sunt automatic afișez un vag surâs electric
secundele frenetice sfârșesc imperceptibil
câinii fricoși se ascund sub roțile trenului
sigur își vor pierde gâturile
poeții își caută versurile
în fiecare dimineață în drum spre muncă refuz paharul de cucută
visez să am curajul să dau paharul peste cap bând cu poftă
în fiecare dimineață femeia nebună din metrou
răcnește “puteți să
cuvintele evadate din cutia de metal
rătăcesc bezmetice pe stradă
din când în când un câine vagabond
le cară-n blana slinoasă
în forfota orașului cuvintele stau camuflate
nu se deosebesc cu mult
Vreau să scriu un poem despre lipsa de inspirație
dar nu-mi găsesc cuvintele
Poemul nu se naște uitându-mă
Trebuie să adaug cuvinte
Unul după altul
Vers după vers
A doua strofă
după
Avea ca amintire doar ochii lui
Decolorați precum o cârpă bleu uitată-n soare
Vântul îi sufla din față ducându-i lacrimile prin păr
Călcând în noroi peste pietre și nuiele de răchită
Rămânea
Voi dansa în acestă noapte
de va crăpa pământul,
Voi dansa ca un diavol
la picioarele lui Dumnezeu.
Dansul meu frământă clipa
și o transformă în aluatul ce leagă timpul.
Dansez de fiecare
în dimineața de dinainte de fuga prin codrii
mi-am pus cu grijă gândurile la uscat
iar pașii mei apăsați
i-am îndesat în rucsac
un copac apoi altul
și altul
se perindau prin fața noastră
Des-părțire
Orașul sărutat de o silă sublimă se leapădă de noi,
Nici măcar îngerii nu vor să ne iubească,
Dar plâng femeile pe noi.
Urăsc femeile, copiii nu vreau să-i suport,
Eu mă scufund
se aude un cântec de buha
în timp ce ne târâm oasele pe aleile pierdute
sub frunzele copacilor
se ascund adolescenții îndrăgostiți
cremenea din ochii lor se aprinde intermitent
de noi a trecut
ZM