Yigru Zeltil

Dacă ar arăta și funcționa mai bine, aș reveni aici și chiar aș încerca să aduc oameni, măcar dintre cei care nu sunt pe deplin satisfăcuți de politicile Facebook-ului.

Înțeleg că ați lucrat printre picături la site și aveți, probabil, o foarte ocupată viață profesională, dar ați putea da de înțeles când se va încheia testarea și noul site va deveni public?

...vrea neapărat să fie un haiku serios, dar e un micropoem interesant despre (așa zic eu, dar alții...) obiectele care nu-și găsesc locul într-un anume peisaj, climat... Ceea ce mă face să mă gândesc la obeliscul și la epava din Costinești, amândouă par să fie decupate din alt peisaj! Ca și apa, de altfel, mult mai interesantă decât Costineștiul în sine...

Revenind la acest poem, îmi aduce aminte de un alt micropoem, \"Frază\", al scriitoarei dadaiste de origine română Celine Arnauld, care suna cam așa: \"Gândacul de bucătărie este cubist\".

Ține-o tot așa,
Yigru Zeltil

Țin minte poemul acela cu Alexandru cel Mareș, dar faza cu Octavian Gogu e mult mai antică - eram prin clasa a 7-a sau a 8-a când am zis tare în ora de română Octavian Gogu, și au râs toți de greșeala mea divină...

Yigru Zeltil chiar este un pseudonim...

Iar poeziile din volum n-au apărut niciodată pe Agonia, fiind toate scrise anul acesta. (De fapt, trebuia un alt volum să apară mai devreme, „Praline alese”, dar a suferit numeroase amânări din pricina destinului capricios al editurii... sper să apară totuși în următoarele luni. Poemele din „Praline alese (2007-2010)” sunt, ca să zic așa, valoroase pentru mine, dpdv sentimental, chiar dacă poemele din „Cacao” sunt mult mai reușite... cel puțin așa cred)

...știu că s-a strecurat un typo pe copertă („arborii aceia plin de dolari”), dar s-a corectat greșeala între timp. :)

...pentru că ați avut determinarea să participați la acest concurs. Eu n-am participat (știind și că, în general, nu prea încap în rigorile celor mai multe concursuri de acest gen) și n-am putut să vin ca spectator. Sper că aș fi putut găsi vreun poet sau poetă care să-mi placă, altminteri sunt dezamăgit că premiile au titluri gen „premiu special pentru pentru contribuție la dezvoltarea spiritualității Pontului Euxin” - ce vrea să însemne?!

Referitor la modernitatea/tradiționalitatea poetului Adrian Maniu, să nu uitați că, înainte de volumele sale „tradiționaliste”, a fost postsimbolist și protoavangardist în „Salomeea” și „Figuri de ceară”, volume puțin comentate și adeseori neglijate...

Am sosit târziu, nu?

..sunt întrebat aproape tot timpul „de unde vine Yigru Zeltil, din ce țară?”.
E un biet pseudonim ales de mine - ar trebui să știu ce înseamnă, dar nu știu. Poate că vine de pe o altă planetă... În orice caz, Yigru e un nume comun sau aproape comun prin Etiopia. Iar Zeltil este un nume care n-a mai apărut până la mine...

O explicație oportună că se marșează pe aspectul sociologic. Nici nu m-am lămurit prea bine, din acest articol, care ar fi exact membrii acestei generații, ”în afară de Nicolae Dan Fruntelată” și care ar fi valoarea lor în raport cu șaizeciștii sau cu optzeciștii. Dar cred că vreți să spuneți că ei au fost prima autentică generație postproletcultistă. Ceva asemănător zice și Constantin Abăluță în ”Poezia română după proletcultism”, decât că nu ține așa de mult la divizia generaționistă. Asta și pentru că, dacă luăm ca aspect strict data apariției debuturilor, ar ieși mult mai puțini ”șaptezeciști”, poate, din moment ce mulți au debutat prin 1968-1969. Dacă luăm aproximarea cronologică, atunci ar însemna că al doilea val șaizecist (așa cum este catalogat uneori valul lui Cezar Ivănescu, Angela Marinescu, etc.) merită încorporat în sfera șaptezecistă. Problema e însă mult mai complicată.

