Yigru Zeltil

De când am intrat aici, m-a lovit aerul acesta rarefiat, plecat în vacanță. În aer freamătă tăcerea ca în spațiu. Sub luminile negre se rotește mereu aceeași imagine halucinantă și fără sens.

Privind inimi îngreunând florile obosite Pe deal materia insesizabil coboară și leneș refuză strălucirea sorilor Tu fără corp luna ți-o pui inel pe deget (spui lumănârilor ce se aprind când îți

decrepitul cognomen își face vie salata albastră ca dantura spitalelor fauna croiește-ți torțele în televizoare tăiate întru spuma umbrelor cea de toate zilele lotusul ninge lumini de hârtie

din tort se răsfrâng limbi de zmeură care cer ceva dar nu știm ce fiecare vorbește pe limba sa și cere ceva nu știm ce limbile s-au strecurat printr-o falie de la suprafața superioară a

Pentru că picioarele cerului trebuie să fie spălate Pentru că popoare cresc în sânge ascultând cântarea caloriferelor Pentru că toate umbrelele pândesc cu sete căderea ta în capcana lor vom