Despre avangardiștii români și invențiile lor (I)

(Dedic acest articol lui Nicolae Tzone, Vladimir Pană și Ion Pop)

Despre avangarda românească, în general, s-au spus multe. N-am văzut însă (cel puțin până acum) o trecere în revistă a numeroaselor invenții și inovații pe care avangardiștii le-au lăsat și care demonstrează pe deplin, poate chiar mai bine decât orice altceva, spiritul creator al avangardei. Acestea sunt suficient de multe încât, din păcate, sunt nevoit să le consemnez pe unele dintre acestea în viteză...



Istoria avangardei românești începe cu revistele Simbolul (unde apar Ion Vinea, Tristan Tzara, Adrian Maniu, ș.a.) și Contimporanul (condusă de Ion Vinea), dar noi vom sări direct la ceea ce ne interesează: revista 75 H.P., condusă de Ilarie Voronca și Victor Brauner. În octombrie 1924 a apărut singurul număr al revistei. De ce doar un număr? Cel mai probabil își permiteau să scoată mai mult de un număr al revistei, dar, în felul acesta, gestul lor nu mai era ceea ce este - unic și irepetabil. Pentru că una dintre obsesiile fundamentale ale avangardismului este \"sindromul numărul unu\" - adică obsesia avangardistului de a scrie (sau picta, sau ambele în același timp) într-un stil unic, fără predecesori și fără urmași, și de a face gesturi (câteodată literalmente) unice. De fapt, este impropriu spus \"stil\", atâta timp cât avangardistul evită pe cât poate cantonarea într-un tipar sau altul. Sau cum spune Ilarie Voronca în textul-manifest din 75 H.P., \"Aviograma\": \"și când/formulă va deveni ceea ce/facem ne vom lepăda și de/noi\". Dintre celelalte creații ale lui Voronca incluse în revistă, mai reținem perechea \"Strofa I\" și \"Strofa II\", cea de-a doua fiind, de fapt, o reluare inversă a primei strofe, care arată cam așa: \"Monsieur l\'archange est un bon chef contable/Euridice: să-ți prind ochii cu ace de siguranță/te rog până aici fără aluzii matematice/Euridice mă duc să mă culc\". Găselnița centrală a revistei este însă: pictopoezia. Chiar dacă nu Ilarie Voronca și Victor Brauner au inventat poezia vizuală, ei au inventat noțiunea de \"pictopoezie\", pe care, în chip avangardist, o definesc la modul tautologic: \"Pictopoezia nu e pictură. Pictopoezia nu e poezie. Pictopoezia e pictopoezie.\" (\"Pictopoezie\"). Mulțumită influenței futurismului (vezi \"cuvintele în libertate\" ale lui Marinetti) și dadaismului, majoritatea textelor din revistă au valențe vizuale, dar nici Brauner, nici Voronca și nici alți avangardiști nu au abordat frecvent pictopoezia.



După numai o lună, Voronca și compania reapar sub sigla unei alte reviste: Punct, condusă de Scarlat Callimachi (care, asemeni lui Ion Vinea, abordează în poeziile sale un stil diferit de cel promovat de revista pe care o conduce; el se va mai întâlni cu Roll abia în anii \'40, la revista proletcultistă \"Orizont\" a lui Sașa Pană). În primul număr al revistei apare pe prima pagină o pictopoezie de Scarlat Callimachi (care va mai reaborda poezia vizuală doar sporadic), \"Aevea\", și un poem semnat de Ilarie Voronca, \"L\'orreille a careaux\", ce conține cuvinte în 5 limbi diferite - română, franceză, germană, italiană și maghiară! Alte idei notabile nu mai apar însă în celelalte numere ale revistei - sau, cel puțin, cele pe care le-am putut găsi până acum.



După dispariția lui \"Punct\" (în 1925), apare o altă revistă: Integral. Grupul Integral, care editează această revistă, este constituit din Ilarie Voronca, Filip Brunea-Fox (rudă cu Brauner), M.H. Maxy, Ion Călugăru, Benjamin Fondane și Hans Mattis-Teutsch. Apar până în 1928 vreo 15 numere. Mai mult decât în cazul altor publicații avangardiste, s-a pus accent pe aspectul revistei, într-atât de mult încât logo-ul revistei era reinventat la fiecare număr. Dar apetitul avangardiștilor pentru experiment va veni abia odată cu apropierea de suprarealism...

La începutul lui 1928 apare o nouă revistă, care își trage seva din cu totul alt filon decât publicațiile în mare parte constructiviste de până acum: Urmuz, subintitulată \"Vitrină de artă nouă\" și tipărită la Câmpina de Geo Bogza. A avut o existență efemeră, apărând în doar cinci numere, dar are meritul de a merge în direcția care va deveni, nu peste puțină vreme, cvasigenerală printre avangardiști: suprarealismul. Pe lângă ineditele poeme erotice ale lui Bogza, se remarcă, pe drept cuvânt, \"Madrigal. Icoană și Păianjeni\" - o pictopoezie în formă de om alergând, semnată de Alexandru Tudor-Miu, ce se apropie de caligramele lui Guillaume Apollinare (vezi imaginea de la început).