Oricum, eu aș vrea o panoramă mai amplă a poeziei a anilor \'70, nu numai cu ultracunoscuții Dinescu, Brumaru sau Foarță, dar și cu nume mai mult sau mai puțin ”exotice”, începând cu Dorin Tudoran, Dan Verona sau Cornelia Maria Savu, continuând cu George Almosnino, Ion Chiric sau Paul Emanuel și terminând cu George Marin Teodorescu, Aurel M. Buricea, Florea Burtan sau recent-decedatul Ion Davideanu. Nu știu, poate chiar există așa ceva.

Pusesem și eu în biblioteca Agoniei două poezii ale lui Ion Iuga... dar n-am găsit până acum niciuna dintre plachetele lui.

...Dar să știi că banii nu degeaba foșnesc tocmai \"în vid\"... E o atitudine ironică la adresa materialismului bănesc, ca și aceea mai puțin explicită din \"Anotimpul neanticipat\"...

...Michael Jackson, Mădălina Manole, Adrian Păunescu. Chiar așa e greu de găsit paralela?
Evident, moartea sa a venit la țanc, ca altceva să-i preocupe pe jurnaliști.
Vremelnic va fi detronat în librării Eminescu la capitolul vânzări, mai mult ca sigur că în aceste momente sunt pregătite un miliard de exemplare din niște cărți ale lui Păunescu, așa, că sigur se vor vinde bine...
Cât de autentic sau de programat sau a fost patriotismul lui Păunescu? Câte merite a avut ca poet propriu-zis și nu ca organizator de cenacluri sau politician? Sincer să fiu, o să îi las pe alții să răspundă. Eu am o mică pasiune pentru primele poezii ale lui Păunescu, din volumul \"Ultrasentimente\", în care scria aproape la fel ca Nichita, Blandiana sau Gabriela Melinescu. Deși practic, bine a făcut că și-a găsit stilul. Cei mai mulți poeți poate că nu și-au găsit niciodată adevăratul stil. Sincer, cred că e dificil pentru aproape oricine să digere poeziile lui în stil postpașoptist după ce a citit (și plăcut) Gellu Naum, Leonid Dimov, Ion Barbu, Nichita Stănescu de după \"O viziune a sentimentelor\" ș.a.m.d. E bine că se mai găsește din când în când un poet care să intre în grațiile populației de rând (iertată-mi fie expresia)... dar oricum nu sunt critic literar, așa că nu îi evaluez meritele literare, doar mi-am spus opinia.
Altminteri, acest articol nu-mi spune nimic nou, nelipsind nici injuriile la adresa lui Cărtărescu și a semnatarilor acelui număr din Dilema, vezi-Doamne, \"antieminescian\" (antieminesciani sunt, de fapt, toți acei care au reacționat violent, pentru că numărul acela viza doar o imagine stereotip a lui Eminescu, și nu Eminescu însuși, pentru că, în realitate, Eminescu a fost și nihilist și creștin, și naționalist și cosmopolit, și clasicist și modern, dar puțini vor imaginea asta). Și dacă s-a tot vorbit de \"postromânism\" - eu nu sunt deloc împotriva patriotismului, sunt chiar nițel patriotic, dar nu în sensul tradițional și asta vreau să zic, că \"românismul\" n-ar trebui schimbat de un oribil \"americanism\" sau alt ism de gen, ci ar trebui remodelat într-un fel...

