atât de frumos.

Cu bucuria lecturii.

Un poem emoționant, despre cea mai grea despărțire din lume. Cred că moartea nu este o despărțire definitivă, cerul este și el colindat de noi cei ce iubim, aici pe pământ.
Un colind frumos către toți cei ce locuiesc în cer.

Dumnezeu să-l odihnească pe tatăl Dvs. în Raiul nesfârșit al bunătăților veșnice!

De luminat acest poem (fiindcă “este simțit de toată lumea și trebuie băgat de seamă”).

“Cum să nu visez cu ochii deschiși ori de câte ori
viața îmi coase pleoapele?

Oasele curat lucioase în care se reflectă doar sinele,
ca la dinozauri,
nu vor spune nimic arheologului când le va descoperi.“

Cu bucuria lecturii.

Un poem despre dragoste, cea adevărată, cea care are puterea de a face timpul să fie viu. Cred că în iubire totul este posibil, trecutul are o inimă care bate cu amintiri frumoase care pot ninge iar în tabloul prezentului. Scrieți cu deosebită sensibilitate, vă admir enorm, drag coleg de bulgareală.

Cu bucuria de a savura fiecare cuvânt,
cu drag,
Antonia.

P.S. am luminat acest poem fiindcă mi-a făcut sufletul să tremure (a nu se considera reciprocitate) și nu se putea citi pe întuneric, când stelele se aprind singure.

Domnule Pașa,

cu gratitudine pentru semnul luminos în cuvânt și pentru sugestiile dăruite.

Domnule Nincu

cu gratitudine pentru semn.

Vă mulțumesc din suflet şi vǎ doresc sărbători binecuvântate alături de cei dragi! Crăciun fericit, cu multă sănătate, pace și bucurii!

Cu drag, Antonia.

Un poem despre condiția omului creator în lume. O temă de cercetare sociologică, calitativă. Și poți găsi totul în acest poem, ca o săgeată lovită direct către rezultatul cercetării.

Acest lucru l-am constatat/observat și eu: lumea în care trăim promovează materialismul în defavoarea spiritualității. Cine este bogat în spirit este outsider-ul acestei lumi. Ca luminătorii care sting întunericul, dar întunericul este iubit mai mult decât orice pe această lume. Și mai știu un lucru: că tot ceea ce contează cu adevărat niciodată nu va străluci în ochii celor ce nu-și pot nici măcar închipui frumusețe. Cei ce o privesc și o vânează, dăruind-o celor orbi, duc o muncă pe vecie neplătită, dar istoria rămâne de partea lor. Întunercul nu poate trăi mult, nici suferința, poezia este un leucoplast universal valabil pentru toate rănile și nici măcar ea nu ne aparține, de fapt nimic nu ne aparține: nici oamenii din jurul nostru, nici dragostea, nici măcar durerea. Toate vin și pleacă la un moment dat.

Sufletul nostru viu și nemuritor flămând de stele.

vă mulțumesc mult pentru *sugestii
Să faci *invizibilul vizibil și alții să înțeleagă ce ai vrut să spui.

Domnule Pașa, Emilian

vă mulțumesc mult pentru sugestie și timpul dăruit. Am încercat niște modificări, nici acum nu sunt pe deplin mulțumită. Cu siguranță voi mai pieptăna acest text.
Înseamnă că bine am făcut că am pus între paranteze acel corp de text :) cumva am intuit neajunsurile ce se pot repara. Drumul de la idee la cuvânt este categoric o provocare. Să faci invizibil vizibil și alții să înțeleagă ce ai vrut să spui.

Cu gratitudine.

Domnule Pașa, vă felicit din inimă. Mă simt onorată să fiu cu Dumneavoastră în echipă (indiferent de rezultatul final). Felicitări organizatorilor și tuturor colegilor! M-am bucurat de creațiile voastre.
A fost o bulgăreală pe cinste, vă mulțumesc și vă doresc sărbători minunate, cu multă sănătate, împliniri, bucurii și poezii să vă împodobească bradul sufletesc!

nici link-ul și nici conținutul povestii ce m-a inspirat să scriu acest poem.
Postarea îi aparține lui Costi Bostea pe grupul de Facebook de care aparțin: Cotul Donului - Stalingrad - Stepa Calmuca 1942.

Domnule Emilian Lican,

ați descoperit misterul. Vă dăruiesc toată stima mea. Așa este, zilele trecute am citit o mărturisire a regretatului veteran de război Ion Cioroiu (care în momentul interviului avea 101 ani) supraviețuitor al iadului Siberian. Privirea lui din fotografie m-a străpuns: ochi senini, demni, care emanau sfințenie; și atunci m-am gândit la sfântul meu, la străbunicul a cărui poveste a fost pierdută pentru totdeauna. Cumva, sufletul lui e conectat cu al meu (așa ca-n Interstelar îmi trimite indicii iar eu inima mea este în veșnica căutare); inclusiv inspirația pe care o am câteodată e ca o tentativă de a-i spune povestea pe care el însuși nu a putut s-o spună. Poate așa a venit poezia la mine, așa vine ea mereu ca o căprioară din adâncurile pădurii.

