deși uneori par așa de absent, nu-i prea devreme, nici prea târziu să te colind într-un timp încă viu

mă gândesc să te colind. prea devreme...

sau, poate, mult prea târziu.

între noi sunt mai multe anotimpuri,

câteva seturi de prejudecăți,

e lumea care și-a uitat înțelesul.

uneori, par așa de absent la lecția vieții,

fac mutări imposibile.

bunăoară, stejărișul verde în cel mai negru pustiu,

lacul albastru în ceru-nnorat,

lumea de ieri în lumea de mâine.

te-aș colinda, însă, am ars toate poveștile,

din cenușă, phoenicșii nu-și mai arată ochii de jar,

amintirile și-au lăsat casa amanet speranței,

acum, așteaptă sori iubitori

să le-nalțe din vâltori.

să știi că sunt același.

chiar dacă în mine au vremuit mai multe anotimpuri

și-n ceară și-au lăsat pecetea anii,

mai ard cât să te colind cu focul

acelor fericite dimineți de-altădată.

doru-a-ncolțit de mult.

cândva, se va muta în floare.

ne va colinda atunci pe-amândoi parfumul uitat.

nu va fi prea devreme, nu va fi prea târziu

să te colind într-un timp încă viu.