showroom

De când am intrat aici, m-a lovit aerul acesta rarefiat, plecat în vacanță. În aer freamătă tăcerea ca în spațiu.

Sub luminile negre se rotește mereu aceeași imagine halucinantă și fără sens. Fotoliile și pernele sunt invadate de pete de lumină venite de nicăieri, de parcă ar fi luminate din interior; în același timp, pe mese zac niște cărți ca dovezi scrise ale unei civilizații întemeiate pe tăcere.

În perete e o secțiune în care poate era o fereastră la început, dar care e acoperită acum de o pictură foarte amenințătoare, înfățișând un soi de gândac (scarabeu?) cu un corp parțial îngropat în ceva ce pare o piersică... Singurătatea mea e tot mai delirantă, iar în aer freamătă tăcerea tot mai dureroasă.

Acum însă aud tot mai multe zgomote ciudate. Trec pe lângă mine (și, la un moment dat, prin mine) tot felul de sfere, de asemenea parcă luminate din interior, făcând un zgomot infernal. Am alergat prin vacarm, trecând de numeroasele obiecte din ce în ce mai puțin transparente, din ce în ce mai inamice.