Majoritatea dintre avangardiștii menționați anterior se vor regăsi, din nou, în paginile revistei unu. Condusă de Sașa Pană, revista are inițial un caracter relativ eclectic, dar, în paralel cu \"trend\"-ul din avangarda europeană, se apropie repede de suprarealism (chiar dacă membrii grupului nu vor adera niciodată la doctrina lui Breton). Însuși numele revistei, \"unu\", este reprezentativ pentru acea obsesie a unicului pe care am diagnosticat-o mai devreme... Abia aici încep inovațiile: în primul număr al revistei este prezentat M. Petre Popescu Poetul, un pacient din spitalul de nebuni din București, pe prima pagină a numărului 21 scrie \"unu și cu unu fac unu\", numărul 27, intitulat \"unu alb\", este compus aproape exclusiv din pagini albe, alt număr, intitulat \"unu noaptea\", conține o \"bucată de noapte\" - o foaie complet neagră -, iar un număr din 1931 conține anunțuri ce imită afișele electorale. Ar mai fi și alte numere speciale de semanalat, precum \"foaie verde unu\", \"unu estival\", \"unu matrimonial\" sau \"unu ultim\", dar textele găzduite de revistă rareori au ajuns la nivelul jocurilor suprarealiștilor parizieni, cu atât mai mult cu cât despărțirea lui Louis Aragon și Paul Eluard de aceștia din urmă în 1931 a dus la polarizarea avangardiștilor. În același timp, unii dintre membrii grupului unu intră în vizorul autorităților, iar alții, precum Ilarie Voronca sau Virgil Gheorghiu, au fost dați afară pentru \"trădare\". Astfel, Sașa Pană este nevoit să sisteze apariția revistei în decembrie 1932.



Încă din 1930, spiritul unu este continuat cu succes de câțiva admiratori și colaboratori ai revistei, care au fondat o altă revistă - Alge, chiar mai plină de umor și de terilibisme decât unu. În revistă apar, pe lângă poezii și desene, diverse anunțuri simpatice precum \"Rugăm a nu se intra în redacție cu vaporul, deoarece nu suntem Marea Sargaselor; suntem alge de sine stătoare\" sau \"Aflăm din sursă sigură că Gherasim Luca și-a luat o pereche de pantofi\" sau \"Sesto - insecticidul ideal, Sesto omoară insectele. Sesto!\". La fel ca unu, unele numere ale revistei sunt tematice: un număr pe hârtie neagră este subintitulat \"revistă ditirambică\", ultimul număr al revistei (tipărit în mai puțin de 50 de exemplare) este dedicat nunții lui Sașa Pană (vezi ilustrația de mai sus), iar numărul 4 de Crăciun ne anunță că azi \"Alge nu apare\":



După șapte numere, Alge sistează temporar în 1931, dar, în acest timp, membrii grupului Alge (Aurel Baranga, Gherasim Luca, Paul Păun, Sesto Pals și Jules Perahim) nu stau degeaba, ba din contră. Au venit cu ideea unei reviste absolut scandaloase cu titlu mai mult decât elocvent: Pulă (mențiune: Sesto Pals nu participă aici cu niciun text). Imprimată la 1 octombrie 1931 în 20 exemplare (și nu 13, cum scrie în revistă), revista are inclusă în interior o fotografie cu doi dintre autorii revistei... în pielea goală, fotografia purtând precizarea: „Redactorii șefi ai revistei Pulă la lucru“. Este de prisos orice comentariu în ceea ce privește nivelul poemelor din revistă: \"Am o pulă și-un pistol/ghici ciupercă/ce-i??\" (\"Cuvânt de deschidere\") sau \"1./când a aflat că a luat blenoragie/și-a dat cu pumnii în pălărie.//2./dacă ai să alergi mult ca o oaie/o să-ți cadă sculamentul la coaie.//3./la popa la poartă/e o pisică moartă/cine capătă sculament/o mănâncă la moment.\" (\"În atenția poetului român Păun Paul\") Dacă nu se poate spune despre poemelor algiștilor că sunt mai profunde decât cele ale lui Geo Bogza, sunt oricum chiar mai scandaloase (apăruseră până atunci doar fragmente din viitorul volum \"Poemul invectivă\"). Povestea care a urmat în 1933 are mai multe variante. În una dintre acestea, se spune că algiștii i-au expediat lui Nicolae Iorga un exemplar dintr-un număr nou al revistei Alge (au fost tipărite în 1933 doar patru numere din motive de buget) cu dedicația \"Marelui nostru Profesor, Nicolae Iorga\", acesta a subliniat părțile din revistă pe care le considera \"pornografice\", autoritățile au fost sesizate, iar polițiștii au găsit la tipograful Bercovici mai multe exemplare din Pulă. În altă variantă, se spune că algiștii au mai trimis (sau au trimis doar) un exemplar din Pulă cu dedicația \"Ai? N-ai!\", iar în alte versiuni, era vorba fie despre un exemplar din Muci (altă revistă în număr unic, scrisă în 1932 și purtând (ca o zgardă!) motto-ul \"Pentru că nu purtăm fuduliile în tabacheră ne intitulăm Grupul Mucoșilor\"), fie despre un exemplar din cartea \"Roman de dragoste\" a lui Gherasim Luca. Oricare dintre variante ar fi corectă, un lucru este cert: algiștii au ajuns, pentru o scurtă vreme însă, în închisoarea Văcărești. De menționat faptul că scandalul a fost mult exagerat de către presă din motive mai mult politice: toți autorii revistei erau evrei și aveau vederi de stânga, drept pentru care fronda lor a trecut ca un atentat la ordinea statului. În urma acestei experiențe, Sesto Pals (din cauza presiunilor, mai ales pentru că familia sa încă n-avea cetățenie română) a fost nevoit să renunțe (pentru moment) la poezie. Peste ani, Baranga și Perahim aveau să devină reprezentanți ai detestabilului \"realism socialist\", iar Gherasim Luca și Paul Păun, înainte de a intra în grupul suprarealist al lui Gellu Naum în 1940, au apărut în rândurile mai multor reviste proletare ale vremii (de ex., \"Viața imediată\", revistă în număr unic din 1933 fondată de aceștia împreună cu idolul lor, Geo Bogza)...



