Poezie
de unde vine bogăția
3 min lectură·
Mediu
e destul de greu de spus, nu pentru că nu se știe
ci pentru că greu se acceptă discrepanțele între cei ce au și cei ce n-au.
că în vremuri săracul a ajuns fără cuvînt, sau cuvîntul lui fără însemnătate.
săracul e masă de manevră fiindcă frica îl ajută să-și cîștige bucata de pîine.
ar putea avea și rața dacă ar exista curajul. că de aceea a apărut vorba asta
că rața împunge și boul măcăne și fuge.
se spune că la început rezistau cei mai bine adaptați, cei mai puternici.
și de pe urma lor mîncau și cei mai slabi, mai neajutorați.
în suflet suntem toți egali și toți avem un loc și în lume și în cer și în jos.
știm că nu există egalitate, știm că nu există dreptate.
pielea e infinită cînd vine vorba de iubire dar de cele mai multe ori
e ca șoriciul de porc atunci cînd e vorba de bani.
eu iau ce-i mai bun că-mi permit, zice unu, eu tac în loc de mac-mac
știi, am doi copii și o nevastă bolnavă. cu toți banii din lume
am putea trăi toți cîte două vieți, fără să mai muncească nimeni
dar dacă nu muncește nimeni ar dispărea și banii, ar dispărea
și disperarea personală pentru a intra în disperarea tuturor.
omul bogat îl pune la muncă pe omul sărac, îl deprivează de bani
dar se pare că ăsta e secretul lumii. luna strălucește la fel pentru toți
dar luna nu strălucește de una singură. și soarele e banul care face
să strălucească luna. mai zicea unul că e mai bine să fii bogat și sănătos
decît sărac și bolnav, ca mine. mai zicea unul că și bogații plîng.
și totuși e trist în danemarca, dar e mai trist în africa și chiar
mai trist în sufletul meu. că eu nu mai pot vîna și enkidu a murit.
că mă simt în afara sistemului, neprotejat, cu toate că au fost vremuri
cînd și eu am avut oameni care munceau petru ei, dar pentru bunăstarea mea.
lumea asta, cu toate compromisurile, acest lapte-gros în care săracii
sunt mereu dedesubt și nu ghicesc niciodată ce trebuie făcut. puterea
vine din tine, hai că te învăț să faci bani, ai încredere în tine, te învăț eu.
iată exploatarea. folosește-ți mintea, talentul, la dracu, nu dă nimeni doi bani.
mereu m-am întrebat ce e destinul, și răspunsul vine cînd înțelegi
de ce parte a liniei te-ai născut și ce alegi să faci cu mintea ta. și mintea mea
e atît de singură în acest univers încît noaptea, pe ascuns, desenez avioane și călătoresc
oriunde doresc. nici măcar războaiele nu mai schimbă lumea. zice o vorbă că suntem
toți o apă și-un pămînt. adică lacrimile unora fac roditor pămîntul altora.
nici nu știu de ce simt că în fiecare dimineață cînd mă trezesc parcă mă întorc
din arcadia, dar în fiecare zi sunt mai bogat cu o moarte și șțiu că moartea
e cea mai înțeleaptă, toată lumea se duce, nu se mai întoarce.
031202
0
Acest lucru l-am constatat/observat și eu: lumea în care trăim promovează materialismul în defavoarea spiritualității. Cine este bogat în spirit este outsider-ul acestei lumi. Ca luminătorii care sting întunericul, dar întunericul este iubit mai mult decât orice pe această lume. Și mai știu un lucru: că tot ceea ce contează cu adevărat niciodată nu va străluci în ochii celor ce nu-și pot nici măcar închipui frumusețe. Cei ce o privesc și o vânează, dăruind-o celor orbi, duc o muncă pe vecie neplătită, dar istoria rămâne de partea lor. Întunercul nu poate trăi mult, nici suferința, poezia este un leucoplast universal valabil pentru toate rănile și nici măcar ea nu ne aparține, de fapt nimic nu ne aparține: nici oamenii din jurul nostru, nici dragostea, nici măcar durerea. Toate vin și pleacă la un moment dat.
Sufletul nostru viu și nemuritor flămând de stele.