P.S. Am atașat link-ul postării (eu însămi i-a dat share și pe pagina mea) ce m-a inspirat să scriu acest poem. Sper să se poată deschide.

Mulțumesc pentru comentariul generos. Inima mea zvâcnește de încântare.

Ilie,

mulțumesc pentru atenționare. Așa este, voi specifica de acum încolo , unele imagini îmi aparțin, dar majoritatea sunt preluate de pe Pinterest. De obicei specific la mine pe blog sau pe pagina mea de Facebook, dar voi fi atentă să specific mereu oriunde postez, sursa imaginilor.

Domnule Pașa,

vă mulțumesc mult pentru feedback-ul bulgăros. Așa este, am scris în stilul meu caracteristic. Într-adevăr ceea ce scriu rezonează mult cu ceea ce simt pe moment și mai e nevoie și de inspirație. Uneori am parte de ea, alteori simt că pentru nimic în lume nu sunt în stare să scriu, cum spunea marele Brâncuși: “Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”.

Domnule Mureșan,

Vă mulțumesc pentru bulgărele dăruit, adevărul e că am încercat să mă forțez să pot scrie la timp, de obicei scriu cel mai ușor și natural în cronometrii mei, dar o provocare acceptată trebuie onorată. Sper că nu am dezamăgit. Eu una mă simt câștigată prin faptul că am avut oportunitatea să particip alături de domniile voastre. De asemenea, consider că poezia este miza acestui concurs. Fiecare discurs este unic, cu o nuanță aparte și împreună formează un tablou în care ninge cu poezie.

Domnule Miclăuș,

Vă mulțumesc frumos pentru bulgărele de cuvinte.

Iulia,

îți mulțumesc enorm pentru cuvintele minunate și frumusețea cu care întotdeauna mă copleșești.

Maria,

mulțumesc pentru alint (așa îmi spun părinții și bunica, de mai bine de treizeci de ani), ținând cont că eu scriu numai la ceas de noapte (atunci se așează inspirația), cea mai mare provocare pentru mine a fost să scriu poemul pe timp de zi (având în vedere diferența de 7 ore față de România) și să nu pierd “avionul” către marea bulgăreală. Sincer, de aceea nu prea particip la concursuri de creație pentru că nu pot să scriu dacă știu că am șansa să câștig, știu că sună paradoxal, dar asta simt. Dacă pierd, răsuflu ușurată, dacă câștig atunci chiar am dat de belea. Cred că dintotdeauna am avut anxietate de performanță.

Ilie,

mulțumesc mult. Încă o confesiune, n-aș fi postat niciodată poezie, dacă tatăl meu nu m-a convins s-o fac, trimițând un poem de-al meu într-o revistă electronică online locală, fără să știu (pe vremea când eram studentă) tot în acel timp, prin 2010 am venit pe Agonia și mărturisesc că aici am învățat să scriu, citindu-i autorii care postau și postează pe acest site. Ce am primit am încercat să dau înapoi cu același drag.

Vă mulțumesc tuturor, dragi prieteni și vă felicit pe toți pentru că sunteți poezie.

“Gândurile mele își întind
Aripile ca niște umbre de nori“

Minunată imagine. M-a pătruns.

Cu bucuria lecturii,
Antonia.

“Dumnezeul meu se îmbracă iarna într-un om de zăpadă”

Citit. Plăcut. De meditat.
Felicitări!

“zăpada asta vine să ne amorțească durerile
știm cu toții cîte se strîng de-a lungul vieții
așa că ninsoarea asta de final e binecuvîntare
chiar dacă ne dorim să vină din nou primăvara
să ne mai doară o căzătură cu bicicleta să ne mai doară iubirea
știm că nu va mai veni“

Un poem răscolitor, plin de maturitate și resemnare în fața iernii vieții, dar chiar și după o iarnă lungă și grea, pământul își încălzește inima cu razele soarelui care prinde putere, așa cum speranța se prinde de inima omului.

Poetul își dezvelește sentimentele și le face accesibile tuturor, se dăruiește pe sine în bucuria și durerea cuvântului, el însuși topit de dragoste. Felicitări, Leo!

Cu bucuria lecturii,
Antonia.

“setea de alb îți mută cărările gândului
cu vreo câteva lungimi de dor mai departe.
zăpadă! zăpadă! în această fericire poți să mori,
o dată sau de mai multe ori!”

Ne-ați dăruit o bucurie de poem, cu imagini de vis. Și iată că tabloul de iarnă al cuvintelor e gata, finalul surprinzând esența: “ de vestire a Nașterii Pruncului”. Felicitări, domnule Pașa!

Cu bucuria lecturii.

Și iată că a venit Moșul cu desaga plină de poezii. Am citit cu drag.


P.S. Versurile m-au pus și pe mine, pe rimă:

Noapte, ger și zurgălăi,
Pe la poartă stau flăcăi
Fetele au dat de-un vlog
Moșul meu ascultă rock.