Recenzia mi se pare \"bombastică\", fără să se refere deloc la calitatea volumului. I-a plăcut sau nu i-a plăcut criticului versurile? Pentru că răspunsul nu-l văd nicăieri în recenzie, care e făcută cu mult sânge rece, într-o manieră ce aș numi-o aproape obiectivă! Poate că atunci pare clar că recenzia e destul de reușită, dintr-un anumit unghi, deși cartea, pe care am ghinionul să pun mâna, mi se pare absolut execrabilă. Cărți de acest gen par, în opinia mea, să justifice prejudecata care s-a format în jurul neomodernismului. Da, știu că Zeno Ghițulescu a publicat încă din 1968. Nu știu cum sunau versurile de-atunci. Poate că mai bune, fiindcă am văzut și alți poeți care acum încă scriu neomodernist (Dinu Flămând, Petre Got) și care scriau mult mai bine pe vremuri decât acum - bineînțeles, opinia mea. În orice caz, \"Memoria frunzelor\" mi s-a părut o bătaie de joc, de parcă autorul s-a străduit să caricaturizeze propriul său stil. Încă de prin 2000 câștigase un premiu Opera Omnia, chiar dacă unul local, la Tg. Mureș. De ce a continuat să publice masiv, fără niciun discernământ aparent?
Bine, acum eu sunt cel cusurgiu, fiindcă este poate foarte evident că autorului îi plac cât se poate de mult poeziile sale... Dar ce a scris el în cartea asta nu mi se pare demn de un autor care a câștigat atâtea premii și are o experiență atât de îndelungată... În fine... Cine își mai amintește, a propos, de Cezar Baltag? Un neomodernist autentic, uitat ca și Doinaș și Radu Cârneci și alții...

...o carte mult mai consistentă decât plachetele de duzină care apar de regulă la edituri mici. Mă îndoiesc că Valentin Talpalaru chiar este un poet ”foarte cunoscut”, calitatea însă nu înseamnă neapărat succes comercial. Păcat că a apărut la o editură cvasi-anonimă, pe care mă îndoiesc că are o acoperire mai largă, neavând nici măcar un site.

Cam când ar putea apărea primele volume? Sunt nerăbdător să văd acea ”identitate vizuală unică” care era menționată într-un comunicat anterior...

”lumea contemporană, cea trăită de noi toți, este mai mult decât imperfectă, este crudă și nedreaptă, pe care o înnobilează doar omul cu suferința sa.”

N-am fost niciodată de acord cu genul aceasta de silogism practic, cred, începând cu Aristotel. Mă înșel dacă spun că el susținea că, prin artă, orice lucru urât pare frumos, așa, din senin. Este adevărat că lumea înconjurătoare cam tinde să dea apă la moară tragiștilor, pesimiștilor și scepticilor, dar tocmai asta ar trebui să fie o provocare pentru cineva, de a depăși nivelul acesta al aparențelor.
Dar, mă rog, ce relevanță are într-o recenzie a unui roman douămiist? Silogismele de acest gen se potrivesc ”la țanc” în peisaj, nu? Și dumneavoastră n-aveți niciun amestec în treburile de mai sus...

...se înțelege că revista nu v-a lăsat să vă exprimați în prea multe cuvinte. Eu am crezut că dvs. ați scris articolul și după aceea a apărut în revistă, nu că revista v-a cerut să faceți într-o anume limită de caractere.
Este o temă ce ar merita dezbătută pe larg, într-un mod liber.

De ce câștigătorul locului I mai trebuie să plătească încă tot atâta cât a primit ca bursă? Destul de dubios, ceea ce înseamnă că ”săracii” tot vor trebui să găsească de undeva un sac sau să-și rupă aproape un salariu mediu pe economie, deci nu e o alternativă la concursul de la Cartea Românească. Dar pe unii tot cred că îi avantajează asta, pentru că am auzit că se practică prețuri înfiorătoare de 20-30 milioane de ROL pe la nu-știu-care edituri. Dacă există cineva care să beneficieze de pe urma acestui concurs, atunci să fie bine primit concursul. Le țin pumnii concurenților (din motive diverse, nu pot să particip) și de-abia aștept să citesc cărțile, mai ales că, având aceeași identitate grafică, treb să arate frumos...

Îmi place, e plin de metafore destul de curajoase, convinge și finalul, și numeroasele \"refrene\" (așa îmi place să le zic la versurile memorabile).