Trecând de la reviste la cărți (trecând la notații mai rapide, mâncarea se răcește din ce în ce mai mult):

- Celebrul volum al lui Geo Bogza, \"Poemul invectivă\", a fost tipărit în 1933 la editura unu împreună cu niște amprente digitale ale autorului. Pe lângă aluzia transparentă la problemele pe care le are Bogza cu autoritățile (oricum, majoritatea proceselor lui au avut de-a face cu \"Poemul invectivă\"!), amprentele digitale reprezintă și un certificat al autenticității pretinse chiar de stilul lui poetic, care urmărește mai degrabă coroziva \"viață imediată\" decât fantasmele nocturne ale dicteurilor automate.



- Printre cărțile lui Sașa Pană, se remarcă \"Diagrame\" (1930, editura unu) și mai ales \"Echinox arbitrar\" (1933, editura unu) prin abundența de inovații tipografice. Sunt prezente în \"Diagrame\" câteva casete de text (de pildă, o casetă cu definiția lui Claude Sernet/Mihail Cosma: \"LITTERATURE: le meilleur papier hygiénique de siècle\" (adică \"LITERATURA: cea mai bună hârtie igienică a secolului\")) și jocuri de litere scrise aidoma reclamelor luminoase, precum și o imagine cu... niște microbi, sub care avem precizarea: \"Bacilul poeziei\". Mult mai inovator este volumul \"Echinox arbitrar\", inedit prin însăși conceptul său: sunt adunate aici diverse proze poetice și publicistice din paginile revistei \"unu\", dar fragmente din acestea sunt așezate la întâmplare, titlurile prozopoemelor incluse fiind menționate doar în vagul cuprins. Revenind la inovațiile tipografice: sunt inserate în text o telegramă în ceea ce privește moartea poetului Aurel Zaremba, un anunț mortuar dintr-un ziar, dosarul medico-legal despre moartea lui Urmuz și un portativ muzical, iar unele porțiuni sunt scrise ba sub formă de scară, ba vertical, ba oblic, ba sunt inserate lungi note de subsol. Alte cărți notabile ale lui Sașa Pană sunt culegerea de eseuri poetice din 1936 \"Sadismului adevărului\" (cu o prezentare grafică absolut halucinantă, având parte de desene de Victor Brauner, Marcel Iancu, Alfred Jarry, Kapralik, Perahim, Picasso (!), Man Ray și Jacques Vaché!) și \"Atentat la bunele tabieturi\" din 1942, un album de colaje tipărit în exemplar unic, conținând și un poem (excelent, de altfel) intitulat \"Lumină în relief\". De asemenea, este de menționat \"Alfabet\", un ciclu de două prozopoeme semnate de Sașa Pană împreună cu Moldov, în care majoritatea cuvintelor încep cu A, respectiv cu B: \"Abilitatea abandonată peste un abis abject ca un abces sparge abajurul cerului prăvălit în apele fântânilor. Abonați ai unui a. b. c. abscons abdicară totul pentru abstract, precum un accept accelerând academia acefalilor. Abdomenul albinelor o alhimie de miere pentru adulare și afecțiune. Abrutizat de absența aezilor, Adonis își oglindește adolescența plimbată printre axiome adverse într-un echinox alb.\" (\"A\") sau \"Bazare cu biblii banalizate, baricadau baroc bandiții cu bacantele în bandulieră. Bastarzi binecuvântau baricadele pe bazalt în atitudini bizare de benedictini. Bicefal, bibliotecarul Bastiliei, bolborosea o bibliografie barbară, când bastimente fără blazon brăzdau barba oceanelor albă ca un bandaj de basoreliefuri.\" (\"B\").



(va urma)